Frați vitregi (boyxboy)

42

N/A: hei imi pare rău că am postat atat de greu, am fost ocupată cu scoala si aproape terminasem capitolul da mi-am futut telefonul, mi-am dat update si nu se mai deschidea si lmao acum mi s a zis că e mort de tot x  o să mi fie mai greu să scriu dp laptop but nvm lets do it

btw cu capitolul am pierdut si notitele, implicit descrierea personajelor... dacă incurc ceva sorry!!!

(...)

Deoarece până acum nu știam definiția de îndrăgostit.

(...)

—Poftim, ce? reușesc să pronunțe cuvintele amândoi șocați.

Pentru câteva secunde, îmi priveam doar degetele cum se frământă, apoi îmi ridic privirea spre cer. Aproape se făcea seara, astfel că pot observa doar un adevărat spectacol de culori. Și totuși, mintea îmi era în continuare în ceață, deoarece eram istovit. Moral, sufletește, chiar și fizic – tot pachetul. Nu știam cum o să reacționeze prietenii mei, oricum acesta era ultimul lucru care conta pentru mine. Pur și simplu... am obosit să fiu singur.

Deoarece doar eu știu printre câte am trecut atunci când m-ai părăsit prima dată. Și m-am săturat să fiu singur. Deoarece doar eu știu cât de mult am plâns în fiecare noapte pentru cel puțin un an și doar eu am habar cât de mult ți-am dus dracului dorul în fiecare zi dintre aceștia patru ani. Deoarece dacă aș primi un ban de fiecare dată când mă gândesc la tine, de fiecare dată când gândul doar îmi zboară la tine, când îmi aduc aminte ceva spus de tine și zâmbesc involuntar – atunci aș avea un singur ban, deoarece tu ești singurul lucru la care mă mai gândesc.

Nici nu am avut oportunitatea să realizez când m-am îndrăgostit de tine, dar este cert că de ceva timp deja. Deoarece te vreau acum lângă mine și mă simt atât de pierdut când nu te am. Nu știam ce să mai fac și doar atunci când era vorba de tine eram confuz.

—Îl plac pe Damian.. nu ca prieten, nu ca un simplu om. La dracu, căsătoria dintre părinții noștri nu înseamnă nimic pentru mine. Și sincer, dacă vi se pare ciudat... e tot okay, îmi lipesc palmele disperat de față, în timp ce respirația îmi era greoaie.

Nu știu ce aș face dacă ei nu m-ar suporta, dar presupun că se mai întâmplă câteodată. Tot ce aș vrea acum ar fi curajul să îi spun lui Matthew totul, deoarece pentru prima dată – nu mai vreau să mai ascund totul, însă singura problemă era că nu aveam habar cum și când. Aș vrea cineva să vină să mă lovească cu răspunsul direct în față, deoarece acum iarăși mă trezeam rozându-mi unghiile.

—Ce dracu? Cum de vine asta? reușește să murmure Kane, aruncându-i o privire brunetei de lângă el. Nu știu ce să zic, adaugă după câteva secunde.

—Oh, doamne, de când! spune Milena și se așeză lângă mine, așezându-mi palma sa pe umeri.

Îmi simțeam gâtul uscat și eram pe marginea de a plânge, deși încercam din răsputeri să nu o fac. Voiam doar să mă calmez și să-mi pun gândurile în ordine, deoarece nu voiam să reacționez atunci când sunt emoționat – nu știam de ce pot fi în stare. Și mă și simțeam atât de penibil de faptul că a sărutat-o pe Dumitrița, deși nu am habar ce este între ei acum. Atât de orb sunt oare?