side effects ||taegikook||

cum totul s-a făcut mai puternic

Jungkook avea brațele strâns în jurul lui Taehyung, șoptindu-i cuvinte dulci în ureche. Taehyung încetase de mult să plângă, aproximativ imediat după ce a făcut contact cu pieptul protector al lui Jungkook. Uneori avea impresia că era atât de mic și neprotejat, încât voia să stea în brațele lui Jungkook la nesfârșit, iar Jungkook îl aștepta mereu acolo cu brațele deschise, fiind gata să-l liniștească și să-l pună pe picioare. Îi crea dorința de a vrea a continua fără a mai sta în loc și să-și plângă de milă. Dar chiar și după ce Taehyung s-a calmat, nu i-a dat drumul din brațele sale, deoarece nu era niciodată destul doar o îmbrățișare pentru persoana iubită.

Cu persoana iubită destul nu era destul, iar prea mult nu exista. Fiecare minut petrecut împreună era prea puțin. Fiecare an petrecut împreună trecea prea repede.

Când erai cu persoana iubită nimic nu mai era cum era definit în mod normal. Totul își schimba forma, natura, imediat după ce cuvintele erau luate, aruncate în mare, fiind zdrobite de stâncile ascuțite ce nu iertau niciodată, iar spuma lor rămasă, adusă pe mal de valurile amărăciunii, plină de neglijență și de umila dorință de mai mult s-a într-o dragoste mare.

Dragoste mare ce putea exista doar dacă două inimi băteau în același timp, iar ochii se umpleau de emoții în acea seară călduță de mai când cei doi îndrăgostiți era îndeajuns de curajoși să înceteze să lupte pentru propria lor fericire și să-și dedice timpul pentru fericirea celuilalt.

Nu era nevoie de mai mult decât de două cuvinte care puteau schimba totul. Dar pentru unii doar două cuvinte nu erau destul, dar în încercarea de a face totul mai perfect, mai bun, mai minunat, o dragoste mai mare, se îndepărtau mai mult de scopul lor original.

'Te iubesc' nu mai înseamna a iubi dacă nu era folosit simplu. Sentimele trebuie să fie simple, deoarece complicatul nu are ce cauta într-o poveste frumoasă de dragoste. Niciodată nu și-au avut locul și nici nu și-l vor avea.

Iar datorită acestui lucru, în acea dimineață răcoroasă de noiembrie, îmbrățișați în propria lor liniște, gânduri, emoții, iubire, Jungkook a șoptit:

"Te iubesc."

Au fost de ajuns să se audă în toată încăperea și ca Taehyung să se îndrăgostească mai mult de ființa cu părul brunet și lung din fața lui.

"Te iubesc." Buzele lui Taehyung s-au mișcat ușor, mâinile sale fiind în părul acestuia aranjându-l într-un mod dezordonat, deoarece voia să facă ceva care să-i distragă atenția.

Zâmbetul, de mult nevăzut, de iepuraș al lui Jungkook a apărut pe fața sa și i-a prins fața lui Taehyung între degetele sale, apropiindu-și buzele ușor de cele ale acestuia.

Iar cum marea dragoste a apărut între ei, așa a apărut și sărutul dintre ei.

Era altceva.

Era altceva.

Erau sentimete puse în el. Erau cuvinte neînțelese puse în el. Erau amintiri puse în el.

Era o mare iubire pusă în el.

Yoongi, trezit de bătăile inimii lor atât de zgomotoase pentru celălalt, îi privea melancolic din pragul ușii.

Păreau de neînvins în fața lumii întregi. Păreau făcuți unul pentru celălalt. Părea că formau perfectul.

Le era mai bine fără el. Ei erau deja o compoziție fără el. Ei deja erau ceva ce mulți nu erau:erau compelți.

Dar Yoongi nu era complet. Era departe de a fi complet. Era o împleticire de gânduri, emoții și regrete care nu-l lăsau în pace. Aducea tristețe și strica tot ce era frumos pe unde trecea.

Dar nici Taehyung și nici Jungkook nu-l ajutau să se îndepărteze de el.

Jungkook era drăguț cu el.

Jungkook îi arăta că contează cu adevărat.

Jungkook îi arăta că era special.

Jungkook îi arăta că merită să aibă șansa la fericire.

Jungkook îl făcea să se simtă uman.

Și totul cu câteva zâmbete, atingeri, cuvinte ce îi dădeau lumea peste cap.

Lui Jungkook îi arăta că îi păsa, chiar și după ce el a avut un comportament oribil față de acesta.

Jungkook tot venea la el.

Jungkook continua să țină la el.

Dar Yoongi nu voia asta, deoarece la sfârșit totul ar fi fost mai greu.