Știe oare inima?

10 - Mă doare să mă ascund,de tine

Sunt la mila lui Leonard în continuare.Nu că primesc un tratament inuman din partea lui, dar nu știu dacă mă pot încrede în el vreodată. Intențiile lui nu sunt bune și tot consider că lumea care știe ceva despre acesta, în special ELVIRA, nu s-a înșelat în privinta lui. 

De cand am fugit din birou, din fața lui Eusebiu, nu i-am mai apărut în cale. Mi-e rușine că nu am apucat să vorbim, să mă scuz ori poate să mă explic. L-aș minti fără să vreau și chiar nu doresc să fiu văzută drept o mincinoasă. NU DE DANSUL. 

Mă tot întreb dacă pot să fiu sinceră cu acel CAZIMIR, mă gandesc la faptul că m-a salvat într-un fel atunci. Să mă încred într-un străin insă? Nu știu nimic despre el, doar cum îl cheamă. Dacă să spunem prin absurd este mană în mană cu LEONARD? Nu am de unde să știu ce se întamplă în întuneric, departe de ochii mei. 

Închid ușa de la birou, sunt la muncă și îl zăresc în treacăt pe Liviu. Nu am rezolvat situația nici măcar cu acesta. Vreau să-i cer să vorbim, însă trece pe langă mine fără să-mi acorde atentie. Profit de moment și pășesc în urma lui, mai ales că nu este Leonard prin zonă : 

-Ai timp o clipă? îl întreb pe un ton subtire și se întoarce o clipă, doar pentru a se uita la fața mea încruntat: 

-Eu? Nu cred că mai avem ce să vorbim. 

Vrea să-mi întoarcă spatele, dar nu permit ca lucrurile să se termine așa între noi: 

-Nu trebuia să fim amici? Îmi pare rău, adevărul este altul. 

Nici nu termin de vorbit, că se îndreaptă de spate și apar în fața sa, fără să renunt incă. Mai ales dacă stă și mă ascultă , poate vrea la randul lui să audă care este adevărul: 

-Oare să te cred? Nu știu, ceea ce s-a petrecut și ceea ce am crezut că ești .. .Parcă e vorba de altcineva nu de tine. 

-Te rog, poti să mă crezi pe mine, LIVIU? îl întreb și ne privim în ochi. Dă să-i apară un zambet pe chip, sunt sigură că se bucură din cauză că îmi pasă de așa zisa noastră relatie și efortul meu nu trece neobservat : 

-Ascult. Spune-mi, CARA.Eu vreau să stiu, ca să putem continua. Amicitia noastră, sau cum vrei să o numesti. 

Privesc în jur, mai ales în spatele meu și Liviu se holbează la randul său, îmi urmează exemplul fără să știe de ce mă comport astfel: 

-Ce e asta? Un fel de exercitiu? 

Mă întreabă amuzat și zambesc usurată, el chiar vrea să-mi acordă o altă șansă: 

-Cineva ne-a făcut asta. A fost intentionat.NICI EU NU AM ȘTIUT. 

-Cum adică? se apropie de mine și cand trec pe langă noi niste colegi, ne aruncă priviri curiosi. Liviu le face cu mana, ba chiar ii salută pe barbati, în schimb ele se uită spre mine de parcă nu știu în ce mă bag, altele par geloase: 

-Acum își vorbesc? Nu se terminase totul între ei? 

Aud ce spun în treacăt, dar Liviu nu pare să fie atras de vorbele lor. Nu mă scapă din priviri,ba chiar îmi acordă atentie total. Mă schimb la chip, nu pot să nu arat că mă deranjează ce aud și Liviu își trece mana prin fața ochilor mei: 

-DECI? Eu cred că ai aflat cine este persoana. CINE A FĂCUT ASTA? 

Trag aer în piept și vreau să-i șoptesc numele lui, dar cand aud pași care se apropie de noi, îmi spun că trebuie să mă opresc. Nu m-am înșelat. Cand Leonard se postează in stanga mea, aproape de mine, Liviu își aruncă atentia asupra lui cu o privire întrebatoare: