Destin

Capitolul 4

MIRIAM

Am parcurs un drum lung prin pădure dar în sfârșit am ajuns la bătrâna Nan. Cranii îi împodobeau gardul din bețe, iar înăuntru erau diferite buruieni - pentru spiritele rele și preparat licori după spusele ei - ce faceau curtea să arate bizar. Ne apropiem și batem la ușă, iar în fața noastră apare femeia. O negresă de vreo 68 de ani, nu cred că avea mai mult de 1.62 m înălțime, părul creț fiindu-i împletit, ajungea până la coapse. Era îmbrăcată în haine bătrâneși, în picioare purta sandale, iar capul îi era acoperit de un fel de bentiță.
- Ce vreți? Vocea ei era morocănoasă și nu prezenta bucuria de a avea vizitatori.
-Trebuie să îți arătăm ceva doamnă Nan. Începe tata calm.
-Dacă nu este ceva important puteți pleca.
-Dar este! Îi spun eu ridicându-mi tricoul și arătându-i mușcătura de pe abdomen.
Ochii acesteia se măresc.
-Vei intra doar tu, ei trebuie să aștepte afară.
-Dar... Începe Manu.
-Intră singură sau puteți să vă întoarceți.
-Mă descurc! Le spun eu zâmbind.
Femeia intră în casă, iar eu o urmăream închizând ușa. Era pentru prima dată când intram în această casă. Nu avea geamuri, lumina provenind de la niște lumânări parfumate poziționate în diferite locuri ale camerei.
-Așează-te acolo! Mă îndeamnă arătându-mi un taburet.
M-am așezat și am privit prin cameră în timp ce ea așeza mici borcănele pe o măsuță joasă din fața mea.
-Spune-mi ultimul lucru pe care ți-l amintești fato.
Înghit odată în sec după care încep să vorbesc.
-Eram în fața casei în hamac. Dormeam, țin minte că visam dar m-am trezit din senin acompaniată de un cântec mirific. Părea că îngerii îmi cântau și mă chemau la ei, iar apoi... apoi totul dispare. Nu-mi mai amintesc nimic din acea seară. Dimineața când m-am trezit eram pe țărm, iar Manu încerca să mă trezească. Eram mușcată și i-am arătat bătrânei locurile în care am fost mușcată. Femeia ia un bol mare din metal și îl așează pe măsuță.
-Fato, ce se va întâmpla acum trebuie să rămână secret, nu poți spune nimănui ce vei vedea. Vocea acesteia devenind gravă. Încuviințez după care ea începe să amestece în bol nenumărate prafuri și ierburi ce se odihneau în borcănele după care ia un ac.
-Dă.mi degetul. I.l dau și ma înțeapă, după care lasă câteva picături de sânge sa se scurgă pe acele prafuri. De sub masa mai scoate un borcan negricios și din el extrage câteva oscioare pe care le arunca in bol si dă foc amestecului. Un fum violet își face apariția la scurt timp.
-Apucă-mă de mână fato! O iau de mână, iar bătrână începe să descânte.
-Gândește-te la cântec, gândește-te la seara trecută și la nimic altceva.
Am închis ochii și am început să vizualizez marea de seara trecută și să simt cântecul, iar în fum apare o imagine. Eram eu, mergeam pe plajă sub vraja cântecului. Îl auzeam, îl simțeam, îl voiam. Priveam fumul cu o oarecare curiozitate. Mă vedeam intrând în apă, apa ajungându-mi până la genunchi, burtă, piept și apoi la gât. Le vedem, 3 femei superbe stând pe o piatră, privindu-mă. Mă opresc, le privesc. Una sare în apă și vine la mine, vorbește cu mine și eu vorbesc cu ea după care mă trage sub apă. Nu puteam să respir, încercam să rezist cât mai mult, apar și celelalte două, mă apucă strâns și mă duc la fund. Mă mușcă, iar eu leșin.
Începusem să tremur, spaima mă cuprindea și îmi cobor capul, acum privind podeaua, iar bătrâna Nan mă strânge de mână îndemnându-mă în tăcere să mă uit. Îmi ridic privirea și mă uit din nou la imaginea din fum. Dinții perfect uniformi și strălucitori se preschimbaseră în dinți neuniformi și murdari. Un gust neobișnuit pare să le facă să-și scoată dinții din pielea mea și să se privească, revenind la forma lor angelică.
