Destin

Capitolul 21

-Te rog să mă ierți Celena, nu știu ce a fost în capul meu, am greșit, trebuia să te ascult.
-Trebuia Miriam dar nu ai făcut-o, iar acum am dat de necaz amândouă.
-Voi spune că este doar vina mea, pentru că așa e, tu ești doar o victimă aici.
-Încetează, este vina amândurora, a ta pentru că ai vrut să mergi la suprafață și a mea că am venit după tine, puteam să rămân aici dar nu am făcut-o.
-Și acum ce facem?
-Azi ne distrăm, iar mâine ne vom primi pedeapsa.
- Ce se întâmplă astăzi, aseară te-am auzit pe tine cât și pe Deion că este " o zi mare".
-Astăzi este Caluma, o zi foarte importantă pentru noi deoarece se va întâmpla un sacrificiu sângeros.
-De ce?
-Sângele celui sacrificat se va scurge într-un bol, iar conducătorul trebuie să îl bea.
-Grețos! De ce trebuie să îl bea, de ce faceți asta?
- Este o tradiție încă din cele mai vechi timpuri, se spune că, conducători trebuiau să bea sânge pur odată pe an pentru a avea putere să treacă peste încercările grele ale vieții, pentru a conduce poporul cu o mână de fier și pentru a avea încă un an lipsit de războaie.
-Războaie?
-Da, încă nu știi multe despre ce se întâmplă aici.
- Ce veți sacrifica?
-O fată neîncepută.
-Glumești! Surprinsă, ăsta era cuvântul cel mai potrivit pentru a exprima cum mă simteam. Cum să sarbatoriți așa ceva?
- Este o tradiție veche soro, iar fetele sacrificate sunt mândre să fie alese.
-Nu pot să iau parte la asta, sincer acum, suntem evoluați, iar sărbătoarea asta mi se pare cu totul deplasată.
-Ba poți și o vei face, acum hai, începe sărbătoarea. Celena mă ia de mână și mă trage după ea în curtea castelului, unde se adunaseră locuitorii golfului.
- Unde este Deion?
- În palat, cum va apărea el toți ne vom îndrepta spre peștera unde a fost îngropată Mylei și iubitul ei.
-De ce acolo?
-Pui mult prea multe întrebări, ar trebui să le păstrezi pentru tine sau să mi le pui când suntem doar noi două pentru a nu atrage atenția.
-Scuze!
-Lasă asta, apare Deion. Spune în timp ce îmi apucă bărbia cu mâna și îmi îndreaptă capul spre Marele Conducător.
Deion purta o platoșă din inele de metal, iar pe cap avea o coroană din aur ce prezenta mici țepi ce se ridicau deasupra capului.
- Să mergem! Ni se adresează Deion la fel de rece ca întotdeauna.
El începe să înoate spre peșteră, iar noi îl urmam. În jurul meu se auzeau tot felul de șoapte, cum ar fii: "-Cum crezi că vă arăta fata? Sau "- De abia-aștept festinul de după!"

