Destin

Capitolul 25

MIRIAM

Ziua este abia la început, iar gândurile nu îmi dau pace. Azi voi primi o pedeapsă de la Deion. Nu știu în ce va consta dar dacă ar fii să mă iau după Celena, iar Deion știe exact cum mă va face să sufăr, încep să mă îngrijorez. Sora mea încă dormea, nici nu este de mirare având în vedere ora la care a ajuns seara trecută. Nu puteam să dorm din cauza gândurilor ce nu îmi dădeau pace. Mă gândeam la Deion, în postura de frate ucigaș și totodată la același bărbat doar că în postura de om tulburat, pierdut în întunericul unei camere abandonate și distruse. Ce căuta în acea cameră și de ce nu-și schimbase încă picioarele în coadă? Marele Conducător păstra secrete față de supușii lui dar eu nu eram una din supușii lui, eu eram om, mă rog, fost om și asta îmi dădea prilejul de a-l putea urmări.
-Ce faci, de ce înoți atât de haotic? Vocea Celenei răsună în cameră, la fel de morocănoasă ca în toate zilele în care se trezea înainte de termen, întrerupându-mă.
-Hm...Ce ai spus?
-Ce te-a apucat, de ce înoți atât de haotic la ora asta?
-Nu știu, nici nu mi-am dat seama cât de repede înotam. Celena se ridică în șezut și mă privește cu ochii aproape închiși. Avea cearcăne vizibile, ceea ce îi urâțeau chipul.
-Te gândeai la ziua de azi, nu?
-Da. Ce pedeapsă crezi că îmi va da?
-Nu știu dar putem spera că nu va fii atât de dură pe cât ne așteptăm.
-Pf.
-Uite, Miriam... începe Celena apucându-mă de încheietura mâinii și privindu-mă fix. După ziua de azi noi trebuie să ne concentrăm asupra găsirii mamei. Te-am lăsat câteva zile mai liberă pentru a te acomoda cu noua ta viață dar timpul se scurge repede, iar noi trebuie să ne axăm pe ceea ce este mai important.
-Sinceră să fiu, uitasem de toată treaba asta cu găsirea mamei. Vocea îmi era schimbată, mai distantă. Nu prezentam nici un sentiment atunci când vorbeam despre acest subiect. Eram indiferentă. Odată aș fii dat orice să pot sta cu mama chiar și câteva secunde dar acum, când mă gândesc că există chiar și o mică speranță ca acel lucru să se îndeplinească cred că asta mă sperie. În momentele când voiam să îmi cunosc mama, știam că este om, iar acum când am intrat în lumea asta și am aflat ce este ea cu adevărat am o mică spaimă. Dacă nu este așa cum mi-o descrisese tata? Dacă este o creatură respingătoare, cu sânge rece în loc de o persoană caldă și iubitoare?
-Poate că ție îți este indiferentă toată această încercare a mea de a ne găsi mama dar pentru mine este ceea ce mi-am dorit mereu. Uite, Miriam... tu ai avut un părinte alături care a fost lângă tine când ți-a fost greu dar eu nu am avut pe nimeni. De când mă știu nimeni nu mi-a oferit dragoste părintească așa cum ar fii trebuit să primească un copil. Copilăria mea a fost oribilă și respingătoare, am făcut multe lucruri rele din cauză că nu am avut pe nimeni care să mă îndrume și nu sunt mândră de asta.
-Stai liniștită, o vom găsi! o încurajez, luând-o de mână. Un zâmbet îi scapă, fiind primul de altfel de când ne-am întâlnit.
Momentul între surori se sfârșise deoarece suntem întrerupte de bătăi în ușă, urmate de vocea răgușită a unei femei.
-Masa este gata!
-Venim imediat! Strigă Celena înapoi. Ne ridicăm și începem să înotăm spre ușă.
-Doamne, mi-ar fii mult mai ușor dacă aș avea picioare. Nu știu cum puteți voi să vă mișcați toată ziua înotând deoarece eu mă simt grea. Simt cum coada mă trage în jos.
-Asta pentru că o ai de foarte puțin timp. Spre deosebire de tine noi avem cozile încă din pântecele mamei.
-Atunci de ce sora lui Deion avea picioare? De ce Deion are picioare?
-Nu știu Miriam, ti-am mai spus asta.
