Știe oare inima?

19 - Esențe

Lucrurile au revenit la normal.Încă mă întreb de ce e atat de multă liniste, de ce nu avem parte de alte dificultăti, mai ales că știu ce persoană este dusmanul nostru: o persoană care nu ezită.O persoană care în ciuda unei înfrangeri, nu renuntă. ORICE AR SPUNE LEONARD, ACEST DUSMAN ESTE MAI PERICULOS DECAT EL. ȘI MĂ TEM CĂ NU VA DISPAREA PREA CURAND. 

Sunt în birou și muncesc fără să am acea atitudine de la inceput.Îmi pare bine că stau atatea ore aici, mai ales că și EUSEBIU s-a întors unde ii era locul. Vreau cand termin, să ne întalnim întamplător și să plecam împreună.Poate mă așteaptă și dansul, poate vrea să vorbim, poate vrea să petrecem timp amandoi, poate vrea să recuperăm ce-am pierdut în tot acest timp: 

-Cara!

Intră ELVIRA și îmi ridic privirea din laptop. Nu închide ușa, din cate observ este foarte activă zilele acestea și pare fericită.Mă întreb în sinea mea dacă și-a făcut de cap sau nu pană la urmă cu LIVIU, dar nu pot să fiu directă.Îmi este rusine doar cand încerc să-mi imaginez: 

-DA? Ai nevoie de ajutor? 

Mă uit spre ELVIRA și ea dă cu mana prin aer. Înghit în sec, starea ei mă sperie deși nu este cazul : 

-Nu chiar. Trebuie să participi la altă cină. DAR NU SINGURĂ! O să fie și EUSEBIU cu tine. Poate și Leonard, asta dacă nu-l prind aici și mă asigur că nu participă, pentru a strica întalnirea ! 

-Cand? spun fără să mă supar, chiar mă bucur să aud una ca asta. 

-O să discuti cu EUSEBIU. VREAU SĂ STABITILI ORA ȘI SĂ PLECATI AMANDOI. O SĂ VĂ INTALNITI ACOLO CU DOMNII RESPECTIVI. S-AR PUTEA SĂ FIE UNII DE DATA TRECUTĂ, DAR SI NOI PERSOANE. ATENTIE! TREBUIE SĂ PUNEM MANA PE  CE URMARIM. TREBUIE SĂ TE ASIGURI ȘI TU, NU LĂSA TOTUL PE EUSEBIU CĂ NE ACORDĂ SPRIJIN ȘI CĂ NE ALEG PE NOI ! E FOARTE IMPORTANT SĂ NU AVEM PIERDERI URIASE, SĂ-I CAȘTIGAM DE PARTEA NOASTRĂ. 

-Bine.O să încerc să vorbesc mai mult. 

-O să  clarifici detaliile  cu EUSEBIU,da? Nu pot să mai răman. 

-Da, e în biroul dumnealui? 

-De unde să știu eu?Ar trebui să fie! Mă întorc mai încolo. 

Vrea să închida ușa, dar nu mai pot să țin în mine curiozitatea și o trantesc: 

-Ai fost cu LIVIU CUMVA? 

Întreb cu voce slabă, ii desenez numele prin aer și ELVIRA face ochii mari, de parcă este noua ei pasiune  mentionată: 

-SIGUR CĂ NU! se întristează cand îmi răspunde. ASTA ÎNCERC SĂ ARANJEZ. 

-Cum, te-a respins? PE TINE, LIVIU? 

-Nu că nu vrea și el, doar că nu am avut timp. 

-L-am văzut azi. ESTE AICI. POTI VORBI CU ACESTA. 

-Nu se fac lucrurile așa, dragă. ÎNVATĂ DE LA MINE. NU VEZI CE GĂTITA SUNT? NU VOI ÎNTREBA PE FAȚĂ, EL TREBUIE SĂ INTELEAGĂ. 

-Pentru cine te-ai gătit așa? Măcar te-a observat pană acum? apare LEONARD în peisaj și ELVIRA aproape că-i trage una peste față fără să vrea: 

-IARASTI TU? DE CE TREBUIE SĂ NE ASCULTI DISCUTIILE? 

-ELVIRA, nu te-am ascultat.Vreau doar să o văd pe CARA. TE DAI? 

-Ai auzit ceva anume? 

-CREZI CĂ ÎMI PASĂ PE CINE VREI SĂ AGRESEZI TU? MI-E MILĂ DE EL SĂRACUL. DE CE S-AR ÎNCURCA CU UNA CA TINE?