Destin

Capitolul 7

MIRIAM

Eram trasă tot mai adânc în apă, dar de data asta ceva era diferit. Nu mă înecam, în jurul capului aveam o bulă creată din vânt întărit ce părea că îmi oferă aerul de care aveam nevoie pentru a respira normal. Femeile de lângă mine mă priveau din când în când pentru a fi sigure că eram bine. În jurul meu puteam vedea nenumărate creaturi pe care nu le mai văzusem vreodată dar mă fascinau. Pești de diferite mărimi, culori si forme se jucau în larg, iar eu îi urmăream.
-Suntem aproape pui de om. Mă înștiințează femeia roșcată.
Ne apropiem de o groapă întunecată. Era atât de sinistră, încât mă înspăimânta. Acolo aveam să îmi găsesc sfârșitul? Oare acolo aveam să fiu devorată de vie? Inima începe să îmi bată cu putere odată ce întunericul ne cuprinde. Ele înotau tot mai jos, iar eu simțeam cum presiunea apei mă strânge, sufocându-mă.
-Ești bine?
Nu apuc să îi răspund deoarece închid ochii și leșin. Poate că ăsta era un lucru bun, leșinam și nu mai simțeam durerea în momentul în care aveau să mă mănânce.

¤¤¤

Sunete, auzeam sunete înăbușite și greu de înțeles. Deschid ochii, iar o lumină puternică mă înconjoară. Prea multă lumină, simțeam că îmi ard ochii dar în câteva secunde mi se acomodează, iar acum putea să văd clar. Eram așezată pe o piatră dură, în interiorul unei peșteri luminate de...nici măcar nu știu de ce era luminată. Niște sfere ciudate emanau lumină în peșteră. Niciodată nu mai văzusem astfel de obiecte ciudate.
-Uite cine s-a trezit. Spune o femeie cu voce groasă, necunoscută mie.
Caut prin cameră persoană căreia îi aparținea vocea dar nu o vedeam.
-Sunt aici pui de om! Spune ea apărând după un perete stâncos.

Dinți mari și neuniformi îi împodobeau gura, urechile îi erau ascuțite, iar unghiile erau foarte lungi. Corpul îi era asemănător cu fetele ce mă bagasera în adâncuri, ochi mari și goi îi împodobeau fața sinistră, înspăimântându-mă, dar era ceva diferit la ea, din frunte îi ieșea un fel de fir conducător de energie (probabil energia să vitală), ce lumina la terminarea acestuia.
-Cine ești, unde sunt?
Ea îmi zâmbește, un zâmbet ce ar fii putut să mă ucidă.
- Ești în casa mea omule, iar eu sunt Nualla, vrăjitoarea acestor ape.
- Ce caut aici?
- Unele din aceste fete jucăușe au vrut să ia o gustare mai specifică acum câteva zile, și te-au găsit pe tine.
Mi-am atins abdomenul în locul unde eram mușcată.
-Iar atunci când te-au mușcat și-au dat seama că erai una de-a noastra.
Auzind ce îmi spune, ochii mi se măresc.
-Cum... cum să fiu una de-a voastra, adică...
- Nici eu nu cred până nu văd fato. Așa că...
- Așa că, ce?
-Vino cu mine.
Deja o urmăream de ceva timp, iar liniștea era apăsătoare. Mă uit la ea și atunci îmi fac curaj să o întreb.
- Ce este, nici nu știu cum să te întreb...
- Cu, cuvintele tale.
-Chestia de îți iasă din frunte, ce este? Celelalte fete nu aveau.
Vrăjitoarea își atinge "chestia" după care îmi zâmbește.
-Asta, fato, asta este un fel de lanternă ce mă ajută să îmi ademenesc prada. La adâncimi foarte mari, cum ar fii aceasta, lumina pătrunde foarte greu, iar când unele specii de pești văd această fărâmă de lumină se apropie, iar eu sunt fix acolo pentru a le prinde.
-Fas...
- Am ajuns!
Mă uit în jos și văd un fel de țarc ce se afla într-o groapă.
- Și acum?
Ea se uită la mine, se întoarce și cu o ușurință desăvârșită îmi rupe hainele eu rămânând complet expusă priviri sale. Din reflex, îmi acopăr părțile intime, dar ea îmi dă mâinile la o parte.
-Lasă-mă să văd, lasă-mă să te descopăr. Acea voce sâsâită și  groasă mă speria. Nu era vocea unei femei grațioase și vulnerabile, era vocea unui războinic prins în acel trup de femeie. Mă înroșisem, dar ea nu băgase de seama. Îmi atinge sânul drept cu mâna, unghia ei lăsându-mi o zgârietură.
-Voi oamenii, aveți un corp foarte interesant.
-... Nu apuc să spun nimic deoarece ea mă împinge în groapă.
Corpul îmi era tras spre fundul acelei gropi, apa mă strângea, iar în cele din urmă ajung pe fundul prăpastiei.
- De ce...
Vrăjitoarea pornește din degete, iar bula de aer din jurul capului meu dispare. Apa îmi pleșnește fața, sufocându-mă. Lacrimi îmi apar instant dar sunt duse de apă.
-Respiră, poți respira. Strigă la mine vrăjititoarea, dar nu puteam, plămânii mă usturau, iar eu simțeam că aveam să deschid gura. O făcusem, o dechisesem, iar acum simțeam apa cum mă îneca.
-Respiră! Țipă vrăjitoarea, dar eu nu o mai auzeam. Închid ochii și nu mai simt nimic.

¤¤¤

Mă trezesc, întuneric, eram înconjurată de întuneric. Puteam să respir, unde eram? O fâșie de lumină străpunge întunericul. Mă uit în jur să văd de unde apăruse acea lumină, și văd, o văd, se răspândea din corpul meu. Mă privesc, corpul îmi era împodobit cu solzi ce îmi mențineau căldură corpului, ajutându-mă să nu îngheț, iar lumina se răspândesc din acei solzi. Sânii îmi erau ascunși de acei solzi, la fel și triunghiul dintre coapsele mele.

Mă simțeam altfel, ca și cum eram altă persoană. Ca și cum...
-Ești vie! Spune o voce feminică de deasupra mea.
Îmi întorc privirea spre acel sunet și deasupra mea era acea fată roșcată. Coboară la mine și mă privește.
-Nu-mi vine să cred, ești... vie. Mă atinge de față, păr și corp.
- Ce s-a întâmplat, de ce sunt...de ce arăt așa?
-Asta este adevărata ta formă, Miriam, tu ești ca noi, dar coada... se uită în jos și se strâmbă când îmi vede picioarele. Coada încă nu a apărut.
Mă ia de mână și înoată cu mine până ieșim din prăpastie, iar apoi o urmez până la vrăjitoarea mării. Atunci când mergeam, simțeam o oarecare putere în membre ce nu o simțeam înainte. Eram mai puternică, putea simți asta.
-Nualla!
-Sunt aici Celena! Nualla era cu spatele la noi și se uita la un perete inscripționat cu desene ciudate.
-Trăiește!
- Să văd! Spune ea întorcându-se brusc. Și iartă-mă, eram în fața ei, complet schimbată.
-Asta era, asta trebuia să fac!
-Ce anume? O întreabă Celena curioasă.
-Să moară!
-SĂ CE? Spun eu fără să gândesc.
- Ai fost născută și întemnițată în trup de om, iar pentru a-ți lua adevărata ta formă a trebuit să mori și să renaști.
-Cum să... adică... sunt moartă? Fiecare cuvânt se auzea mai mult ca o șoaptă.
-Da, Miriam, ai murit și ai renăscut, iar acum esti în viață, ești vie!