Destin

Capitolul 12

MIRIAM

Eu și Celena ne îndreptam spre Nualla, dar gândul îmi fugea la acea peștera și nu la ce se va întâmpla când vom ajunge la vrăjitoarea mări. Acolo era atât de liniște și de plăcut încât mă simțeam acasa. Dacă Celena nu îmi spunea că trebuie să plecăm nici nu mă gândeam că aveam să mai părăsesc locul acela. Înotam cu viteză, spulberând apa din jurul nostru, încât în câteva minute am ajuns la vrăjitoare. Ea mă privea surprinsă.
-Deci, asta era, asta trebuia făcut.
-Nimic din toate astea nu ar fi trebuit să se întâmple!
-Ba da copilă, totul a fost scris cu mult înainte de nașterea ta, asta era ceea ce trebuia să se întâmple. Două sacrificii pentru o renaștere.
Înghit în sec și o privesc.
-De ce sunt legile atât de dure în regat?
Nualla se uită la Celena, iar apoi la mine.
- Nu pot să îți spun. Spune ea întorcându-se cu spatele la mine, vrând să plece.
Mă grăbesc spre vrăjitoare și o apuc strâns de mână, iar ea se se întoarce. Nici nu mi-am dat seama cât de strâns o țineam până ce ea s-a uitat la mână și eu am văzut că pielea să de porțelan căpătase vânătai. Îmi retrag mâna repede.
-Ba da, îmi vei spune și nu te las să mă refuzi! Vocea îmi era alta, mult mai impunătoare și rece. Femeia își lasă capul în jos pentru a-și aminti toate detaliile după care începe să vorbească.
-Bine fato, cum vrei, dar să știi că povestea nu este chiar roz. O sirenă este o creatură nemuritoare a mării. Ele pot trăi o eternitate pe mare, deoarece sunt ființe cu sânge rece. Cântecul nostru este mortal pentru cei de la suprafață, ne petrecem viața explorând minunile mării, totuși suntem curioase și de lumea de la suprafață. Avem inimile la fel de reci ca apa în care trăim, poate chiar mai reci...
-Unde bați cu asta? O întrerup eu, deoarece simțeam că încearcă să ocolească subiectul.
- Doar ascultă! Mă îndeamnă Celena blând.
-După cum spuneam, o sirenă numită Mylei, rămasă singură, masculul său murind încercând să îndepărteze niște rechinii de noi, și-a propus să-și găsească dragostea în lumea muritorilor. A făcut o înțelegere cu Sea Hag, o vrăjitoare rea din celălalt capăt al golfului, care i-a propus că-i va da picioarele timp de o lună pentru a-și găsi dragostea. În acest timp Mylei avea posibilitatea de a găsi pe cineva care ar iubi-o. Fata nerecunoscând răul ce se abătea asupra ei, a crezut tot ceea ce-i spunea Hag, neștiind că vraja pe care o va folosi asupra ei era magie neagră, ce era interzisă, nici cei mai puternici vrăjitori neavând voie să o folosească. Odată ce s-ar fi terminat timpul, Hag și-ar fii revendicat nemurirea Mylei. Cu toate acestea, întrucât sirenele sunt ființe nemuritoare, numai ele pot renunța la nemurirea lor. Pentru a-i lua nemurirea trebuia să-i pună o coajă Auger pe inima ei. Acea coajă creștea doar în grădina ei, ocrotită de magie neagră. Fiind naivă fată a acceptat târgul. Hag i-a luat nemurirea și i-a dat picioare, iar apoi a trimis-o pe uscat. Mylei era de viță nobilă, fata unui mare conducător, iar vrăjitoarea a fost mai mult decât bucuroasă să-i ia nemurirea. Odată ajunsă pe mal, mica prințesă s-a confuntat cu o durere groaznică de fiecare dată când încerca să pășească. Neputând să facă mai mult de 3 pași, s-a târât lângă o piatră, în așteptarea "celui sortit". Orele treceau, iar soarele puternic îi făcea rău. În cele din urmă a fost găsită de un bărbat ce cutreiera plaja în căutare de bunuri aduse de apă. Când a văzut-o, i s-a făcut milă de ea dar totodată a fost și vrăjit de frumusețea ei. Ochii de un albastru marin, întâmpinându-l, părul blond și strălucitor fluturând în vânt, iar pielea de porțelan invitându-l să o atingă, să o dorească. A îngenuncheat lângă ea, și a atins-o pe față, observând câteva arsuri din cauza soarelui. Își dă jos tricoul și o ajută să se îmbrace, acoperindu-i goliciunea trupui perfect.
