ADAM.

Haos mintal; Capitolul nouă.

"Nu o să îmi mai afișez zâmbetul niciodată pe scena crimei."

Adam reușea mereu să îmi creeze haos în minte și să îmi amestece sentimentele - când cred că mă iubește atunci îmi dovedește că de fapt acest sentiment e unul fugitiv, durează doar câteva secunde. Nici nu pot să mă obișnuiesc cu iubirea lui fiindcă imediat se diminuează. Simțeam o durere acută în piept de parcă golul ce se umpluse datorită lui Adam s-a golit când atingerea lui a dispărut, îmi hrănea sentimentele ca mai apoi să mă frângă cu indiferența lui.

Cum puteam eu să-l învăț să iubească din moment ce eu nu știu cum se predică acest sentiment? ar trebui să-l simtă, să-l cutremure din toate adâncurile lui, nu să-l citească ca pe-o carte.

Îmi spuneam în minte în timp ce îmi țineam genunchii îndoiți la piept și capul rezemat de perete, totul era silențios în jur și golul din piept se mărea cu cât mă cufundam în gânduri. Dacă vrea să păstrăm distanța atunci o să mă folosesc de metodele mele, nu o să cedez atitudinii mele iertătoare și o să mă ambiționez să îl tratez cu aceeași monedă, nu o să-mi arăt lașitatea în fața lui și nu o să-i permit să-mi calce în picioare punctele vulnerabile.

Am scormonit în fiecare sertar și în cele din urmă am găsit bandă adezivă, am tras o linie pe mijloc folosindu-mă de bandă și am împărțit camera în mod egal. Fiecare are propiul său teritoriu și el o să respecte asta.

De acum încolo dacă el o să facă un pas spre mine, eu voi face doi înapoi. Dacă el o să fie cald cu mine, eu o să fiu rece și o să reglez temperatura dintre noi. Dacă nu are curaj pentru iubirea mea, ce rost are să mă bizui pe el?

Poate să-mi tulbure liniștea, dar în același timp cu o singură atingere s-o restabilească. Era ca un ghimpe înfipt în inima mea și pentru prima oară simțeam acea durere despre care se vorbește în toate cărțile, e totul diferit când o simți pe propia ta piele. Fiindcă nu mai e doar un cuvânt, ci se întrupează-n tine.

Peste câteva ore;

Razele soarelui se strecurau în geam și îmi atingeau firav trăsăturile feței făcându-mă să-mi bat buzele într-un oftat adânc, mi-am întins brațele ca mai apoi să-mi aud încheieturile trosnind. Am căscat profund și mi-am direcționat picioarele spre sol ridicându-mă în șezut, dormisem suficient, dar mă simțeam încă obosită psihic. Relația dintre mine și Adam a evoluat prea repede și eu nu sunt pregătită să simt atâtea sentimente neașteptate, înainte să ajung aici nu am avut niciodată o relație sau măcar o mică apropiere de un băiat. Mereu am stat cu ai mei și am studiat ca să îi îndeplinesc mamei așteptările și dorințele.

Aș fi vrut să mă trezesc acasă în patul meu și în așternuturile ce încă îi purtau mirosul mamei, s-o ajut să culegem roadele din grădină și să plantăm împreună flori. Cândva aceste lucruri erau o realitate în care mă trezeam în fiecare zi, dar acum au devenit un vis. Sunt doar vise îndepărtate, trăiri ce nu o să se mai repete niciodată, de aceea trebuie să prețuim ce avem în fiecare moment fiindcă mai târziu s-ar putea să ne fie dor.

Am inspirat îndurerată și mi-am desclintit privirea din punctul imaginar în care priveam, ochii mi-au fugit către patul lui Adam ca mai apoi să-l zăresc stând cu o mână sub cap și dormind profund. Pulsul mi-a accelerat când am observat că nu are tricoul pe el și fiecare tatuaj i se mulează pe corp și îi acoperă pielea cu cerneală.

- Stai pe partea ta!

Spun când îi observ restul corpului târât pe jumătatea patului în timp ce cealaltă jumătate stătea împrăștiată pe jos.

- Ce dracului?..

Ochii i se deschid și începe să își frece fața cu dosurile palmelor mormăind în sinea lui.