Frați vitregi (boyxboy)

43

Fiecare cu ce poate mai bine: eu cu a fi un fricos, tu cu buzele.

(...)

—Te-ai trezit? mă întreabă cu jumătate de glas, lipindu-și buzele fierbinți de pielea obrazului meu.

Casc larg și îmi întind mușchii, clipind apăsat până privirea îmi deveni mai clară. Spre surprinderea mea, efectele negative de dimineață ale băuturii nu se simt atât de tare, iar în momentul acesta chiar mă simțeam destul de înviorat și odihnit.

—Cam da, murmur și îmi trec degetele prin păr. Tu de când ești treaz?

—De cam o oră, de când a intrat mama în cameră și m-am trezit atunci.

Mă ridic rapid în fund, privindu-l încruntat.

—A intrat mama aici? Ne-a văzut dormind împreună...

El chicotește și își ridică palma spre părul meu, ciufulindu-l scurt. Înghit în sec și îmi umezesc buzele cu vârful limbii. Până la urmă... chiar ți-am spus ceea ce simt. Nu sunt cel mai curajos om de pe pământ, dar eram ușor mândru că reușisem să mă adun încât să îți spun ce am pe suflet. Deși acum era abia începutul –înțeleg la ce s-au referit Kane cu Milena când au spus că ei nu au habar dacă o să reușească. Deoarece fix așa mă simt în momentul acesta.

—Erai îmbrăcat, la ce să se gândească. I-am spus că am privit ieri un film și doar mi-a spus să nu mai fac asta când ai tu școală, deoarece o să întârzii.

—Ah, am lecții abia la 10 jumătate, am perechea a 3-a, nu are rost să mă grăbesc. Oricum garantat Kane cu Milena nu vin astăzi, poate nu mă duc nici eu.

—Nu lipsi, Dominick, ai de dat examenul de bacalaureat, trebuie să fii mai responsabil puțin.

—Mă rog, este abia ora 8, mai am timp să lenevesc în pat, îmi întind iarăși mușchii, plescăind zgomotos din buze.

Îi simțeam privirea pe pielea mea, ceea ce îmi aduce o nuanță ușor vagă roșiatică în obraji. Încă nu am discutat multe lucruri, deoarece ieri eram frânt, dar cumva ezitam amândoi să vorbim despre ziua de ieri. Eram cumva împreună? Ce facem cu părinții, le spunem? Care este faza dintre tine și Dumitrița? Cum să mă despart de Gabriela? Aveam atâtea teme de discutat și totuși parcă amândoi eram muți.

—Nu te mai uita așa la mine. Da, țin minte ce a fost aseară și nu, nu am îndrugat doar tâmpenii.

În momentul în care pronunț cuvintele, observ un zâmbet discret pe buzele sale. Probabil la aceste cuvinte se aștepta el, mai ales că aseară avea încredere în mine doar parțial.

Își înconjură brațele în jurul taliei mele și mă împinge ușor în pat, în timp ce îmi privea ochii ca și vrăjit. Să îi simt respirația călduță pe pielea mea era un sentiment plăcut, însă pătura de sub mine era rece ca naiba.

—Ah, îmi pare sincer rău că ieri am fost puțin mai nesigur. Numai că totul sună puțin cam incredibil, zâmbește scurt, făcându-mă să surâd.

—Nah, m-am supărat, îmi scot limba la el.

Un zâmbet larg i se schițează pe buze și mă fixează între brațele sale, în timp ce el stătea deasupra mea.

—Aww ce trist. Acum ar trebui să îmi cer scuze, nu? Dacă ești treaz acum... nu am limite, rânji și își presează buzele de linia maxilarului meu.