Frați vitregi (boyxboy)

32

Pov. Xavier

(...)

Dă-mi un motiv și mai prost decât ăsta.

(...)

Trecuse o săptămână de când Damian cică „doar stă la un prieten pentru că învață împreună”. Era evident de la o poștă că era complet o minciună și încă știam foarte bine motivul – eu. Încerca să mă evite cât se poate de bine, astfel că din seara de ziua lui nu l-am mai văzut absolut deloc.

Mă simțeam cumva dezamăgit și prost. Simțisem ca el cumva simte ceva mai mult pentru mine decât pentru un prieten, dar nu m-am așteptat ca asumpțiile mele să fie adevărate. Chiar am crezut că sunt gânduri în vânt, dar se pare că nu m-am înșelat. Însă în continuare nu aveam idee cum dracu să mă comport.

Și totuși... de ce? Cum am reușit să îți câștig inima atât de indispensabil, încât chiar și după atâția ani simți același lucru pentru mine? Eu credeam cu atâta încredere că tu mă urăști, dar acum sunt atât de reticent de orice se întâmplă în jurul meu. Ce te-a convins să mă iubești? Ce ai văzut la mine și nu la alți oameni? Sunt atâtea persoane atât de perfecte care și-ar da lumea întreagă doar ca să aibă pe cineva ca tine, iar tu te-ai îndrăgostit de mine. Un blond banal care acum stă întins în pat cu telefonul său pe aproape mort în palmă, în timp ce mintea-i era în altă lume.

Da, poate nu m-am așteptat ca el să mă placă, până la urmă ce fel de șanse erau? – dar nici nu înseamnă că îl urăsc. Nu pot da vina pe el, nimeni nu poate alege de cine să se îndrăgostească și presupun că ar trebui să fiu fericit că măcar a fost onest și mi-a pus în sfârșit motivul din spatele plecării. Deși simt un sentiment ciudat în stomac, iar eu eram în continuare foarte debusolat...

Înțeleg că părinții noștri sunt împreună și teoretic este imoral, dar la dracu, niciodată nu l-am considerat pe domnul Parker tatăl meu. Iar după plecarea lui Matthew, nici pe el fratele meu. Mă rog, chiar nu văd ceva greșit... poate doar mă simțeam jenat deoarece nu am observat niciodată. Ce dezamăgit sunt, el mă place de atât de mult timp, iar eu nici măcar nu am realizat că dânsul are alte înclinații.

Și chiar dacă el simțea ceva complet diferit pentru mine, iar eu chiar nu simțeam același lucru, tot nu îl voiam departe de mine. Chiar dacă în momentul acesta puțin timp liber nu ar strica... dar tot mă simt prost că din cauza mea a fost nevoit să plece și încă să își strice ziua de naștere.

Pff, ironic faptul că înainte consideram ca situația Milenei era foarte ciudată și confuză. Deși eu sunt chiar fix într-o situație opusă, înțeleg cât este de greu să îți cont de a nu răni pe altcineva prin ceea ce simți. Chiar nu voiam să îl rănesc pe Matthew doar pentru că nu aveam ca răspuns aceleași sentimente pentru el. Nu m-am gândit absolut niciodată la ideea ca eu cu Matthew să fiu împreună.

Te-am mai sărutat de 2 ori și poate buzele tale și-au lăsat deja amprentă peste ale mele, dar în continuare ideea ca eu cu tine să fim iubiți... suna chiar mult prea mult pentru mine. Gândul-mi oferea palpitații și tot nu mă puteam obișnui cu ideea ca tu mi-ai spus că mă placi. Ce naiba? Oare cum ar fi dacă ți-aș accepta sentimentele?

Telefonul îmi vibră în mână și aproape îl scap, ridicându-mă în genunchi. Cel mai probabil era descărcat, nici nu mai țin minte despre ce era videoclipul de pe youtube – atât de concentrat eram. Nu prea entuziasmat mă ridic din pat după încărcător, dar telefonul îmi mai vibrează o dată. Casc ochii și realizez de fapt că cineva mă suna. Dar telefonul îmi era descărcat și el. Până la urmă îl bag la încărcat de-asemenea până îi răspund lui Kane care mă suna.