Pentru că sunt un „domn„ am lăsat-o pe Sarah prima la baie, dar și pentru că durează o veșnicie până este gata. Iese din baie după ceva mai mult timp cu doar un prosop prins provocator de puțin mai sus de bustul ei. Se îndreaptă spre dulap, ignorându-mi privirea care emană dorință și admirație. Parcă prezența ei mă face să uit de tot din jur, până când...Sa: Jimin nu te mai holba la mine și pregătește-te! spune fără să mă privească.
Cum...? Are ochi și la spate? Mă ridic de pe pat, mai apoi îndreptându-mă cu pași lenți spre corpul ei, încă cu spatele. Se întinde după o haină mai sus, iar atunci prind oportunitatea de a-mi fixa mâinile pe talie. O ridic ușor până vârfurile degetelor de la picioare nu mai ating solul pentru a apuca bucata de material. La fel de elegant lăsând-o jos.
O idee mi-a trecut prin minte și am zis să o pun în aplicare. I-au o șuviță de păr care îi acoperă gâtul și o dau la o parte, descoperindu-i umărul gol. Suflu aer cald spre clavicula ei, continui șoptindu-i...
Eu: Nu crezi că ai putea întârzia puțin?
Sa: Nu crezi că te-ai putea abține? spune autoritară, bine poate doar încercând.
Așa cum mă așteptam, m-a refuzat. Mă împing puțin cu partea de jos în ea, poate așa își dă seama cum este să vrei ceva și să nu obții.
Sa: Iubire... Chiar nu vreau să întârzii... spune și se întoarce spre mine.
Și așa a fost „îmblânzit„ Park Jimin. Poate ai fii eu excitat, obsedat sexual, numiți-mă cum vreți, dar nu aș forța-o să facă ceva dacă nu dorește. Îmi duc mâna pe obrazul ei, iar cu degetul mare îi mângâi pielea fină. Tot acest timp, contactul vizual nu lipsește. Mă aplec spre obrazul opus și las un sărut plin de dragoste, după care mă retrag.
Eu: Stai liniștită, te iubesc. Merg să mă pregătesc...
Cu o ultimă privire plină de dragoste și un zâmbet micuț, intru în baie.
„-_-"
Sa: Jimin!
Un țipăt pătrunde prin pereții încăperii. Prind un prosop și mi-l înfășor în jurul taliei în grabă, ca pe urmă să ies.
Eu: Da! Ce e?
Sa: Jungkook deja a plecat, mi-a spus să vin cu Namjoon cu mașina...
Dau drumul aerului acumulat în plămâni, și îmi trec cu mâna prin păr repetat.
Eu: Am crezut că este ceva mai grav, m-ai speriat baby...
Sa: Dar...
Atenția îmi este din nou captată.
Eu: Dar?
Sa: Dar... Namjoon e plecat cu Jin.
Eu: Hoseok?
Sa: Nu e de dimineață...
Eu: Am vorbit Yoongi de ieri și are treabă pe la școală...
Sa: Rămâne Tae-...
Eu: Nu!
Nu am de gând să-l las pe extraterestul ăla să fie așa de aproape de ea, nici nu mă gândesc.
![](https://img.wattpad.com/cover/197792388-288-k521213.jpg)
CITEȘTI
Love, Teacher! [RO] ff. Park Jimin
FanficSarah privea fiecare picătură de apă ce cade din cer. De câteva săptămâni numai asta poate face. Cât n-ar da să poată sta iarăși în acele brațe protectoare, sau să mai simtă măcar o secundă toată iubirea de cândva. Nu mai rezistă. Un gram de adre...