Frați vitregi (boyxboy)

9

Deoarece oricât as încerca să mint, de tine am nevoie, deoarece prezența ta îmi oferă viață, îmi dă impresia că se merită de trăit. Doar zâmbetul tău mă face să zâmbesc cu adevărat și doar grija ta mă face să îmi doresc să fiu în siguranță. Și doar brațele tale aș vrea să le regăsesc pe pielea mea.

Te vreau aproape și concomitent atât de departe, încât nici eu nu mai am habar ce îmi doresc.

Ești doar precum un măr interzis. Din care aș mușca atât de însuflețit și ahtiat, dar doar conștiința mă oprește.

(...)

—Când vine lumea? Pun întrebarea și așez pungile pline cu cumpărături pe masă trecându-mi privirea de la cele două femei, așteptând nu prea nerăbdător un răspuns.

—În mai puțin de jumătate de oră, îmi răspunde mama și își ridică privirea spre mine. Du-te și te îmbracă, o să vină toți verișorii tăi, îmbracă-te mai frumos. Ceva cămașă, să nu mă faci de rușine, îmi explică serioasă, iar eu îmi dau ochii peste cap la auzul răspunsului din partea ei, de parcă m-aș fi putut aștepta la altceva.

Aș putea foarte bine să aleg să mă îmbrac cum vreau și sincer să fiu mă tenta foarte periculos chiar să o fac, dar nu prea consider că preferam un fiasco. Știam de ce este în stare, nu voiam să mă joc cu focul, deși urăsc din tot sufletul sa mă îmbrac atât de oficial când garantat toți verișorii mei vor veni în cele mai comode haine. Presupun că voi sta o oră îmbrăcat în cămașa aia și când nu va observa ea, o să mă schimb in altceva, sper că va fi suficient încât să nu îmi distrugă și scoată ochii următoarea lună. Știu deja din propria experiență cât de oribil era să nu o asculți.

—Ugh, sunt ostenit, mă plâng și oftez zgomotos, trecându-mi degetele prin păr și privind plictisit pe geam.

—Unii oaspeți ar putea veni mai devreme, deci nu pierde timpul și îmbracă-te, cât timp noi facem curat, îmi zise femeia cu o expresie serioasă pe față, cel mai probabil iritată de faptul că nu mă grăbeam absolut deloc.

Înțeleg că cel mai probabil nu am ajutat cu mare lucru, maxim doar am fost la magazin si nu prea aveam dreptul să mă plâng ca eram obosit, dar chiar nu venisem aici cu scopul de a munci sau a petrece și preferam să rămână așa. Voiam să mă odihnesc, nu îmi place să stau printre oameni pe care abia îi cunoșteam și cu care, în special, nu aveam nici un scop comun și eram paralel față de viețile lor și ei de a mea. Verișorii mei nu prea sunt atât de răi, pot vorbi cu ei și restul, dar nu aveam absolut nimic în comun cu ei, deci nu îmi era atât de interesant. Suntem ca și din două lumi paralele, nu prea ne înțelegeam. Plus că mama insista să nu spun vreo stupizenie și să mă comport decent, iar eu la capitolul acesta nu o duceam atât de bine.

Mă ridic pe scări spre camera mea, în timp ce cotrobăiesc prin buzunarele mele după telefonul meu, intenția mea fiind să îi trimit Gabrielei un mesaj și să o întreb ce face, iar de asemenea să îi transmit că sunt bine. De fapt, sincer să fiu, cred că aveam chef să o sun, sunt sigur că va aprecia mult mai mult. Nu voiam să își facă griji, deoarece când i-am spus că pentru un weekend voi fi plecat, mi-a transmis ca neapărat să o sun și să o anunț unde sunt și ce fac. Era ora 12 deja, deci presupun că nu este chiar atât de târziu să o sun, deși nu sunt chiar atât de convins la ce oră se trezește blonda sâmbătă. Aveam atât de multe de învățat unul despre altul, doar gândul îmi dădea fiori, deoarece abia o cunoșteam pe Gabriela.