Love, Teacher! [RO] ff. Park Jimin

Capitolul 32

   A doua zi din coșmarul vieții mele. Nu am putut închide un ochi aseară. Gândul că nu mai e aici mă omoară încet. Am strâns în brațe perna pe care dormea de obicei ea.

   Mă ridic din pat, mai greu ca niciodată. Tot cheful de viață s-a scurs din mine cu fiecare lacrimă vărsată. Am avut câteva iubite prin adolescența, însă nu am simțit ceva atât de puternic până acum. Sarah mi-a luat o parte din mine când a plecat. Cum voi mai putea trece pe lângă ea pe holurile liceului fără măcar să ne privim? Totul era la început, aveam tot timpul din lume să privim spre viitor... însă acum nu știu dacă mai vreau să trăiesc ziua de mâine.

   Am auzit în povești că despărțirea doare atât de tare, și nici eu nu am crezut până când nu am trăit asta. Așa că, nimeni nu poate comenta până nu simte pe propria piele. Cobor în bucătărie unde ceilalți sunt deja la masă înfulecând. Toată atenția se îndreaptă asupra mea brusc. Nu i-am băgat în seamă, înaintând spre aparatul de cafea.

Tae: Chim? Te simți bine? întreabă cu gura plină.

   Nu pot să deschid buzele. Tot corpul îmi este mult prea slăbit din cauza lipsei de somn și lipsa ei. Mâna îmi îngheață pe cana plină cu lichidul la fel de amar ca inima mea. Fiecare imagine cu ea îmi străbate mintea din secundă în secundă. Jungkook se ridică de la masă și îmi pune mâna pe umăr strângând puțin.

Jk: Jiminie...

   Ochii îmi sunt deja umezi, iar cu ultimele puteri îl i-au în brațe pe Jungkook. Nu vreau să par slab în fața nimănui, doar că sentimentele întortocheate au prea mult efect asupra mea. A trecut atât de puțin timp de când nu am mai văzut-o măcar și mă simt îngrozitor, cum voi putea trăii astfel în fiecare zi? 

Eu: A plecat Kook... De ce nu mă mai iubește? Ce am greșit? 

   Vocea mă lasă spre sfârșitul propoziției. Jungkook mă cuprinde în brațe încercând să mă liniștească. Sunt rupt în mii de bucăți iar astăzi am ore la liceu...

Jin: Stai, ce s-a întâmplat? Pe cine trebuie să-...

Jk: Sarah.

   Pe fețele lor apare mai multă confuzie. Nu am vorbit cu nimeni de incidentul de aseară, toată noaptea lacrimile nu au încetat să-mi curgă pe obraji.

Jin: Nu e sora ta? Nu știi de ce a făcut asta?

Jk: Nu vrea să vorbească cu mine, nu mi-a răspuns la apeluri și mesaje...

Nj: Îți dai seama locuiți în același loc teoretic, nu?

Jk: Să spunem că nu mă înțeleg așa de bine cu tata.

*Perspectivă Ashley*

   Privesc pierdută farfuria din fața mea, ignorând toată scena petrecută în cameră. De câteva zile nu mă pot concentra la nimic.

   Motivul? Yoongi.

   Nu mai petrecem timp împreună, nu mai avem timp nici să discutăm 1 minut, nu am mai simțit ceva de la el de... prea mult timp. Mereu este la liceu, așa cum spune el, sau este foarte obosit încât doarme când este liber. Știu că este ocupat mai tot timpul cu liceul pentru că este director, însă la început nu a fost așa, ceva s-a schimbat de curând și pot simții depărtarea din partea lui.

   Ca în situația de acum, când băieții sunt la micul de jun, dar desigur că fără Yoongi pentru că a preferat să mai doarmă puțin ca după să plece.

   Toată situația mă stoarce de puteri. Cât timp îmi răscoleam iar și iar mâncarea și gândurile își face apariția în bucătărie Yoongi. Oboseala se citea pe fața sa, fiecare picior trăgându-l parcă după el la fiecare pas. Cu colțul ochiilor îl priveam, iar când s-a așezat pe scaunul opus mie, ceva din interiorul meu s-a sfărmat în bucățele. Sunt pe punctul de a plânge de la tot haosul din ultimile zile. Înghit de câteva ori în gol pentru a învinge nodul dureros din gât.

   Jin îi așează o farfurie în care își poate pune clătite de pe masă.

Yg: Nu mănânc. spune adormit.

Jin: Ya! Eu m-am chinuit să fac toate astea și tu-...

Yg: Hyung, trebuie să mă întâlnesc cu cineva, de asta nu vreau să mănânc acum.

   Dacă până acum aveam dubii, în momentul acesta pot jura că Yoongi mă înșeală. Ani în care am încercat să-mi construiesc încrederea în mine, zile la rând în care am plâns pentru că nimeni nu voia să vorbească cu mine așa că mi-am creat un zid împrejurul meu, totul s-a dus pe apa sâmbetei într-un pocnit din degete. Eu am fost cea care nu i-a oferit destul, altfel Yoongi nu ar fi trebuit să facă asta. Are atâtea fete, de ce s-ar oprii la mine? Un râs trist îmi scapă printre buze.

   Pe cine păcălesc? Dacă mi-ar spune cineva că mă iubește i-aș spune că are gusturi oribile.

   Nu trebuie să oblig o persoană să stea lângă mine sau să mă suporte doar pentru că eu o iubesc...

   Oh, Doamne cât îl iubesc...

-

  
   Am decis să-l urmăresc. E copilăresc, dar măcar așa știu dacă întradevăr mă înșeală sau doar îmi fac scenarii în cap. Nu avem și așa chef de primele ore așa că e motivul perfect pentru care să nu merg la liceu.

   Am reușit să-i țin urma până în fața unui restaurant. Mă ascund după un zid al unui magazin de haine alăturat, nu e ca și cum m-ar vedea, cum nu m-a observat toată dimineața.

   Am așteptat odată cu el pe oricine trebuia să sosească. În câteva momente mi-am regretat decizia de al urmării. Femeia care a coborât din mașină, căreia Yoongi i-a zâmbit și a salutat-o, totul mi-a dovedit că poate nu sunt persoana potrivită pentru Yoongi.

   Lacrimi fierbinți au început să-mi umple obrazul. M-am lăsat ușor în jos pe zid, neavând destula putere să mai stau în picioare.

   Scuze Yoongi că nu sunt persoana potrivită. Scuze că nu mai pot sta lângă tine de acum înainte...

___

Am revenit!

Da, da încă trăiesc!
Ok, so am trecut prin niște perioade foarte grele din punct de vedere psihic pentru că eram foarte stresată cu școala online și proiecte peste proiecte, însă totul are un The End așa că mă voi reapuca să scriu la ambele cărți.

Sper că nu ați uitat de existența mea, și vă aștept cu voturi dacă vă place! 🖤

i luv u 🖤