-Cine ești? Cum ai ajuns aici? Te simți bine? Mult prea multe întrebări și mult prea multe cuvinte pe care fata nu le cunoștea. Îl privea și deodată îl sărută, un sărut blând și nevinovat. Buzele lor se desprind, bărbatul își atinge buzele cu două degete după  are o privește, iar fata începe să vorbească.
-Prin acest sărut am puterea de a-ți vorbi limba.
Bărbatul o privea curios și repetă întrebările, de data asta pe rând.
-Cine ești?
-Mylei, sunt Mylei.
- Ce nume neobișnuit. Cum ai ajuns aici? , iar fata se uită spre golf. Nu înțeleg, ai căzut dintr-o barcă, vapor, a avut loc un naufragiu?
- Nu, am venit din mare.
-Din mare? Întrebarea părea prostească dar și dornică de răspuns.
- Am trăit în golf.
Crezând că fata înebunise, a încercat să schimbe subiectul.
-Vino, să te duc undeva unde vei fi în siguranță. O ajută să se ridice, iar un mic geamăt îi scapă fetei. Fiecare pas îi făcea rău, părând că, calcă pe cioburi. Strângând din dinți și încercând să ignore durerea, începe să meargă fiind sprijinită de bărbat. Mergeau pe plajă, nisipul arzându-i tălpile, până ce o casă modestă îi întâmpină la câțiva metri. Bărbatul deschide ușa și intră. O așează pe pat, îi dă să mănânce, aflând mai târziu că misterioasa fată mânca doar fructe de mare crude și începe să îi pună întrebări. Zilele treceau, Mylei se acomoda cu viața de la suprafață, iar cei doi începeau să se îndrăgostească. Ea îi povestise băiatului viața ei din adâncuri, detaliind și împărtășindu-i toate lucrurile ce-i făceau regatul atat de fascinant, în cele din urmă el dându-și seama că totul era adevărat. Vrăjitoarea a aflat și nevrând ca prințesa să aibă o viață fericită, a trimis magia neagră să îl învrăjbească pe bărbat. Orele se scurgeau, zilele la fel și așa mai rămăseseră doar 4 zile până la sfârșitul lunii, iar magia începea să îl controleze, astfel încât ajunsese să o violeze pe Mylei și să o tortureze. Țipetele și disperarea ei fiind un cântec încântător pentru Hag. Regatul subacvatic era în alertă în căutarea fetei, adevarul despre aflarea prințesei, aflându-se prea târziu. Ororile pe care le-a îndurat fata au fost de neimaginat, arsă, bătută, violată, tăiată, asta i se întâmpla regulat, devenind un obicei în acele 4 zile. În ultima zi din lună, bărbatul a dus-o în locul în care a găsit-o și a lăsat-o pradă oricui. Hag a trimis refluxul să o tragă în adancuri. Nemaiputând să respire sub apă, vrăjitoarea i-a izolat capul cu o bulă de aer pentru a fi sigură că trăia până ce avea să ajungă în regatul tatălui său, ceea ce s-a și întâmplat. Odată ajunsă, s-a asigurat că tatăl său o va vedea în acea ipostază. Când a văzut-o Regele, o mânie oarbă l-a cuprins în timp ce-și ținea fata în brațe. Bula se aprge, apa începând să o înece, dar tatăl său a dus-o în peștera în care te-a dus Celena. A înorat mai rapid ca niciodată, asigurându-se că fata lui nu se va îneca. Peștera era umedă și neprimitoare, dar pentru el era o speranță că fata lui va supraviețui. Conducătorul s-a pus pe pământ, ținând-o în brațe cu teama și disperare. Voia ca ea să trăiască, voia să facă orice pentru a-și salva fata. A sărutat-o pe frunte, iar lacrimile îi pătau fața.
-Mylei? Vocea îi era aproape o șoaptă, o rugăminte și o dorință de a primi răspuns. Fata deschide ochii încet, erau aproape fără viață, semn că nu mai avea mult de trăit.
