Sindromul puterii

Capitolul 20

     Cele 5 ore de zbor, le-am simtit ca si cum a trecut o zi intreaga. Parca nu se mai terminau. In minte imi faceam o groaza de scenarii, stiind in toate ca nu-l voi face sa se razgandeasca. Dar cu toate astea, eu incerc. Si sper.

     Chris a inchiriat o masina de la aeroport, si a dat cateva telefoane pentru a afla unde este Andy.

- Deci? intreb, punandu-mi centura.

- Este acasa. Doar ce a plecat de la pista.

     Oftez usurata si ma bucur ca este bine. Vreau atat de mult sa-l vad.

- Ce ii vei spune? ma priveste scurt.

- Nu stiu, recunosc. Ce crezi ca ar trebui sa-i spun? il privesc.

- Ce simti, ridica din umeri.

- Simt ca nu pot sa mai respir normal de cand a plecat. Si ca nu stiu sa mai fiu eu.

- Spune-i asta. Esti puternica, Caitlyn. Nu te-a omorat glontul, nici el nu o va face.

- Cred ca as fi preferat sa ma omoare glontul, mormai.

- Intr-un timp voiai pauza.

- In acel timp ne certam non-stop. Ne certam pentru ca il voiam mereu langa mine, iar el statea incontinuu la garaje. Am ajuns sa fiu dependenta de el. Iar acum... regret toate cuvintele urate pe care i le-am aruncat la nervi.

- Toti regretam spusele la nervi. Si o facem fix cand pierdem acea persoana pe care o iubim. Stii, uneori, ar trebui sa nu scoatem niciun cuvant, in acele momente. Pentru ca nu se stie cand vom mai avea ocazia de a ne cere scuze.

- Spune-mi sincer. Cat de periculoasa a ajuns chestia in care a intrat?

- Extrem de periculoasa. Toti ochii sunt pe el. Poate fi omorat in orice moment.

- Si nu poate iesi de acolo? ma incrunt.

- Toata lumea il cunoaste! pufneste. Este cel mai bun in transporturi, le-a finalizat pe toate cu succes. Este pandit peste tot. De asta trebuie sa intelegi cand iti spune sa nu-l cauti, se uita la mine.

     Inghit in sec si imi rod buza inferioara, simtindu-mi stomacul cum se strange.

     Dupa jumatate de ora, in care a condus si mi-a spus sa am grija, am ajuns in fata cladirii imense.

- Te astept aici, spune.

- Nu cred ca o sa ma intorc repede.

- Atunci, ma duc la mine. Imi dai mesaj cand vrei sa vin.

- OK! dau din cap si deschid portiera.

- Stai! ma trage de mana. Pune-ti astea, imi intinde o sapca si o pereche de ochelari.

- E noapte, Chris.

- Si? imi pune sapca pe cap si trage gluga peste. Nu trebuie sa te recunoasca nimeni.

     Oftez zgomotos si imi pun ochelarii, deschizand portiera si iesind din masina.

     Urc repede scarile si intru in cladire, rasufland usurata. Apas pe buton pentru a chema liftul, si imi tin privirea in jos, ferindu-ma de camera de filmat.

     Ajunsa in fata usii lui, iau o gura mare de aer si bat in ea. Imi dau jos ochelarii si usa se deschide.

     Face ochii mari si pentru cateva secunde ma priveste fix, apoi ma apuca imediat de mana si ma trage in casa.

- Ce dracu' nu ai inteles din "nu ma cauta", Caitlyn?! se rasteste la mine.

- Pune-te in locul meu si vei intelege! ma rastesc si eu.