Știe oare inima?

13 - Nu te mai îndoi (de mine)

A trecut o săptamană și ceva, de atunci. Am acceptat să stau de vorbă cu ELVIRA, la ea acasă. Am ajuns mai devreme și am ciocanit, m-a uimit că nu mai cumpărase ceva pentru grădina sa. Nu se mai ocupase de ceva timp, de activitatile care altădata ii aduceau zambetul pe buze. 

-Nu este? Nu aude? 

Vreau să o sun,dar cand mă aștept mai puțin ușa îmi este deschisă. Înainte să o salut pe prietena mea dau cu ochii de EUSEBIU și pălesc la chip : 

-A venit,ELVIRA. 

O anunță pe aceasta,nu pot să cred prin ce trec și nu fac un pas înainte. Nici dacă m-ar lua pe sus nu aș înainta dacă ar conta dorintele mele: 

-Mai stau cu ușa deschisă mult? 

Mă întreabă și nu pot să răspund. Nu pot să fac față, o să mă dau de gol. Îmi las privirea spre mainile mele, îmi tremură. Pană și buza de jos: 

-Ești bine? 

Mă întreabă îngrijorat, se simte ceva în vocea lui și cred că voi lesina. Dar prietena mea apare la timp și își face loc langă EUSEBIU, care nimereste în spatele usii: 

-Nu stai afară CARA! Ești în transă, ce ai? 

Mă bagă ea în casă, unde știu că este și EUSEBIU.Nici măcar nu pot să mă descalt : 

-VREAU SĂ PLEC. 

Pun mana pe clantă, dar EUSEBIU îmi dă peste mană CHIAR MĂ ATINGE și ELVIRA se uită spre noi doi uimită: 

-Vreti să vorbiti singuri? 

-Eu am venit să vorbim noi! 

Îi spun disperată, cred că sunt rosie la chip și țin telefonul in mană: 

-De ce nu mi-ai spus? Am crezut că o sa fim singure! Nu era o discutie între prietene? 

-Ba este, CARA. Nu e nevoie să faci așa. 

Întinde mana spre mine și arată spre telefon: 

-Mă văd nevoită să-l pun deoparte pană cand terminam. 

-CE SĂ TERMINAM? 

Nu vreau să renunt la telefon, dar cand EUSEBIU vrea să intervină, le arunc telefonul pe podea fără să mă controlez:

-Bine, gata, vă ascult pe voi, doar lăsati-mă în pace. 

Îmi tremură și vocea, nu știu cum mă  descalt și fug de acestia pană cand mă prăbușesc in fotoliul pe care stau de obicei: 

-Ce tot este cu ea? 

Îl întreabă pe EUSEBIU, dar nici el nu știe ce am. Sau poate că nu vrea să știe. NU-I PASĂ.Amandoi sunt aici. Oare de cat timp stă la prietena mea? Cate nopti au petrecut impreună? Cand eu plangeam și tanjeam după el, EUSEBIU se afla în bratele prietenei mele? Sunt așa o fraieră ! Trebuia să mă astept la asta, doar pe ea a ales-o: 

-Îți aduc niste ceai. Parcă îți plăcea. 

Îmi spune ELVIRA și cand EUSEBIU ia loc, în fața mea, dar la distantă tremur din nou: 

-Nu beau nimic! SĂ VORBIM, VREAU SĂ PLEC. 

Mă trag de haină cu mana, simt că mă sufoc și mă chinui să nu arunc o privire spre acesta: 

-Ești sigură? Îți aduc. Te vei calma. 

Nu mă ascultă ELVIRA și se întamplă. Răman singură cu EUSEBIU.  Inspectez cu privirea în jur, trebuie să văd eu ceva, un lucru care a fost martor la prostiile lor, dar totul este aranjat și pare că rade de mine.