Sora mea deschide ușa, iar în fața noastră era Deion. Impunător, rece, rigid. Era genul de persoană ce te făcea să te simți cât un purice în comparație cu el.
- Stăpâne! Se grăbește Celena să spună în timp ce face o plecăciune.
-Nu-mi place să fiu vorbit de supușii mei. Se răstește el la noi. Credeam că știți asta foarte bine. Eu stăteam lângă Celena și mă uitam la amândoi. Nu mă plecam în fața lui, nu aveam de ce, nu era stăpânul meu.
-Îmi pare rău domnule, nu am vrut.
Deion își întoarce privirea spre mine, iar atunci îi puteam citi răceala din ochi.
-Tu nu te pleci? Părea confuz.
-Ar trebui? Îmi mențineam vocea indiferentă și încercam să nu tremur când privirea lui începe să mă analizeze din cap până-n coadă. Îmi țineam respirația pentru a fi sigură că nu mă trădează nici un gest și să îi arăt bărbatului cât de frică îmi este de fapt de el. Colțul gurii îi zvâcnește, iar un zâmbet leneș își face apariția.
-Vino, noi avem treabă. Și spunând asta se întoarce cu spatele la noi și începe să înoate. Eu rămăsesem pe loc, neștiind ce să fac. Dacă mă duceam cu el urma să fiu pedepsită, iar dacă rămâneam aici poate mi s-ar fii întâmplat ceva mult mai rău. Celena se ridică și mă împinge.
-Du-te, nu îl lăsa să aștepte, se va mânia. Nemaispunând nimic ies din cameră și îl urmez pe Marele Conducător printr-un coridor luminat până ce ajungem la o cameră, în care intrăm. Inima începea să îmi bată atât de tare încât credeam că vrea să îmi iese din piept, să o ia la fugă și să nu se oprească până când este sigură că privirea lui Deion nu o mai poate ajunge. Camera era una modestă și nu se deosebea cu nimic de restul camerelor din palat pe care le văzusem. Geamuri mari ce puteau arăta totul pe o rază de câțiva km erau acum în fața mea, oferindu-mi o priveliște amplă a împrejurimilor. Un dulap pătat de vreme se odihnea lângă ușă, iar o scoică mare era așezată lângă un perete împodobit de alge. Nici unul dintre noi nu spunea nimic. Deion nici nu se uita la mine, în schimb se îndreaptă spre geamuri pentru a-și urmări supușii ce ieșeau din castel,  pe când eu îi urmăream fiecare mișcare. Nu era îmbrăcat cu nimic, doar coada îi acoperea o parte din trupul sculptat. Cicatricile se vedeau și acum, provocându-mi gânduri despre modul în care le putea căpăta. Spatele îi era împodobit de mușchi, ce tresăreau la fiecare mișcare. Părul negru se mișca odată cu mișcările lui, era atât de strălucitor, atât de îngrijit, iar el era atât de frumos. Aș fii putut să mă îndrăgostesc foarte ușor de acest bărbat, dar acea dragoste ar fii avut nenumărate consecințe, chiar și așa, cunoscând consecințele aș fii riscat. Aș fi riscat pentru dragostea lui.
-Probabil așteptai o pedeapsă azi. Vocea lui răsună în cameră, învăluindu-mă și dându-mi fiori reci pe șirea spinării. Scutur din cap pentru a alunga toate acele gânduri murdare după care mă adresez la fel de indiferentă ca în cameră.
-Așa este!
Deion se întoarce spre mine, iar atunci pot observa cum maxilarul îi zvâcnește.
-M-am gândit mai bine și mi-am dat seama că pedeapsa pe care ți-as da-o nu te-ar face să suferi pe cât ar trebui pentru că mi-ai încălcat legea, deoarece nu te cunosc și de aceea asta îți dă un avantaj. Un zâmbet învingător îmi traversează chipul, fără să-mi dau seama.
-Dar am alte moduri prin care te-aș putea face să-ți fie greu și să te simți jalnic. Se apropie de mine. Fiecare metru sau centimetru ce stătea între noi dispare, fiind înlocuit de trupul său. Respirația mi se îngreunează și puteam simți cum o ușoară fierbințeală îmi inundă obrajii. El se oprește fix în fața mea și continuă să mă privească. Eram împietrită, o stână de piatră sub privirile Marelui Conducător. Își ridică mâna și îmi atinge obrazul. Încercam să rămân indiferentă dar nu puteam, atingerea lui mă face să tresar și să mă îndepărtez cât mai departe de el dar Deion mă apucă de mână și mă trage spre el.