În cele din urmă ajunsesem în peșteră, Deion era în fața noastră, iar noi ceilalți ne împrăștiaserăm prin peșteră. Pe porțiunea de pământ din spatele lui Deion se afla o masă din metal, înconjurată atât cu corali, pietre prețioase și mâncare cât și cu flori și lucruri de la suprafață. Oare cine pregătise locul? Nimeni nu vorbea, în jurul nostru se lăsase o liniște de mormânt până când mulțimea a început să se dea deoparte și de alta, formând astfel o potecă de la intrarea în peșteră și până la Deion. Credeam că apăruse fata dar nu era chiar așa. Cel ce se apropia era un triton bătrân, părul îi era alb, iar ridurile și petele ce apar odată cu înaintarea în vârstă erau vizibile.
-Ăsta cine e? Șoptesc spre Celena.
-Taci! Mi-o întoarce ea.
Mă strâmb la sora mea și încep să mă uit din nou spre acel bătrânel, care acum era lângă Deion și se uita spre noi.
-Începe! Îmi șoptește Celena, iar eu încuviințez.
-Toți știm de ce ne aflăm aici! Începe bătrânul. Vocea îi era răgușită dar chiar și așa se auzea tare și clar. Suntem aici pentru a începe prima fază a sărbătorii numită Caluma. Ziua de azi ne va oferi prilejul de a avea încă un an lipsit de trădări și de încercări grele dar totodată ziua de azi îl va ajuta pe Marele nostru Conducător să treacă peste toate problemele care vor apărea pe parcursul anului. Cu toate acestea fiind spuse, aduce-ți fata!
O femeie se retrage din mulțime și iasă din peșteră, urmând să se întoarcă la scurt timp, înotând pe lângă porțiunea de pământ. Lângă ea, doar că pe uscat se afla o fată de vreo 15-16 ani, îmbrăcată într-o cămașă albă ce îi ajungea până la genunchi. Părul îi era lung și brunet, ochii îi erau mari și exprimau teamă, buzele pline aveau o ușoară tentă de rozaliu, iar obrajii rotunzi îi erau îmbujorați. Era slabă, nu cred că avea mai mult de  46 de kg, cum puteai omorâ o astfel de făptură inocentă, un copil care avea toată viața înainte. Eram șocată, pe când restul nu exprimau nici o emoție. De ce avea picioare și nu coadă, de ce sacrificau un om?
-Credeam că veți omorâ pe una din neamul vostru, de ce omorâți un om, ce vină are ea?
-Încetează Miriam!
- Nu pot sta și să privesc asta Celena, e prea barbal chiar și pentru voi.
-Ba o să stai! Și mă apucă strâns de mână fără să mă privească măcar.
Fata se apropia din ce în ce mai mult de masa de metal, iar atunci văd că tremura.
Deion se întoarce cu fața la ea, îi zâmbește cald după care iasă din peșteră.
-Pleacă, i s-a făcut milă de ea?
-Vei vedea.
-Uită-te la ea Celena, cum poți omorâ o astfel de făptură?
-Crede-mă, pentru Deion este mult mai greu decât pentru tine.
-Atunci de ce o face?
Celena nu mai răspunde dar în schimb se uită spre masă, unde apăruse un bărbat, era Deion dar un lucru se schimbase la el, avea picioare, niște picioare musculoase și puternice, îmbrăcate cu un fel de pantalon larg, iar în picioare nu purta nimic, era în tălpile goale.
-Are picioare!? Șocul se citea în acea întrebare banală dar Celena nu îmi răspunde în schimb se uită la cei doi.
Deion o ia de mână pe fată și o ajută să se urce pe masă, acum fata era în șezut și se uita spre noi, cei ce eram în apă.
-Am așteptat ziua asta timp de 15 ani, știam de ce m-am născut și ce destin voi avea dar chiar și așa am fost mândră de asta. Chiar dacă acum încep să mă tem, nu voi da nici o clipă înapoi și vreau să vă rog că după această ceremonie să beți, să mâncați și să nu vă gândiți la mine ca la un sacrificiu și ca la o persoana ce a făcut un mare bine pentru poporul său.
Deion începea să lacrimeze, acel mascul dur și mereu distant lăcrima la vorbele unei fete de pe uscat. Se pare că acel om de piatră avea emoții doar că nu le lăsa libere. Fata se întoarce spre el și îl atinge pe obraz.
-Îmi va fii dor de tine frate, să nu mă uiți niciodată, promite-mi asta!
O lacrimă i se oprește pe mâna fetei. Deion îi ia mâna în mâna lui și o sărută în palmei.
- Nu te voi uita niciodată și nu voi uita nici ce ai făcut pentru noi!
Erau frați, dar cum? Aceasta zi devine din ce în ce mai ciudată și mă face să-mi pun cât mai multe întrebări.
Fata se așează pe spate, cu o mână îl ținea pe Deion strâns de mână, iar cu cealaltă îi oferă un cuțit. Lama acestuia era șlefuită, iar manerul era dintr-o piatră prețioasă. Bărbatul ia cuțitul, o sărută pe frunte, iar fata închide ochii.
-Fă-o! Îl îndeamnă ea plină de curaj, iar el o înjunghe în inimă. Un țipăt răsună în peșteră, înghețându-mi sângele în vene. Curajul nu o ajutase să nu simtă durerea, în schimb, ne arătase cât de puternică era la doar 15 ani. Lacrimile începeau să îmi șiroiască pe față în timp ce mă uitam la imaginea oribilă din fața mea, în care un frate își omoară sora mai mică pentru o sărbătoare prostească din moși-strămoși. Simțeam milă pentru Deion că a trebuit să facă un astfel de gest, dar simțeam milă și pentru sora lui care acum avea un cuțit înfipt în inimă. Un firișor de sânge îi apare în colțul gurii, iar Deion i-l sterge. În spatele lui apare acel triton bătrân, ce purta o robă roșie, acum având și el picioare. Îi dă lui Deion un bol, iar el începe să vorbească o limbă pe care nu o cunoșteam - spunea o incantație cel mai probabil - după care bolul se umple de sânge. Conducătorul se uită la bol, închide ochii și începe să bea.