-Sunt aici tată! Spune ea încercând să zâmbească. Iartă-mă tată! Lacrimile își făceau apariția pe chipurile amândurora. Iartă-mă pentru prostia mea, voiam doar să fiu bine, voiam dragostea pe care ai avut-o tu și mama, voiam acea iubire tată, nu m-am gândit niciodată că se va sfârși astfel.
Tatăl său o privea, îi privea chipul, îi privea vânătăile și locurile în care carnea îi era îndepărtată de pe corp dar îi privește și picioarele.
-Cum s-a întâmplat asta?
Vrăjitoarea auzind întrebarea, de frică că avea să fie descoperită a trimis magia să o amuțească și să o omoare dar fata a fost mai puternică, mult mai puternică și, și-a găsit cuvintele potrivite pentru a-i spune întreaga poveste. Când a terminat, și-a atins tatăl pe obraz și i-a zâmbit blând, vocea devenind o șoaptă aproape de sfârșit.
-Te iubesc tată, ai grijă ca nici un alt locuitor al regatului să mai pățească asta, nimeni să nu mai facă prostia comisă de mine, promite-mi! Tatăl său i-a promis după care fata a murit. A strâns-o în brațe puternic, iar apoi a țipăt, un țipăt de durere, răzbunare și promisiunea să ucidă pe oricine îi greșise fetei lui. Țipătul se auzise în tot golful dar și la suprafață, oamenii crezând că poveștile despre monștrii din adâncuri sunt adevarate, s-au îngrămădit pe plajă în așteptarea a ceva ce nu a venit niciodată. Și-a îngropat fata în acea peștera, săpând o groapă cu propiile mâini și a împodobit-o cu pietre prețioase, sperând să aducă un omagiu fetei lui. Toți știau că acolo a murit prințesa cu inima plină de iubire, i-au adus câte un omagiu, ceea ce le era mai de preț, peste ani urmând să se întâlnească acolo parteneri, să se împerecheze, și să nască, crezând că Mylei îi binecuvânta și le era alături. Pentru a nu mai păți și altcineva ceea ce a pățit fata lui, Regele a omorât-o pe Hag și a creat o sumedenie de legi prin care sirenele nu aveau voie să se îndrăgostească de oameni, și nici tritoni de fetele de pe uscat. Când mama ta s-a îndrăgostit de tatăl tău, legea a fost încălcată și au fost nevoiți să o pedepsească. Mama ta l-a dus pe tatăl tău acolo deoarece credea că Mylei se va mili de dragostea lor și astfel vor avea o șansă împreună, dar nu a fost așa.
Eram șocantă, cum putea o persoană să îi facă atât de mult rău unei fete nevinovate? De ce nu a putut Hag să o lase pe prințesă să-și trăiască viața pe uscat? Cu toate aceste m-am uitat la ea șocată dar și curioasă de mai mult.
- Ce s-a întâmplat cu acel bărbat?
-Odată cu moartea vrăjitoarei, a dispărut și magia ce s-a abătut asupra lui. A devenit conștient de tot ce s-a întâmplat și a făcut orice i-a stat în puteri pentru a ajunge în regatul din adâncuri. A trecut prin multe încercări dar a reușit cumva să se întâlnească cu Regele. I-a spus cine este și tot ce s-a întâmplat și a cerut să o vadă pe prințesă, neștiind că aceasta a murit. Auzind ce îi cere, regele s-a mâniat, dar s-a controlat pentru a-i povestit despre moartea fetei, iar singurul lucru pe care i l-a cerut bărbatul a fost să îl omoare și să îl îngroape lângă iubita lui. Tristețea se citea în ochii săi, încât tatăl își putea da seama că bărbatul chiar o iubise pe fata lui și că nu era conștient  de ceea ce face. Mylei îi spusese și de iubirea pe care i-o purta baiatului într-un timp atât de scurt așa că regele i-a îndeplinit dorința. L-a omorât și l-a îngropat lângă iubita sa, astfel încât puteau fi împreună pentru totdeauna.
-Cu toate că l-a urât pentru ce i-a făcut fetei lui, și-a dat seama că acesta chiar a iubit-o, și-a dat seama de iubirea dintre ei și nu a vrut să strice asta.  Până la urmă din ură se poate naște înțelepciune, ceea ce a dovedit Regele. Apuc să spun în șoaptă.