-Ce s-a întâmplat, ți-a dispărut curajul? Vocea îi era provocatoare, iar eu simțeam că mă voi topi din cauza rușinii. Tremuram, tremuram din cauza privirii lui, din cauza atingerii lui, tremuram din cauza lui, de spaimă și de pasiune. Cum putea să mă facă să simt astfel de lucruri pentru el, nici măcar nu îl cunoșteam dar aveam dreptate, puteam să mă îndrăgostesc prea ușor de el. Cred că privirea mea îi dezvăluia toate acele gânduri ascunse deoarece începe din nou să zâmbească. Scutur din cap pentru a-mi reveni și îmi trag mâna dintr-a lui.
-Nu, nu mi-a dispărut curajul! Încercam să par rece dar privirea lui mă dezgheța.
-Bun... spune el îndepărtându-se, lăsându-mi puțin spațiu pentru a putea respira. Privirea îi devine din nou rece, iar vocea i se îngreunează.  Atunci spune-mi ce căutai noaptea trecută în camera surorii mele. Un pumn mare și greu, asta simțeam că mă lovea în stomac. Camera surorii lui? Ce cameră?
-Nu știu la ce te referi.
-Nu știi, nu-i așa? Stările i se schimbau de la o secundă la alta. În secunda asta era rece, în următoarea fermecător, iar în alta misterios. Păi hai să-ți amintesc puțin, poate vei știi la ce mă refer. Îl priveam neîncetat, iar acum începeam să am spasme. Mă văzuse, dar cum?
- Aseară, la o oră târzie, tu, în loc să te duci în camera ta, te-ai gândit că ar fii mai bine să intri în locul interzis din palat. Probabil credeai că nu te va vedea nimeni și așa ti-ai facut curaj...
-Stai, pot să explic încep eu intrerupându-l.
-Nu ți-a spus nimeni că nu este frumos să întrerupi un conducător? Vocea îi devine dură, iar eu mă simțeam vinovată.
-Îmi pare rău! Vocea îmi devine moale, știam că greșisem, nu aveam cum să mă scuz dar chiar îmi părea rău.
-Dupa cum spuneam, nimeni nu are voie să pășească pe acel coridor și totuși tu ai încălcat și acea regulă.
-Dar nu știam că este interzis. Am auzit bubuituri și am vrut să văd ce se întâmplă. Vocea îmi devenea agitată. Voiam să-l fac să mă creadă. Nu știam că a fost cameră surorii tale, nici nu știam că erai tu acolo. Pur si simplu am auzit zgomote și am vrut să văd cine e.
-Nu-mi poți spune că nu știai despre asta..
-Dar nu știam încep eu din nou, intrerupându-l. Sunt aici doar de câteva zile, nu aveam cum să știu de toate aceste reguli. Până ieri nici nu am stiut că ai o soră...
-Mă tutuiești... începe el surprins. Ai mai facut-o odată, am crezut că a fost din greșeală dar continui să o faci...
-Nu mi-am dat seama...
- De când ai venit aici ai continuat să mă sfidezi și să nu-mi dai ascultare. De ce?
-Deoarece de unde vin eu nu am avut "Un Mare Conducător", nu am stiut cum sa ma comport cu tine, cu dumneavoastră incerc sa ma corectez. Nu știam de toate acele legi, eu știam doar că cei din adâncuri nu au voie să se îndrăgostească de cei de la suprafață, atât.
-Și de unde vi tu Miriam, pentru că din golf nu vi sigur. Vocea i se calmare si era dornică de a afla un raspuns.
-Din golf, v-am mai spus.
-De unde din golf? Din nou, vocea îi era calmă, iar a mea devenea din ce în ce mai agitată. Nu aveam un raspuns. Las capul în jos în speranța că v-am trece peste întrebare dar nu s-a întâmplat așa.
-Am continuat să te cercetez încă de cand ai venit aici. Felul în care vorbesti, gesturile pe care le faci, sunt complet diferite de noi. Prin aceste urmăriri am putut vedea cand ai plecat cu Celena acum 2 nopți. Chiar și acea plecare a fost ciudată. Ai spus ca vrei sa manânci un om dar nu a fost așa. Dacă intr-adevar voiai sa faci asta i-ai fii ademenit în apă dar tu îi urmăreai. Tind sa cred ca voiai ceva de la ei.
