Love, Teacher! [RO] ff. Park Jimin

Capitolul 38

perspectivă Jimin

Rămân pe loc. Nu cred că am înțeles bine. Nu, nu se poate ca tatăl său să o omoare pe femeia cu care are doi copii și cu care era căsătorit. Am încercat în trecut să deschid acest subiect cu Sarah, însă niciodată nu mi-a spus cum, de ce, sau când a murit mama sa. Oare Sarah știe? Are habar că trăiește cu un criminal în casă? 

Poliția a intrat cu forța în casă. Îmi dau toată teama la o parte, și îmi fac loc printre polițiștii în casă. A sunat pentru că are nevoie de mine, încă îmi răsună în minte vocea ei speriată și tremurată implorându-mă să o ajut. 

Țin minte de data trecută unde este camera ei. Nu mai aștept nici o secundă și urc scările mai repede ca niciodată. Deschid ușa puternic lovindu-se de perete. Lacrimii sărate îmi blurează imaginea. După atâta timp... după atâta durere... e aici, în fața mea. 

- Îngerule... șoptesc fiindu-mi frică să nu fie totul doar un vis.

Pentru că nu răspunde mă pun în genunchi lângă geamul pe care cel mai probabil doarme. Îmi duc mâna pe obrazul ei mângâind lin. S-a schimbat foarte mult de ultima dată când am văzut-o... Primul lucru care mi-a atras atenția este greutatea ei, acum este mult mai slabă. Din ce în ce mai multe lacrimii. Ce a făcut sufletul acesta inocent să treacă prin atâtea...

O iau de pe lemnul tare cu grijă, mă las pe podeaua rece punând-o în poala mea. Palma mea caldă și pielea rece de pe obrazul ei creează un contrast care îmi trimite fiori pe șira spinării. 

Eu: Iubire, trezește-te. Vreau să te aud îngerule...

Vorbesc încet pentru că vocea îmi tremură, fața fiindu-mi deja plină de lacrimii. În sfârșit, începe să deschidă ochii. Zâmbesc trist. După atâta timp îi revăd ochii de care m-am îndrăgostit. 

perspectivă narator 

Șocul imens pe care îl are Sarah când a reușit să zărească fața atât de cunoscută, îi crește brusc respirația ca la începutul unui atac de panică. Cu gura deschisă, nu doar din cauza șocului ci și pentru a-și menține respirația, își duce ambele mâini pe fața lui Jimin. 

Sa: J-Jimin? Spune-mi că n-nu e un v-vis, te rog. Nu ești a-aici, nu e a-așa? Ji-Jimin... mi-e dor de tine...

Cu degetele a început să pipăie tot corpul băiatului, era prea frumos să fie un vis. Își strecoară palma prin părul umed de la ploaie a lui. Totul se simte așa real. 

Jm: Sunt aici, calmează-te.

Chiar dacă Jimin este opusul definiției calm, încearcă să fie tare pentru Sarah. Instinctul îi spune să își unească buzele cu ale ei, așa că asta face. Poate așa îi demonstrează că tot ce se întâmplă este real. 

Jm: Nu îți mai dau drumul niciodată, niciodată Sarah. Te iubesc prea mult să mai trec prin același chin încă o dată. 

Fata este foarte slăbită de la tot ce s-a întâmplat în ultima perioadă. Jimin își așează mâinile pe coapsele ei ridicând-o în brațe ca un copil mic. Și exact așa se simte acum, în brațele celui pe care îl iubește mereu este căldură și sentimentul de casă. 

Jm: Mergem acasă Sarah... adevărata acasă...

___

aveam asta în ciorne de peste jumate de an și am zis de ce să nu o public :))