Destin

Capitolul 15

MIRIAM

Golful era plin de viață. Nenumărate culori, ce veneau de la pești, calamari, corali și alte vietăți ale mării înveseleau și îi dădeau golfului un aspect încântător. Totul părea în armonie, la fel ca răsăritul și apusul pe uscat. Priveam în jurul meu și mă fascinam de frumusețea ce mă înconjura. Cu cât înotăm mai mult, cu atât observam o pătură de alge verzi-roșiatice ce ne întâmpina. Celena se îndrepta spre ele, ceea ce făceam și eu. Odată ajunsă lângă ele, le îndepărtăm, așa cum făceam cu perdeaua camerei mele, pentru a deschide geamul și a lăsa briza și razele soarelui să pătrundă în cameră.
După ce facem o poartă prin alge, intrăm, fiind întâmpinate de alte alge.
- Ce facem aici?
-Mergem acasă.
Algele erau multe și greu de îndepărtat dar după ce ne-am chinuit vreo câteva minute bune, în sfârșit am trecut de el, iar în fața mea, a noastră se ridica un regat. Luminile de la suprafață loveau sticla din care erau făcute locuințele, luminând și mai mult locul. Delfinii se jucau pe deasupra palatului, fascinându-i pe privitori. Grădinile de corali înconjurau palatul, oferindu-i culori mirifice.

Totul părea magic, mai frumos și mai încântător decat orice altceva văzut de mine.
-Acesta este Regatul?
Celena zâmbește, oferindu-mi răspunsul de care aveam nevoie.
-Este frumos, nu?
-Mai mult decât atât. Nu m-am gândit niciodată că, Golful poate ascunde asemenea lucruri.
-Golful ascunde multe lucruri, Miriam, dar îți trebuie timp pentru a le descoperi.
-Totul aici este...MAGIC.
-Viața însăși este magie, iar dacă nu crezi în asta, măcar încearcă să o trăiești ca pe ceva magic.
- Nu m-am gândit niciodată la asta...
-Vino, să îți arăt regatul.
De data asta, Celena înota lângă mine, îmi răspundea la întrebări, îmi povestea despre locurile pe lângă care treceam și îmi spunea despre conducători și locuitori regatului.
-Eu unde o să locuiesc?
-În palat, alături de mine.
- Nu trebuia să trăiască doar cei de rang acolo?
-Mama a fost de rang, ceea ce îmi oferă și mie ceva superior. Cât despre tine, toți vor știi că ești o prietenă și nimic mai mult.
- De ce?
-Dacă ar știi că ești sora mea, te-ar ucide pe loc.
Înghit în sec.
-Vino, să îți fac cunoștință cu cei de aici. Traversăm grădina de corali și ajungem la porțile palatului. Strălucitoare, create din diamant pur și bine decorate, cam asta se afla în fața noastră. Un fel de fluierat iasă printre buzele surori mele, iar părțile se deschid. Interiorul era mult mai neobișnuit decât exteriorul. Totul era făcut din diamante și safire. Lumina provenea de la suprafață, iar în timpul nopții de la unii corali fosforescenți, așezați în diferite părți. Bărbați cât și femei ne întâmpină. Celena le zâmbea și le vorbea pe când eu eram tăcută și rigidă. Nu vorbeam cu nimeni și mă uitam mereu în jos.
-Ea este Miriam, o veche cunoștință și va sta la mine o perioadă.
- Trebuie să vorbești mai întâi cu Deion, știi ce s-a întâmplat ultima oară când ai adus pe cineva aici fără știrea lui.
Ca și cum aceste cuvinte ar fii trezit un trecut trist din viața Celenei, lasă capul în jos de parcă ar fi vrut să alunge amintirea.
-Știu, îl voi anunța și se uită la mine. Vino, Miriam. 
O urmez printr-un lung șir de coridoare. Treceam de nenumărate uși și prin nenumărate încăperi. Eu îmi țineam capul în jos, așa cum îmi spusese sora mea și nu aruncam nici o privire curioasă.
-Mai avem puțin.
Atunci îmi fac curaj și mă apropi de ea.
-La ce se referea femeia aceea?
Ea tresare și se uită la mine.
-Ce?
-Când s-a referit la acea persoana pe care ai adus-o.
- Nu vrei să știi.
-Dacă nu aș fi vrut să știu nu te-aș fii întrebat.
-Credemă, NU VREI SĂ ȘTII!
- Bine, bine! Mă grăbesc să spun.
Liniștea ne înconjoară, acum fiind mai densă. Puteam să mă minunez de locul în care mă aflam în liniște pentru a nu trezi suspiciuni celor din jur. De ce erau atât de stricți, până la urmă eram una de-a lor.
O ușă din lateral se deschide și un bărbat iasă, iar eu, neatentă fiind dau peste el. Celena face ochii mari și se grăbește spre noi.
- Îmi pare rău, îmi pare... mă grăbesc să spun de frică să nu fii făcut ceva de care aveam să regret. Mă uit la bărbatul peste care dădusem. Înalt, brunet, ochii de un verde smarald mă priveau curioși, maxilatul îi era puternic, la fel și umeri, pieptul vânjos, abdomenul bine lucrat, buzele pline erau întredeschise, coada de un turcoaz închis îmi atrăgea atenția, fiind brăzdată în unele locuri de cicatrici ce probabil le căpătase în urma unor lupte. Îmi ridic capul spre chipul său și văd o urmă de curiozitate în privirea lui.
- Îmi pare rău Maiestate, a greșit, nu a vrut să dea peste dumneavoastră. Era disperată și speriată. Ce făcusem?
Bărbatul ridică mâna dreaptă, iar Celena amuțește.
-Cine ești? Vocea lui era groasă și poruncitoare.
-Miriam. Pe când a mea era caldă.
-Ce cauți aici?
-Am venit să locuiesc la prietena mea pentru o perioadă.
Bărbatul își întoarce privirea spre sora mea.
-De când o cunoști?
-Ne știm de când eram mici Sire, recent a devenit orfană așa că m-am gândit să o ajut.
-Cum ai ajuns orfană? Mă fixase cu acea privire pătrunzătoare.
-Rechinii ne-au atacat acum ceva timp. Părinți mei i-au ademenit departe de mine dar nu au avut putere să se apere de ei. Au fost sfâșiați și mâncați în câteva clipe. Îmi las capul în jos, așa cum o văzusem de multe ori pe Celena făcând.
- Îmi pare rău să aud asta.
-Viața-i dură, trebuie să trecem peste anumite momente pentru a fii puternici, nu?
-Așa este.
Înclin din cap în semn de aprobare.
-Și, unde vă grăbeați să ajungeți?
-La dumneavoastră începe Celena calm, voiam să vă spun de Miriam și să vă rog să o lăsați să stea aici.
-Văd că te-ai învăț minte de la ultima noastră întâlnire.
- Am învățat Sire.
- Bine, fata poate rămâne cât dorește. Cina o ve-ți lua cu noi, vreau să știu mai multe despre noua venită, după cum știi, nu putem avea încredere în nimeni.
- Am înțeles. Sora mea mă apucă de mână și mă trage departe de Deion, el rămânând în urma noastră. Îmi întorc capul pentru a-l vedea încă o dată și observ că și el privea în urma noastra. Îi fac cu mâna, iar el se încruntă. Împietresc, deja făcusem a doua greșeală.