ADAM.

Vis întârziat; Capitolul șaisprezece.

"Mărturisirea."

Scenariul 4.

Pentru a simți mai bine scena cu visul lui Artemis, vă rog să ascultați melodia atașată.

- Artemis!

Aud din partea cealaltă a casei în timp ce florile de cireș îmi gâdilă mirosul.

Ochii mi s-au deschis și părul care-mi stătea răsfirat pe umeri mă gâdila, eram cufundată în patul meu și razele solare îmi inundaseră camera.

Unde mă aflam?

Mă întorsesem acasă și realitatea devenise doar o ficțiune, o ficțiune întârziată din a fi scrisă. Mirosul cearșeafurile mele îmi trezise sentimentul familiar, pozele erau împânzite de praf și cărțile din bibliotecă stăteau îngrămădite, colțurile paginilor erau mâncate de molii și cotoroalele lor se desprinseseră.

Am coborât din pat simțindu-mă de parcă tocmai mă trezisem dintr-un somn adânc, fragmente din mine cea pe care o pierdusem, se reașezau. Bulele de praf se contopeau cu razele de lumină și pluteau prin cameră. Mă uitam la lucrurile mele care erau în aceeași postură în care le lăsasem, caietul unde-mi scriam gândurile încă era impregnat cu pete de cerneală, degetele mele încă se plimbau prin filele lui și cuvintele acelea continuau să se scrie singure.

- Artemis, de ce nu râspunzi când te strig?

Ușa s-a deschis și m-a făcut să tresalt închizându-mi ochii înfiorată.

Mama se uita la mine ținându-și mâna apasătă pe cleanță și descoperindu-și capul prin crăpătura ușii.

Un sentiment straniu îmi involbură irișii facându-mă să clipesc mărunt, mama mă privea nerăbdătoarea oftând printre buze. Volanele rochii îi cădeau elegant de deasupra genunchilor și rochia i se mula pe talie, banderola de pe cap îi aduna firele care-i cădeau dezordonat peste frunte și părul ei castaniu era prins într-un coc încâlcit.

- De ce mă privești așa? tatăl tău te așteaptă în spatele casei să culegeți merele.

Inima mi s-a oprit într-o bătaie continuă simțindu-mi fiecare bucată de piele cum se înfiorează.

Mama mă privea din pragul ușii zâmbind în colțul gurii, trăsăturile i se creionaseră la loc și urmele bolii dispăruseră de pe corpul ei. Pielea ei nu era rigidă și lăsată, oasele ei nu erau sculptate înafara cărnii și unghiile ei nu mai erau vineții, era sănătoasă.

Eu mă stingeam lăuntric zbătându-mă să tratez totul ca pe noua mea realitate, controlul membrelor mele devenise impasibil și nu puteam să mai atribui vreo mișcare.

- Artemis? ești bine? ai avut un coșmar?

Mama se apropie și îmi adăpostește jumătate de față în palma ei.

- Mamm-mmă.

Îmi duc mâna peste a ei și încep să-i sărut capul palmei ținând-o strâns pe obrazul meu.

- Am avut un coșmar atât de profund încât am crezut că este realitatea.

Îmi grăbesc cuvintele după ce limba mea se dezleagă și mă încurc începând să silabisesc.

Îmi duc mâinile după spatele ei și-o trag în brațele mele inspirându-i mirosul, odihnindu-mi capul pe pieptul ei. Frigul acela continuu care circula în mine s-a oprit, atingerile ei mi-au readus căldura.