Love, Teacher! [RO] ff. Park Jimin

Capitolul 34

Am dormit în patul lui Yoongi, doar că fără el. Nici nu mai avem cum, după ce ne-am despărțit cu câteva ore în urmă.

Îmi dau de câteva ori cu mâna prin păr pentru a alunga somnul, și merg în camera mea pentru a-mi pregătii bagajele cu haine. Intru încet, ușa scoțând un scârțâit ascuțit. Yoongi mormăie ceva și se învârte prin așternuturi. Nu îl bag în seamă, chiar dacă tentația de al săruta este imensă. Îmi fac drum spre dulapuri, și le golesc în foarte puțin timp având în vedere că trebuia să stau o perioadă mult mai mică.

Yoongi se ridică confuz din pat, scărpinându-și ceafa. Îi evit privirea cu orice preț.

Yg: Ash? De ce îți faci bagajele? Plecăm undeva?

Eu: Nu îți mai aduci aminte nimic?

Yg: Nu cred, adică știu că am băut foarte mult și după... negru.

Eu: Oh... tot ce trebuie să știi este că ne-am despărțit și mă mut acasă...

Gura i se formează într-o formă rotundă, încercând să mai spună ceva, dar cred că nici nu mai avea ce să spună după ce s-a întâmplat.

Yg: De ce!? Nu, te iubesc! De ce vrei să pleci? spune totul repede.

Eu: Mă iubești... arunc ultima haină în bagaj, când ai făcut aia nu mă iubeai? râd slab, ironic.

Yg: Ce să fac? Ashley... am făcut ceva când eram beat?! Nu gândeam-... spune panicat.

Eu: Nu.

Deja mi-am terminat de împachetat tot, apuc cele două bagaje, cam grele, și cobor în sufragerie.

Eu: Băieți! țip pentru a auzii toată lumea.

De peste tot din casă se strâng în mijlocul camerei, doar că rămân uimiți că împreună cu mine se află și două valize. Jin și Namjoon vin din bucătărie, râmân blocați. Restul ies ori din baie, camerele lor sau terasă, fiind la fel de uimiți.

Jin: Ash-... de ce? Unde? spune debusolat.

Eu: Am decis că e cel mai bine pentru mine să mă mut înapoi. Nu mai am niciun motiv pentru care aș rămâne: Sarah a plecat, mi-e dor foarte tare de părinți, nu vreau să vă mai deranjez-...

Sunt întrerupta de sunetul scărilor din spatele meu. Mă întorc încet, ceilalți ridicându-și privirea. Din capul scărilor, un Yoongi pierdut își face apariția. Privirea ni se intersectează pentru câteva momente, rămânând într-o transă.

Nj: Și Yoongi? El nu e un motiv? sparge liniștea șoptind.

Zâmbesc trist, ochii ațintind podeaua. Cât aș vrea ca el să fie motivul pentru care stau...

Eu: Exact cum am spus... nu mai am niciun motiv...

Nu cred că mi-a mai fost vreodată atât de greu să rostesc câteva cuvinte. Mijlocul pieptului mi se strânge și dă drumul unei dureri cumplite în tot corpul. Îmi trag mental o palmă, spunându-mi că așa este mai bine pentru amândoi. Ridic bagajele cu haine, dar și cele cu amintiri și fac pași neîncrezătorii spre ușa.

Nimeni nu are cum să știe de cele întâmplate între noi, eu și Yoongi, de aceea nimeni nu știe la ce m-am referit prin „nu mai am niciun motiv".

Restul băieților, fără cel din capul scărilor, vin după mine la mașina din fața casei. La o distanță destul de mare de vehicul, mă opresc pentru a-mi lua la revedere de la oamenii lângă care am stat 24/7 ultimile luni.

Ho: Trebuie neapărat să ne vizitezi!

Eu: Hobi! Nici nu am plecat și deja vrei să vă vizitez?

Tae: Dar... o să ne fie dor de tine!

Eu: Și mie băieții...

Ne luăm în brațe toții, după care urc în mașina care mă va duce la noua, sau mai bine zis vechea mea viață.

*perspectivă Yoongi*

Mai poți Yoongi? Mai ai de ce să te strofoci? Ca să ce? Toată lumea pleacă... toți pe care îi iubim, unul câte unul pe rând, pentru ca durerea să fie împărțită pe mai multe perioade de timp.

Da, încă sunt în același loc. Pe ultima treaptă de sus a scărilor, contemplând la tot. Am avut mai mult decât mi-am putut închipui, iar într-o secundă mi-a scăpat printre degete. Am greșit? Am făcut ceva cât eram beat? Sunt prost, foarte prost. Îmi iau firele de păr între degete și trag puternic de ele. Cad în genunchi, regretându-mi toate deciziile. Vreau să dau timpul înapoi, să nu greșesc a doua oară.

Băieții revin, însă nu mă îndur să le văd privirea. Nu în timp ce plâng. Hoseok se așează lângă mine, pe o treaptă. Îmi pune mâna pe umăr, strângând puțin.

Hs: Ce ai făcut? îmi șoptește trist.

Eu: Vreau să mor...

Poc. O palmă în spatele capului de la Hoseok. Chiar dacă a fost destul de tare, nu am simțit nimic. M-am întors la vechiul eu...

Hs: Mulțumește-mi pentru asta!

Jin: Yoongi ai înnebunit? Cum adică vrei să mori? Crezi că rezolvi ceva?

Eu: Măcar nu mai rănesc alte persoane...

Jin: Yoong... spune ce s-a întâmplat...

De la primul cuvânt, vocea mi sa rupt în mii de bucățele. Îmi curăț gâtul de câteva ori după care încep iar.

Eu: Am... dimineață m-am trezit în camera ei, și... își-își strângea hainele. Am întrebat-o dacă plecăm u-undeva, iar ea mi-a spus dacă îmi aduc ceva aminte de aseară, ceea ce am negat. Ea-... e-ea, ne-am de-despărțit, ne-am despărțit hyung...

Până la sfârșit aveam ochii inundați în lacrimi. Parcă sângele care nu de mult îmi dădea viață, se purifică în apă și scoate toată viața din mine, picur cu picur, pentru ca durerea să fie prelungită.

Îmi șters lacrimile cu mâinile dezordonat, fața mi se umple cu apa sărată împrăștiată. Băieții vin și mă i-au în brațe, mai puțin Jimin, pe care nu l-am văzut de ieri.

Jk: Apropo Hyung, de ce erai beat? Nu te-am văzut niciodată așa...

Nu voiam să se ajungă aici. Nu îmi place să vorbesc despre viața mea personală, mai ales în starea în care mă aflu. Toți își întorc suspicios privirile spre mine, ca și cum ar aștepta ceva.

Amintiri groaznice îmi trec prin minte de acum câteva zile la primirea veștii. Liniștea se lasă peste toți.

Eu: Tatăl meu este în spital pentru că are cancer de plămâni în faza terminală, mai are doar două săptămâni până moare.

___

Nu mă urâți pentru ce se întâmplă sau se va întâmpla în continuare, it izz what it izz.

Sunt într-o perioadă în care ador să scriu pe watt, sper să dureze. ;)

Mulțumesc pentru voturi și comentarii!! 🖤🥰

i luv y'all ✌🏻