Frați vitregi (boyxboy)

22

Vei fi vreodată în stare să îmi spui adevărul?

(...)

Arunc o privire în oglindă și zâmbesc ușor, înghițind în sec. Nu am habar de ce, dar toată această zi pe care urma să o petrec cu Matthew îmi oferea un sentiment ciudat și chiar eram ușor entuziasmat. Mă bucuram ca în sfârșit puteam repara tot ce aveam între mine și el, deoarece i-am dus atât de mult lipsa în acești 4 ani, încât chiar vreau să îmi petrec timpul cu el. Și poate chiar la un moment dat va putea să îmi spună si de ce a făcut toate acestea.

Ies din camera mea și scrutez holul cu privirea. Eram numai noi doi acasă, mama plecase de ceva timp deja, iar de tatăl meu vitreg nici nu mai vorbesc. Pleca mereu înainte și să mă trezesc, deși nu era atât de impresionant, având în vedere că mă trezeam târziu oricum. Sper doar ca mama sa nu afle ca eu chiulesc, o să mă bată la cap din nou și iarăși poate mă voi trezi pedepsit.

Săptămâna aceasta trecuse foarte rapid, nici nu am realizat. Kane s-a reîntors, eu am reînceput antrenamentele pentru volei și chiar am avut dreptate că pauza mi-a prins bine. Din păcate, cu Gabriela m-am certat, deși cred că ar trebui să îi las mai mult spațiu. Nici nu își mai dorește să discute cu mine, deși am încercat de mai multe ori să discut cu ea, însă fără succes. Presupun că voi reîncerca iarăși mâine sau chiar săptămâna viitoare, nu mă las păgubaș atât de ușor.

Matthew stătea în hol, rezemat de balustrada scărilor si privind în gol. Mintea îi era în alt loc și chiar mă întrebam la ce se gândește, dar nu voiam să îl deranjez degeaba. Pentru a îl trezi la realitate, îl zgâlțâi ușor de umăr, ceea ce îl face să se întoarcă spre mine. Un zâmbet îi răsări pe buze și chicoti scurt.

—Deja credeam ca ai adormit, comentă, ceea ce mă face să mă încrunt puțin și să îl pocnesc în frunte.

—Uite cine zice. Stai aici de parcă mai aveai puțin și adormeai tu, de fapt, îi replic înapoi frustrat și cobor ultimele scări.

Îl aud cum surâde și mă urmărește spre ieșire. Deși a trecut deja aproape o săptămână de când m-a rugat sa ies cu el astăzi, nu am găsit răspuns de ce fix azi, însă nici chiar nu pot spune că mi-am dat foarte mult interesul. Am încercat doar de două ori, însă am primit același răspuns că pur și simplu îi place această zi și cică vremea va fi bună. Înțeleg că în 4 ani se pot schimba multe, dar mi-se părea foarte ciudat să aleagă această zi și eram aproape la limită de a îl întreba direct. Însă eram convins că o să mă mintă, astfel că nici nu îmi mai forțam șansele.

—Și unde vrei să ne ducem astăzi? Îl întreb pe un ton degajat în timp ce ieșim afară și mă opresc puțin pentru a îi oferi lui șansa să încuie ușa.

Îi lua puțin să răspundă, în timp ce eu îmi plimbam privirea prin jur. Vremea afară era una destul de bună, in special pentru că în ultimul timp am avut parte numai de vremea mofturoasă de toamnă târzie. Plouase aproape zilnic, abia am mai reușit să ajung uneori acasă înainte să fiu ud din cap până în picioare, iar zilele excepție în care am ajuns acasă uscat erau doar când mai trecea brunetul să mă ia de la școală. Mi-se părea frumos din partea sa să vină după mine, în special la cum m-am comportat cu el. Ar trebui să învăț să fiu la fel de iertător precum el, ar fi un plus. Chiar speram sa nu ploaie, nu voiam să fie stricată ziua de dimineață. Îmi plăcea ploaia, dar nu chiar astăzi. Deși nu era chiar soarele pe cer și cerul nu era foarte senin, era cel puțin acceptabil. Vântul cam bătea haotic și deja puteam să îmi iau la revedere de la părul meu pieptănat. Oricum nu era ca și când chiar aveam așteptări de a sta îngrijit toată ziua.