CAPITOLUL 1

450 37 0
                                    

Delia

Sunt varză. Încerc de când m-am trezit să-mi stăpânesc emoțiile dar nu reușesc. Am venit la sală să încerc să mă adun, am făcut gimnastică și dacă alerg puțin pe bandă poate voi uita că azi am interviu cu unul dintre cei mai aroganți arhitecți din oraș. Visez demult să mă angajez la firma lui de arhitectură pentru că anul acesta termin facultatea și vreau să lucrez în domeniu dar momentan aspir doar la postul de secretară care a fost anunțat liber pe site-ul firmei.

Nu-l cunosc pentru că nu l-am văzut niciodată pe "domnul arogant " dar am auzit de la colegii mei, cu care a mai intrat în contact, că este rece, dur și plin de el. Drăcușorul în persoană sau, poate, fratele lui... Mai știu despre el că are treizeci și cinci de ani si deține un "imperiu" pe care chiar el l-a proiectat.
***
Îmi las prosopul pe bara benzii de alergat, pun sticla cu apă în suport și oftez adânc. Încep să reglez aparatul dar să fiu a naibii dacă merge ceva, parcă butoanele au luat-o razna.

Butonez, butonez și butonez dar degeaba. Până să mă hotărăsc să schimb banda văd cum un braț musculos se întinde peste umărul meu și începe să apese peste butoane. Îmi întorc privirea și... la naiba, e cel mai sexy bărbat pe care l-am văzut în viața mea. Înalt, eu îi vin până la barba scurtă, neagră și frumos aranjată într-o linie subțire și perfect conturată în toată partea de jos a maxilarului. Ochii îi sunt negri și pot să jur că văd în ei raiul. Părul, tot negru, este prins într-o coadă răsucită pe jumătate, în părți este tuns foarte scurt, conturul din jurul părului prins fiind perfect aranjat. Are și un cercel rotund în urechea stângă, care îi dă un aer atât de sexy... Când îmi aruncă un zâmbet scurt, Doamne- Dumnezeule, picioarele nu vor să mă mai ajute deloc și le simt cum se transformă în gelatină . De parcă nu aveam suficiente emoții legate de interviu, acum trebuia să mai apară și acest zeu! Dar picioarele mi se înmoaie cu totul când îi aud vocea.

-Iartă-mă, dacă te-am speriat, am observat că ai nevoie de ajutor și m-am gândit să ți-l ofer.

-Ăăă... mulțumesc?! , spun și simt cum banda de sub mine începe să se miște deși nu se mișcă. E doar imaginația mea.

Al doilea braț mă cuprinde cu totul din spate înainte să mă prăbușesc.

-Ești bine?

-Da, da, sigur! Eu, cred că am amețit un pic, sunt destul de obosită sau nu știu..., mă fâstâcesc eu.

Mă răsucește spre el și acum suntem aproape lipiți unul de altul iar brațul lui îmi înconjoară în continuare talia. Îmi las capul pe spate ca să-l pot privi. În ochii negri ca măslinele apar două puncte albe care sclipesc și îmi aruncă săgeți.

-Hei, știu că am un anumit efect asupra femeilor dar până acum nu mi-a leșinat niciuna în brațe., rânjește și se uită fix în ochii mei. Tu ești prima.

-N-am leșinat, ți-am spus, sunt doar obosită și emoționată dar nu din cauza ta așa că nu e cazul să te umfli prea mult în pene.

-Pene?, chicotește el.

-Mă rog...mușchi?

-Ha, așa mai merge.

Își ia brațul de pe talia mea și simt un gol imens, nu știu de ce, dar parcă ar fi plecat și cu ceva din mine. Doamne, ce-mi face?

-Gata, am setat banda, poți alerga liniștită dacă mai ești în stare., îmi face cu ochiul și se așază pe banda de lângă mine.

Îl urmăresc cu coada ochiului cum o setează și el pe a lui și începe să meargă ușor pe ea.

-Mulțumesc., îi spun în timp ce încep și eu să merg.

-Cu drag., zâmbește el dar fără să se uite la mine.

AȘ VREA SĂ POT IUBI DIN NOUUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum