AȘ VREA SĂ POT IUBI DIN NOU

CAPITOLUL 22

Vivi

Deschid ușa și mă ia cu tremurat. Tremur mai ceva ca în ziua în care m-am angajat și l-am cunoscut. Doamne, asta a fost acum un an dar amintirile sunt atât de proaspete, parcă ar fi fost ieri. Deși știam că e însurat, mi-am permis să mă îndrăgostesc de el și l-am iubit în taină fără să-i dau impresia nici măcar o dată că aș fi interesată de el. Asta până acum câteva zile când m-am oferit lui fără să pun întrebări despre viitor și fără să mă gândesc că acest lucru îmi poate frânge inima. N-ar fi avut cum să mi-o frângă mai mult decât că-l iubeam și că nu puteam să-l ating, nu-mi împărtășeam iubirea...

Las geanta pe un scaun și aprind lumina . Pe biroul meu este un aranjament colorat cu diverse flori, care mai de care mai frumoase. Lângă el mă așteaptă un pahar de carton cu cafea de la Starbucks. Mă apropii încet și îmi bag fața în aranjament. Doamne, miroase atât de bine, freziile miros mi-nu-nat. Iau cartonașul și citesc mesajul.

Acesta este cadoul cu numărul șaptesprezece . Am auzit de la o păsărică, că te-ai plâns de șeful tău, adică de mine. Că ești nevoită să ajungi devreme la muncă , să mă aștepți cu cafeaua și că sunt rău cu tine, foarte rău. Nu ști că nu este frumos să faci asta? Să mă vorbești pe la spate? Te aștept la cafeneaua Rose , ai mai jos adresa. Pedeapsa ta va fi să iei micul dejun cu mine. Așa, acum deschide sertarul de la birou, vei găsi o cheie, ia-o și coboară. Vei găsi în parcare noua ta broscuță, a venit aseară. Urcă-te în ea și vino. Haide, nu plânge, mișcă-ți fundul ăla sexy pentru că mi-e dor de tine. Iacob Stoica

Bărbatul ăsta m-a făcut să trec print-o mie de stări doar din câteva cuvinte. Plâng și râd în același timp.

Deschid sertarul, iau cheia apoi ies grăbită spre parcare.

Doamne, broscuța mea este de fapt un Mini Cooper roșu, exact cum mi-am dorit. Iacob a trecut peste trecut , mi-a demonstrat asta.

*Cum ai reușit să aduci un Mini Cooper atât de repede?*

*Am prieteni buni. Acum scrii de la volan, domnișoară?*

*N-am urcat încă*, zâmbesc eu de parcă m-ar putea vedea.

*Ce mai aștepți? *

*Vin acum, Doamne, îți mulțumesc, e minunat. A, Iacob, nu mai sunt domnișoară*

*Așa e, nu mai ești *

Zâmbesc fericită și intru în mașină. Doamne, de când mi-am dorit să conduc un Mini Copper. Accelerez, e sublim!

***

Iacob

Intră în cafenea iar eu mă ridic să o întâmpin.

-Tremuri toată, ai pățit ceva?

-Nu, adică...eu ... Doamne, mașina mea de serviciu e minunată, e puternică și mi-am făcut un pic de cap cu ea, sunt plină de adrenalină., spune încântată.

-Of, șoricelule, nu pot să rezolv asta aici dar îți promit că te voi stoarce de adrenalină un pic mai târziu. Azi nu lucrăm, avem alte planuri.

-Nu lucrăm? Iacob, azi ai o grămadă de întâlniri programate..., spune în timp ce se așază la masă.

-Le-am reprogramat pentru mâine.

-Când ai avut timp să le faci pe toate?

-M-am trezit de la ora șase , înaintea secretarei mele care apropo, a ajuns după mine la birou.