Știe oare inima?

24- Cand se întoarce roata.. .

Peste patru zile 

LA ELVIRA

-Bine că ai venit cu mine, nu știu dacă reușeam singură. 

Îi zic lui EUSEBIU, sunt recunoscătoare că este aici și zambeste ca în trecut, de parcă totul a revenit la normal: 

-Cum să nu vin? Pentru muncă, nu se pune problema. Începem să ne revenim, nu? Nu se mai simt pierderile. 

-Da.Așa este.Nu vreau să te supăr, însă ai de gand să stai aici? Vei locui împreuna cu iubirea ta aici? 

-Nu.Nu vreau să răman aici. O voi lua la mine. 

-Nu vreau să-ti mai bati capul cu munca. În momentul în care te decizi să pleci, să nu te uiți în urmă. E MULT MAI IMPORTANTĂ IUBIREA ȘI O VIAȚĂ LANGĂ FIINȚA DRAGĂ, DECAT MUNCA. SAU BANII. 

-Elvira,de ce vorbim atat de serios? EȘTI BINE? 

Nu,nu mă simt bine.Starea mea de sănătate nu mă iartă,nici măcar pe mine. S-a înrăutătit, de ultima dată.Nu am de gand să vă zic. Probabil mi se apropie sfarsitul, îl voi urma pe SEBASTIAN. Îmi voi cere scuze dacă e să ne întalnim și mă voi strădui să mă căiesc pentru faptele mele: 

-Cara o să fie bine langă tine.Am încredere în tine. 

-Vrem să participi și tu! O să stai în primul rand, la nunta. 

Nu știu dacă mai am timp, pană atunci. 

Închid ochii și mă opresc din mers.Am sugerat să o luam pe jos, nu vreau în mașină. Este aerul închis, iar eu simt că mă sufoc: 

-Eusebiu, să nu te zbati prea mult,da? Chiar dacă este nevoie de cineva competent, ca tine, să nu te sacrifici. Alege iubirea. 

-Elvira, nu vrei să găsim un loc, să stăm? Cred că ai obosit. 

-Vrei să cumparam amandoi, ceva, pentru CARA? Așa, ca o amintire.Nu are ceva de la amandoi și aș vrea să-i rămana. 

Eusebiu devine mai serios, nu mă scapă din priviri și se comportă de parcă voi leșina în orice moment: 

-Nu mă simt rău.Doar că varsta e de vină.Știu că vorbesc aiurea. 

-Elvira, nu vreau să te ascunzi de mine.CARA NU ESTE PREGĂTITĂ. SĂ TE PIARDĂ. 

Nici eu nu sunt.

Mi-e dor de ea. 

-Te rog să nu continui acest conflict EUSEBIU. NU TE PURTA CA LEONARD. NICIODATĂ. LASĂ-L CU URA LUI. O SĂ VEZI CĂ O SĂ FIE SFARȘITUL SĂU. 

-Elvira, dacă nu încetezi, te duc la spital. 

-Nu au ce să-mi faca la spital. Mi s-au adunat.AM OBOSIT EUSEBIU. 

-Te cred.Îți este dor de SEBASTIAN.Dar nu spune vorbe de genul. 

Nu doar că mi-e dor.Îmi pare rău.L-am rănit cu faptele mele.Nu am respectat ce-am trăit amandoi. Amețesc o clipă și mă clatin pe picioare.Nu îmi pierd echilibrul, dar mă agat de LEONARD, de bratul lui: 

-Intrăm aici? Pare un loc drăgut. 

Îi sugerez și EUSEBIU devine mai palid la chip: 

-Nu.Mai bine stai afară.Să ne uitam de afara. Că se văd unele lucruri. 

-Eusebiu, nu te las eu. AICI. NU E UN LOC POTRIVIT. DOAR CĂ VREAU SĂ MĂ ODIHNESC. 

Înainte să-mi răspundă, îmi aud telefonul. Îi zic să stea langă mine, oricum nu mă poate lua pe sus după acesta și zambesc. Este CARA. AVEAM NEVOIE SĂ-I AUD VOCEA.PARCĂ ȘTIE CĂ mi se apropie sfarsitul: