Love, Teacher! [RO] ff. Park Jimin

Capitolul 30

7:00 A.M.

*Perspectivă Sarah*

   Alarma telefonului sună de ceva timp, din cauza aceasta deschid ochii puțin cam brusc și un disconfort însoțit de o mică durere apare la nivelul ochilor. Îmi duc mâinile la ochii ca mai apoi să mă întind pentru a-mi des morți oasele. Trag aer în piept și mă ridic pe un cot cu fața la Jimin, zâmbesc slab la imaginea drăguță.

   Din senin îmi aduc aminte că astăzi este luni și pe lângă faptul că am școală în mai puțin de o oră, Jimin doarme în patul meu, acasă la mine, iar tata mai mult ca sigur este treaz. Întrebarea este : cum îl scot pe Jimin din casă fără să observe tata sau vreun angajat de al său?

   Panica mi se instalează în corp. Încerc să-l trezesc pe Jimin mișcându-i repetat brațul, scoțând de la el doar gemete slabe sau cuvinte murmurate imposibil de descifrat. 

Eu: Jimin trezește! încerc să păstrez un ton calm.

Jm: Am ore de la zece, lasă-mă să dorm...

Eu: Jimin, ești acasă la mine pentru că aseară ai băut, în al doilea tata te poate vedea oricând și am liceu într-o oră! spun totul foarte rapid.

Jm: De ce nu spui și partea când am făcut drago-...

Eu: Jimin! Sunt serioasă!

Jm: Ok, ok, m-am trezit. Ești fericită? 

Eu: Merg eu prima dată în bucătărie să verific dacă este cineva, apoi te voi chema și pe tine, bine?

Jm: Bine. 

   Mă ridic îmbrăcându-mă cu primele lucruri găsite în dulap, după coborând timid scările ajungând în sufragerie. Câteva voci se aud din biroul tatei. Îngheț cu mâna pe balustrada rece privind spre ușa din care provin glasurile. Ușa se deschide, de după ea ieșind omul care mi-a dat viață și asistentul lui personal care par că au o discuție aprinsă. 

Ta: Bună dimineața Sarah! 

Eu: Neața tată. 

Ta: A venit Jungkook pe aici de curând?

Eu: Nu... de ce întrebi? 

Ta: Am văzut un hanorac și un tricou pe canapea, credeam că sunt ale lui. Stai dacă nu a venit, ale cui sunt? 

   Panică, atât pot avea în minte acum. Ce îi pot spune? Sunt praf la inventat minciuni! Fuck!

Eu: Ăăă... păi, a venit aseară să mă aducă pe mine, am și uitat! Da, sunt hainele lui!

Ta: Ok... doar te întrebam. 

   Îl cunosc pe omul ăsta din primele mele clipe de viață, mai mult ca sigur bănuiește ceva! De ce a trebuit să facem... ahhh! Cât de proastă am fost să nu iau hainele alea! Odată ce schimbul de vorbe dintre noi s-a sfârșit, tata împreună cu acel bărbat au plecat. Fug imediat înapoi în camera mea.

Eu: Tu ești nebun?! țip la nici două secunde după ce intru în cameră.

Jm: Se poate spune și așa. 

Eu: Jimin, tata ți-a găsit hainele pe canapea! Era să afle de relația noastră din cauza ta! țip în timp ce mă apropii de el.

Jm: Calmează-te! Nu se putea întâmpla nimic rău. 

Eu: Nimic, nimic Jimin nu se poate întâmpla. În cel mai fericit caz tata te va omorî!

Jm: Sarah! Nu mă interesează dacă tatăl tău afla sau nu de noi, și aș lupta să fi lângă mine până la moare!