-Îți pot povesti unele lucruri cu timpul dar sunt sigură că nu mă vei crede.
-Pune-mă la încercare.
-Nu pot acum... și las capul în jos.
-Și din nou mă sfidezi. Știu ce să fac cu tine. Am început să cred că esti un spion. Nu știu care este treaba ta aici dar lucrurile încep să se complice.
-Nu sunt un spion, nu vreau să fac rău nimănui.
-Esti sigură?
-Da! După cum vezi, nu am știut cum sã mã comport de când am venit aici. Nu știu regulile, legile, nu știu cum sã mi te adresez, sunt total pe lângă dar dornică să învăț. Dacă aș fii fost un spion aș fii încercat să fac totul bine pentru a nu fi prinsă dar eu am făcut doar greșeli. Acum eram sinceră. Știam cã dacã o dau în bară o puteam duce și pe Celena în mare belea.
-Te-am văzut plângând în timpul sacrificiului, de ce?
-Deoarece nu știam că trebuia să omorâți o persoană. Spre deosebire de voi eu am sentimente. Nici nu știam că trebuie să le arăt. Nimeni nu mi-a spus asta. Când tu m-ai văzut lacrimând Celena m-a înștiințat mai apoi cã odată ce m-ai văzut într-o asemenea ipostazã îți vei da seama cum să mă pedepsește. Așa cã dacã ăsta este planul tău, să mă faci să mă simt mizerabilă află că ai reușit. Am simțit compătimire pentru acea fată, îți mai spun încă odată, nu am știut că ai o soră, iar când am vãzut-o pe ea, atât de frumoasă și de angelică m-am gândit că sunteți niște animale dacă o ve-ți sacrifica. Mai apoi am auzit că este sora ta și am simțit compătimire și pentru tine. Mi-am dat seama cât de greu îți este, până la urmă sunt sigură că ai iubito, iar când ai vãzut-o acolo ți s-a întors lumea pe dos, ceea ce ai și demonstrat seara trecută. Îți este greu fară ea, ei bine și mie îmi este greu fãră familia mea, fără tata... Deion doar mă asculta. Privirea i se schimbase, fața i se schimbase, el se schimbase. Devenise emoționat, își lăsase jos mască sa rigidă, de Mare Conducãtor, iar acum îi puteam vedea adevăratul chip. Părea atât de neajutorat, asemenea unui copil mic care are nevoie de dragoste și afecțiune. Înghit odată după care continui. Știu că dacă am fii fost la suprafață m-ai fii văzut din nou plângând și nu îmi este frică să ascund asta. Și tu ai lacrimat, îl ating pe piept, iar atunci îi puteam simți inima bătând cu putere sub atingerea mea, sunt sigură că ai fii dat orice să nu se întâmple asta deci, cumva, noi suntem la fel. Deion îmi ia mâna într-a lui și o ține așa pentru câteva secunde. Eu mă uitam la mâinile noastre, iar el la mine.
-De când ai venit aici m-am simțit mereu în alertă, iar asta nu s-a schimbat nici acum. Sunt multe lucruri pe care nu le știu despre tine dar cu timpul cred cã le voi afla dar pentru azi ești liberă, te poți duce înapoi la Celena.
-Vă mulțumesc! Mă înclin după care mă apropii de ușã.
-Îmi poți spune Deion de acum înainte... Îmi spune el înainte a deschide ușa.
-Așa voi face! După cere ies din cameră și îl las singur, cu gândurile sale.

Deion rămăsese singur și tulburat după ce vorbise cu Miriam. Nu se aștepta ca discuțiile lor să se îndrepte într-o astfel de direcție. Fata asta chiar îl înțelegea sau juca un rol? Gândurile nu îi dădeau pace, se uită la mâinile lui, unde doar cu câteva clipe în urmă se aflau mâinile lui Miriam. Era singura persoană ce îl atinsese în afară de Teros, Tania și fetele cu care se culcase de când ajunsese Mare Conducător, iar ceea ce era ciudat era faptul că ea nu îi era prietenă, rudă sau vreo femeie din bordeluri. Ea era doar o fată ce se pare că se rătăcise prin palatul lui dar poate că aparențele erau înșelătoare, iar aceasta poate avea interese ascunse. Bărbatul înghite în sec pentru a alunga toate gândurile referitoare la acea fată după care se îndreaptă spre ferestre.