O nouă lume o așteaptă pe Miriam, o fată de 18 ani. Până la această vârstă totul a fost normal, dar normalitatea va dispărea cu timpul făcând-o pe fată să își pună tot mai multe întrebări ce cu timpul își vor găsi raspuns. Un prim indiciu sunt siren...
În fiecare seară timp de o săptămână m-am simțit ca o legumă, iar lucrurile pe care le făceam erau mecanice, cum ar fii: mă trezeam, mâncam, îmi ajutam părinții prin magazin, iar restul zilei mă plimbam pe plajă. Când se întuneca mă apropiam de apă, parcă chemat de o forță supranaturală și atunci o vedeam pe ea, o vedeam pe Miranda stând pe rocă și așteptându-mă. Nu a lipsit în nici o seara din acel loc de când mi-a spus că mă va aștepta. Oare cât avea să o mai țină așa? Bag mâna în buzunarul bluzei de trening și scot un mic recipient în care așezasem solzul. Îmi spusese să îl ard dacă vreau să rup legătura, iar asta cred că era cel mai bine. Era o nebunie tot ce se întampla. Chiar dacă aș fii ales să rămân cu ea, unde aș fii trăit, ce aș fii făcut? Lucrurile erau mult prea complicate, dacă acceptam legătura am fi trăit ascunși, iar dacă am fi fost găsiți am fi sfârșit tragic. Nu puteam îngădui asta. Scot bricheta din buzunar și o aprind. Trebuia să ard solzul, asta era cea mai bună decizie. Mă uit din nou spre rocă, iar Miranda dispăruse. Flacăra era aprinsă, iar cutia cade, acum rămânând doar cu acea mică părticică din coada ei. -Chiar îl vei arde? Vocea răsună atât de placut în jurul meu încât mă hipnotizează. O voce suavă cum nu mai întâlnisem mă acompania. Sting bricheta și mă uit în jos pentru a o vedea pe ea, care era la fel de frumoasă ca în ultima zi în care o văzusem de aproape. Pielea sa de porțelan strălucind din cauza picaturilor de apă ce se scurgeau, ochii mari ce ascundeau nenumărate orori, iar buzele pline, trandafiri ce ma invitau spre ele erau toate la locul lor, toate așteptăndu-mă și fermecându-mă. Părul lung și negru îi cade peste corp, acoperindu-i sânii. Mă fascina doar privind-o. Nu puteam să ard solzul, nu puteam risca să nu o mai vad niciodata. Mă așez pe nisip pentru a fii la aceeași înălțime cu ea. Corpurile noastre erau la o mică distanță unul de altul, iar eu simțeam că nu mai am control. Corpul meu, ființă mea, eu într-un cuvant, o voiam pe ea și nimic altceva. - Nu știu, mă înec cu aceste cuvinte simple pe care le rostesc atât de greu. Cred că asta ar fii cel mai bine, pentru mine, pentru tine, pentru noi. Ea își lasă capul în jos pentru a ascunde tristețea. - Dacă... oftez în timp ce îi ridic capul cu mâna. Acea atingere, era atât de blândă, era ca și cum nu-mi cunoșteam propriul corp și propria putere. Dacă vom fii prinși, vom suferi amândoi, mai mult tu decât mine. Ești gata să riști, ești gata să lupți pentru legătură asta? Privirea îi era serioasă și sigură. -Da! Te-am căutat prea mult timp, iar acum că în sfârșit te-am găsit nu vreau să te pierd. Este prea greu să fii singur. -Cât m-ai căutat, câți ani ai? Un mic zâmbet îi apare pentru o fracțiune de secundă, iar apoi este înlocuit din nou de seriozitate. -124. Șocat. Eram atât de șocat. 124 de ani, atât de bătrână și totuși atât de tânără. Cred că șocul mi se citea pe chip deoarece ea îmi zâmbește din nou, de data asta cu câteva secunde mai mult decât înainte. -Te-ai speriat? -Nu, sunt doar surprins. -... -Și mă gândesc, spun eu întrerupând-o din orice ar fi vrut să spună. Eu sunt muritor, tu nemuritoare, eu mai am de trăit câțiva zeci de ani, pe cand tu mai ai de trăit o eternitate, la un moment dat mă vei pierde, iar asta se va întâmpla mult mai repede decât crezi, ce vei face atunci? Îmi pune mâna pe obraz și îmi zâmbește. -Sunt dispusă să risc. Să știi Manu că nemurirea este un blestem dacă nu ai cu cine să o împarți. Chiar și pentru câteva clipe, asta face diferența. Îmi este de ajuns o clipă cu tine decât o eternitate fără tine. -Chiar crezi în cuvintele astea? -Da, Manu, cred, pentru că am trăit 124 de ani fără tine, iar când te-am găsit am simțit ceva, am simtit iubire și speranță, iar până în acel moment simțeam doar ură, așa că, astea sunt cele mai potrivite cuvinte în care aș vrea să cred. -Atunci accept legătură, vreau să fiu cu tine, Miriam, vreau să te am am, chiar în acest moment! O ușoară îmbujorare brăzdează obraji delicați ai fetei. Îl apucă de mână și îl trage sub ape, iar în mai puțin de 20 de minute erau deja în peșteră. Miranda era așezată pe nisip, în timp ce Manu se dezbrăca. Mâinile îi tremurau, tot corpul îi tremura la gândul că acum Miranda era a lui. Îi aparținea lui și el ei, puteau face dragoste, puteau petrece timp împreună, puteau face multe acum că acceptase legătura. Prima dată cade bluza de trening, urmată de tricou, pantaloni și boxeri. Miranda îl privea neîncetat, din cap până-n picioare. Corpul băiatului era ca o piatră, -mușchii proeminenți împodobindu-i fiecare părticică a corpului - pe lângă trupul plăpând al fetei. Ea semăna cu cel mai inocent pește din ocean, pe când el era asemănător cu cel mai maiestuos vultur ce a cutreierat vreodata cerul. -Vino după mine! Îl ademenește blând Miranda până ce Manu intră cu totul în apă, nu înainte de a lua o gură mare de aer. Se sărută, limbile loc jucând un rol de-a prințul în căutarea prințesei.
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Acesta era momentul pe care îl așteptau amandoi. Manu îi acoperă rotunjimile promițătoare cu mainile, jucandu-se cu acestea, făcand-o pe Miranda să se agite. Acum era momentul, trebuiau să o facă. Miranda îl trage pe Manu la suprafața apei, unde acesta se sprijină de o stâncă, iar fata se unește cu el. Caldura și umezeala fetei îl face pe băiat să tremure. O sărută pe gât, în timp ce se înfrupta din ea cu mișcări repetate. Cu o mișcare rapidă, se întorc, acum Miranda fiind cea de sub. Gemea sub greutatea băiatului, care acum îi trasa cercuri de diferite mărimi pe gât, piept, sâni, iar apoi îi invada din nou gura. Mâinile lui curioase îi explorau corpul, în cautare de noi descoperiri, iar după fiecare cautare, mâinile sale se udihneau pe sânii ei. -Manu... O șoaptă caldă iasă printre buzele ei, înebunindu-l și făcându-l să se adânceasca mai mult în ea, din ce în ce mai repede, până gemetele ei răsunau în voie în toată peștera. -Ești doar a mea! -Și tu doar al meu! Și cu aceste două propoziții amândoi tremură de plăcere.
