Știe oare inima?

7 - Păstrează distanta

Nu am văzut-o încă pe ELVIRA. O fi venit la muncă azi? Ori nu are lucruri importante de făcut și a preferat să lucreze de acasă? 

Trag aer în piept, nu mi-am mai adus mancare la mine și privesc spre laptop, fără să fiu obosită. Mă simt mai bine, încet îmi revin: 

-Nu a fost nimic. Nu se mai intamplă. 

Îmi zic optimistă și privesc spre ușă, înainte să aud un ciocanit scurt: 

-Lucrez, ce este? Adică,e important? 

Ușa este deschisă de LIVIU,mă bucur că trece pe la mine în ultima vreme și zambesc : 

-Intră! Ai timp să vorbim? 

Mă ridic de la locul meu și el închide ușa, ori vrea să o inchidă. Dar cum am lăsat geamul deschis repede se face curent: 

-Îmi pare bine că te văd astăzi! 

Se apropie de mine și nu mai fug de acesta, cum mi-a cerut ELVIRA. Nu de Liviu trebuie să fug, am inteles. ADEVĂRATUL MONSTRU ESTE LEONARD: 

-Cum arat? Sunt frumoasă? 

Îl întreb zapacită și Liviu dă din cap spre mine: 

-Arati mai bine ca niciodată! Nu cred că te-am văzut vreodată în această stare. 

-Nu spune asta, mă rusinez. 

Rad eu scurt, alături de acesta și îl ating pe brat în treacăt: 

-Ai văzut-o pe ELVIRA? 

-Nu. Nu a apărut incă. Oare cum crezi că am putut să vin? 

-Nu iei loc? Vrei cafea, sau ceai? Nu stiu. 

-Nu,nu. Vreau doar să te văd pe tine. 

Îmi zice priceput la vorbe și ni se întalnesc privirile: 

-Tu chiar ești in formă. Oare cine te-a ajutat? 

Devine LIVIU curios la culme și fac un pas spre acesta zambind: 

-Am un prieten, un prieten care mă cunoaste. 

-Ooh! își duce mana la gură un moment. CRED CĂ AM INTELES.

-Dar sunt nevoită să mă intorc la muncă. 

-Poate ai timp după, să iesim amandoi? Ce zici? 

-După program? 

Îl întreb și se duce țintă spre ușă: 

-Dacă ești de acord, mă cauti la locul meu! 

Îmi spune înainte să plece și după ce închide ușa, mă întind fără să mai am vreo suspiciune în privinta lui: 

-Seamănă cu prietenul meu. 

Ridic din umeri indiferentă și mă las moale pe scaun. Mă prind cu mana de birou înainte să alunec și ranjesc precum o aiurită: 

-Bine că nu mă vede nimeni. 

Mă decid să mă  dau cu ruj, să nu mi se mai usuce buzele și mă privesc de aproape în oglinda pe care o am de acasă: 

- Hai că Liviu are dreptate. Parcă a venit primăvara in viața mea! 

Aplic ruj cu precizie și scap oglinda din mană, cand apare altcineva în birou. Cum nu s-a anuntat, m-am speriat fără să fi dorit : 

-Cara, ai avut timp să rezolvi ce trebuia rezolvat? 

Stă domnul Eusebiu langă ușă, fără să se apropie de birou și ascund la timp rujul în buzunar: