Frați vitregi (boyxboy)

5

N/A: n am habar când termin asta, sper că azi, dar scuze daca am scris vreo prostie, mi e somn de mor, dar nu vr sa adorm ca dupa nu mai dorm noaptea :(  iar mintea mi e in ceata and i don’t even know what’s going on

(...)

Îți vreau brațele în jurul corpului meu, în timp ce îmi șoptești cât de rău îți pare pentru că ai renunțat la mine.

(...)

Intru în camera mea și trântesc ușa cu putere, deoarece nu îmi puteam controla emoțiile prea bine. Eram frustrat, nesimțit, confuz, dracu știe. Eram furios? Puțin spus, nu aveam habar ce este cu mine, dar era categoric că nu puteam accepta situația. Nu puteam să cred că îl văd pe Matthew după atât de mult timp, nu eram pregătit. În momentul acesta eram sigur că pur și simplu, mai bine nu discutam cu nimeni, deoarece eram sigur că la nervi pot spune vrute și nevrute, iar intenția de a răni pe cineva întâmplător nu era preferabilă în această situație. Sunt convins că puțin timp singur nu îmi va prinde rău, deși mi-aș fi dorit enorm să dispar din locul acesta pe perioada cât locuia brunetul aici. Sper că era vorba despre o perioadă de timp limitată, deoarece dacă a decis să rămână în țară definitiv, prefer să mă fac mort. La dracu, nici nu eram în stare să mă mut cu tata, deoarece era în celălalt colț al țării, iar eu aveam un examen de dat anul acesta și nu eram sigur că ar fi fost optim pentru mine să mă mut pe ultima sută de metri. De ce nu putea veni si el abia peste un an? Atunci cu siguranță as fi fost în stare să mă duc la tata, doar pentru a scăpa de el.

La naiba, ce i-a trebuit lui să vină fix acum? Nu am chef de el, în special pentru că sunt suficient de stânjenit să îmi recunosc mie însumi cât de mult i-am dus dorul. La naiba cu el și cu toți dracii lui, trebuia să dorm acum liniștit, nu să stau în camera mea și să îmi rod unghiile îngrijorat și iritat. Și asta doar pentru că un nerod s-a gândit că este momentul perfect de a reveni în țară, acasă, unde știa perfect că sunt eu, cel pe care l-a mințit. Chiar nu are conștiință? Ce om.

Eram decepționat, complet cu moralul la pământ și nu eram sigur dacă voi reuși să supraviețuiesc prea mult cu el în aceiași casă. Doar firea sa ipocrită m-ar aduce la limitele mele, în special atitudinea arogantă pe care a abordat-o în ultima perioadă. Nu îi păsa, nu reacționa în nici un mod. De parcă nu m-a mințit, de parcă întotdeauna totul a fost bine între noi, de parcă suntem doar doi prieteni, nici foarte buni, nici foarte răi. Iar acest comportament mă rănea, deoarece pe lângă faptul că m-a părăsit fără remușcări, acum își si demonstra indiferența pentru mine.

(...)

Ies din duș și dau nas în nas cu Matthew sau mai bine spus, Damian. Nu mai merita efortul de a îi spune pe al doilea său nume, deoarece oricum deja a reușit să îmi fută nervii binișor până acum. Privirea i-se blochează scurt, examinându-mă rapid, apoi face contact vizual cu mine, având un zâmbet larg pe buze. Nu știu ce avea în minte, dar e categoric că după reacția sa ca nu era ceva de bine. Când a reușit Matthew cel fără de emoții și care zâmbea discret maxim să se schimbe în așa hal. Îmi lasă un gust ciudat în gură, deoarece în comparație cu bărbatul din fața mea, eu am impresia că doar am rămas blocat în trecut și sunt același Xavier de la 14 ani.

—Scumpul meu frățior, în sfârșit ai ieșit din cameră, deja aveam impresia că nu aveai să o faci prea curând, se apropie de mine și mă îmbrățișează strâns, în cel mai neserios mod posibil, de parcă o făcea fix încât să mă calce pe nervi.