Frați vitregi (boyxboy)

41

Nu a trebuit să mă faci să mă îndrăgostesc de tine

deoarece eu îți aparțineam ție deja.

(...)

—Nu a spus nimeni nimic de nici o frică, doar eu mă simt puțin cam rău, iar Dominick s-a oferit să mă ajute, zâmbi larg și îmi strânge mai puternic palma, în timp ce eu în continuare mă țineam de el.

Iau o gură de aer și îmi umezesc buzele cu limba. Nu știam ce să spun, știam că minte totuși. Mă simțeam puțin ciudat ca a reușit totuși să înțeleagă că eu îmi doresc în acest moment doar să mă întorc cu picioarele pe pământ, dar eram mulțumitor. Orgoliul meu, din păcate, nu îmi permitea să spun aceste cuvinte în glas tare.

—Serios? Ce te doare? Întreabă ea, în timp ce ne urmări pe noi doi înspre ieșirea din piscină.

În momentul în care îmi simt tălpile cum ating suprafața alunecoasă din cauza apei a podelei, simțeam si eu cum îmi permiteam să respir normal. Plămânii nu îmi oferiră acest privilegiu până acum, dar acum s-au calmat si ei. În schimb, inima încă îmi bătea cu putere, iar genunchii îmi erau cam moi.

Nu o să mă mai bag niciodată în apă. Nu cred că sunt în stare să mai suport această frică si este mult prea mult pentru mine. Probabil toată viața voi rămâne același Xavier – un fricos și jumătate de apă, dar decid să îmi accept soarta astfel cum este. Cel puțin am încercat, deși încă nu sunt convins de ce.

—Sunt doar puțin amețit... dar este okay, sunt sigur că mâine o să mă simt mai bine. Am noroc de Xavier ca a decis să mă ajute să ajung până acasă, îmi aruncă o privire și zâmbi ușor, făcându-mă să îmi mut privirea spre un punct mort.

Și așa din vina mea am întârziat aici – faptul că tot din cauza mea plecam cu mult mai devreme, îmi accentua acest sentiment de vinovăție. Lui îi plăcea să înoate, astfel că faptul că din cauza mea era nevoit să renunțe la a își petrece o după amiază făcând ceea ce își dorește, mă făcea deja să mă simt mai vinovat decât eram.

Când vom ajunge în garderobă îi voi spune că nu am nevoie.

—Poate ești răcit? Este totul bine? Am pastile Nurofen, dacă vrei, continuă fata să ne urmărească precum o cățelușă enervantă.

Poate va aluneca și va cădea dracu.

Deși ieșisem din apă, brunetul încă îmi ținea încheietura strâns. Locul pe care îl ținea el se simțea fierbinte, iar obrajii îmi erau deja roșii. Pielea sa era foarte fierbinte, iar în comparație cu corpul meu care tremura de frig din cauza apei, era chiar un sentiment plăcut.

—Da, Dumitrița, este totul bine. Mulțumesc de grijă, dar sunt sigur că odihnindu-mă puțin, totul îmi va trece. Tu poți rămâne, Xavier va fi cu mine și mă va ajuta în caz de ceva, îi schiță un zâmbet și îi ciufulește părul rapid, înainte să intre cu mine în garderobă.

Imaginea faptului că brunetul a mângâiat-o scurt pe roșcată îmi oferea un gust amar pe buze. Nu îmi plăcea de ea – nici eu nu eram sigur de unde am acest sentiment de antipatie atât de puternic împotriva ei, dar cert era ca nu o aveam la suflet și nu prea îmi plăcea compania sa. Mai ales în prezența lui Matthew.

Camera era goală, eram doar noi doi singuri, ceea ce mă făcea ușor mai stânjenit. Și acum câteva minute, când am fost prima dată, fusese goală, dar de data aceasta parcă toată atmosfera mi se părea diferită. Atunci eram ușor mai calm, dar acum eram doar frustrat din cauza idioatei mele de colege. Simțeam doar un sentiment ciudat în piept și pură dezamăgire.