-Este una din noi? Vocea femei brunete fiind sâsâită.
- Nu se poate, are picioare și nu poate să respire sub apă.
-Repede, să o ducem pe stâncă! Spune cea roșcată.
Cu o viteză neobișnuită, în câteva secunde deja eram la suprafață, iar ele mă așează pe stâncă. Fata brunetă își mișcă măna începând de la burtă mea spre gură după care o ridică, iar în acel moment apa pe care o înghițisem iasă din corpul meu și se evaporă.
Femeile mă priveau și se uimeau.
-Cum să fie una din noi? Nu are cum.
-Ai mușcato, ai simțit ce am simțit și eu, este una din noi.
-Dar este diferită!
-Este un hibrid, cum se poate așa ceva? Hibrizi mor încă din pântecele mamei, dar ea...
- Nu pot să iau parte la asta! Spune femeia roșcată în timp ce sare în apă și se îndepărtează rapid.
-Și acum ce facem?
-O abandonăm la țărm și mergem la vrăjitoarea mării, ea trebuie să știe despre asta. Și cu această ultimă propoziție fumul violet se spulberă dar eu încă priveam spațiul în care se aflaseră în urmă cu câteva momente acele imagini.
-Cum? Ce vrea să însemne asta? Ce sunt? Ce nu sunt? Nu înțeleg. Ce sunt acele creaturi? Întrebările apăreau una după alta, iar după privirea bătrânei părea că o zapăcesc.
-Fato, pui prea multe întrebări.
-Vreau să știu. Bătrână Nan, spuneți-mi, vă rog.
-Această poveste necesită timp și informație copilă, voi veni la tine acasă când voi avea toate datele și îți voi împărtăși și ție din ele. Ce s-a întâmplat cu o seară în urmă este ceva ce s-a mai întâmplat doar odată, iar faptul că s-a întâmplat din nou nu poate fii decât de rău.
-Ar fi putut să mă omoare dar nu au facut-o. De ce nu au facut-o?
-Îti voi spune în scurt timp copilă acum du-te la ai tăi și nu uita, nimeni nu trebuie să afle ce ai văzut azi.
- Nu voi spune nimănui.
Înainte să ies din casă bătrâna mi-a dat un fel de unguent din plante să mă ung la mușcături după care m-a dat afară din casă. Lumină era prea puternică încât când ies din casă închid ochii.
- Ce s-a întâmplat? Tata părea curios dar și speriat. Ce ți-a spus?
-Mi-a dat unguentul pentru mușcături, în rest nu știe ce ar fii putut să îmi facă asta.
- Știu când mă minți, Miriam, doar eu te-am crescut în acești 18 ani.
-Iartă-mă tată dar mi-a spus că nu trebuie să împărtășesc cu altcineva ce mi-a spus așa că nu voi spune nimic.
Manu se strâmbă la mine profund dezamăgit că nu vă știi ce am vorbit cu Nan.

¤¤

Acum eram acasă și mă gândeam la tot ce văzusem în fum. Totul era atât de ciudat și bizar încât de fiecare dată când îmi apăreau în minte acele trei femei începeam să tremur. Întrebările se luptau între ele în mintea mea. La ce se refereau când spuneau că sunt hibrid? Cum să fiu ca ele, nu aveam coadă și nici măcar nu puteam să respir sub apă, iar la înot sunt jalnică. Totul era așa de ciudat.
Gândurile îmi sunt întrerupte de bătăi în ușă.
-Întră!
Tata își face apariția în camera mea și se așează pe pat.
-Cum ești?
- Am atât de mult întrebări ce nu știu dacă își vor găsi vreodată răspuns.
-Toate întrebările își găsesc raspuns mai devreme sau mai târziu, doar ai încredere!
- Am tată!
-Ți-ai uns rănile cu unguentul?
-Da și vreau să-ți recunosc că se simte atât de bine. Îmi oferă o senzație de ușurare.
Tata îmi zâmbește, mă sărută pe frunte, îmi urează "noapte bună" după care închide ușa, iar eu mă bag în pătură și închid ochii pentru a adormi, încercând să nu mă mai gândesc la ziua de azi.