AȘ VREA SĂ POT IUBI DIN NOU

CAPITOLUL 16

Vivi

Doamne-Dumnezeule, cât îl pot iubi pe bărbatul ăsta. M-am îndrăgostit de el încă de când am venit la interviul pentru angajare, acum un an. De atunci îl iubesc în secret și aș face orice pentru el.

Știu cât suferă acum și știu cât le-a iubit pe amândouă, în special pe Delia și știu că n-a fost bine să facă ce a făcut dar îl și înțeleg pentru că atunci când iubești ești în stare să faci orice pentru a cuceri persoana iubita. Eu voi fi mereu aici, lângă sufletul lui făcut țăndări, chiar dacă el nu știe că îl iubesc pentru că niciodată n-am îndrăznit să-i arăt sau să sper că va fi ceva între noi, era practic imposibil. Iar acum ...el îmi spune că are nevoie de mine, că vrea să o facă cu mine. Am spus doar că sunt dispusă să fac orice pentru el. Dacă mi-ar cere acum să mă arunc de pe clădire aș face-o, atât de mult îl iubesc!

-Da, poți face ce vrei cu mine azi dar nu aici, nu acum.

-Vorbești serios? Ai fi de acord să te culci cu mine?

-Cine n-ar fi de acord să se culce cu unul dintre cei mai frumoși arhitecți din oraș?, zâmbesc eu. Nu sunt într-o relație de vreun an și ceva și sincer...și mie îmi cam lipsește sexul., îi fac cu ochiul și îi zâmbesc din nou, larg, pentru a-i demonstra că vorbesc serios deși mint de îngheață apele.

-Bine, atunci, în seara asta la mine, la ora 22? Oricum, mâine este sâmbătă și nu ne trezim dimineață.

-La tine? Și soția ta?

-Diana a plecat azi la apartamentul din complex. Vom divorța în curând.

-Păi , atunci...bine. Ne vedem în seara asta.

-Perfect...mersi, Vivi.

-Nu trebuie să-mi mulțumești, n-o fac numai pentru tine, o fac și pentru mine.

-Ne vom folosi unul de altul, atunci. , zâmbește el.

-Cam așa ceva..., zâmbesc eu.

Mă ridic și îmi așez din nou fusta iar el chicotește.

-De-abia aștept seara asta., îmi face cu ochiul.

-Sincer, și eu., spun repede și plec spre ușă.

Pe drum mă împiedic de două ori pentru că picioarele mele sunt de gelatină de când m-a întrebat dacă mă culc cu el.

***

Cum a ajuns să se însereze? Nu știu. Știu doar că am plutit tot timpul, într-un fel de visare, pâna am ajuns aici...

Stau în fața ușii lui Iacob și îmi vine să-mi trag două palme ca să fiu sigură că nu visez. Chiar o să fiu a lui în seara asta și nu pot să cred...

Bat o dată și când mă pregătesc să bat a doua oară, ușa se deschide.

Iacob stă în fața mea în toată splendoarea lui. Are părul prins și este îmbrăcat în blugi și un tricou negru care îi scoate în evidență bustul bine lucrat. Brațele îi sunt pline de tatuaje care mai de care mai frumoase. Înghit în sec. Doamne-Dumnezeule...

-Intră, Viv.

Viv? Acum mă și alintă?

-Bună!, zâmbesc scurt.

Intru și ,după ce mă descalț ,mă conduce spre terasă. Acolo este o masă pregătită pentru cină, cu lumânări parfumate iar muzica se aude discret din niște difuzoare.

-Uau, am crezut că...n-am crezut că vom și mânca.

-Ai crezut că te voi băga direct în pat, Viv? Nu, nu doar pentru asta te-am chemat azi aici. , zâmbește el. Ai nevoie de hrană pentru a avea putere, n-aș vrea să leșini după ceea ce am să-ți fac., completează el.