Floare de maidan !NEW!

Capitolul 3

"There will be blood, run for your life

Go on and say your last goodbye

There will be blood, you're gonna die

You'll never make it through the night"

Am făcut schimb de ture cu una dintre colegele de lucru sperând că astăzi nu-mi voi vedea urmăritorul, în ideea în care părea că-mi știe programul, chiar dacă asta înseamnă să lucrez patru zile a câte dousăsprezece ore. Dar când ies din clădire, inevitabil, îl observ pe individul în negru stând relaxat pe motocicletă și privindu-mă cum cobor treptele. De data asta are cască pe cap dar și bandană pe față. De parcă n-ar vrea sub nici o formă să-l recunosc.

Încerc din răsputeri să nu tremur, cu o idee adânc setată în minte să sun la poliție de această dată. Nu vreau să trăiesc în teroare restul vieții mele sau până în momentul în care va face o mișcare. Orice intenție ar avea, mi-e clar că sunt vizată.

Merg pe drumul spre casă cu spray-ul cu piper într-o mână și în cealaltă cu telefonul setat pe 911. După câțiva pași, mă opresc brusc și mă întorc spre individul înfricoșător, dar un nod îmi stă necruțător în gât iar mâinile îmi tremură din cale afară de tare. Individul e cel care face primul pas și turează motorul intimidant. Încep să cred că asta e cea mai proastă idee pe care am avut-o vreodată. Se apropie foarte tare de mine iar eu îmi înghit vorbele și mă dau doi pași în spate speriată. Inima îmi bate alarmant de puternic, papitațiile crescând exponențial. Scârbită de agonie, risc și iau atitudine. Scot telefonul din buzunar chiar dacă groaza mă cuprinde și glasul îmi crapă.

— Ddd-dacă mă mai urmărești, sun la poliție!, îl ameninț eu, realizând că poate fac chiar mai rău, având în minte avertismentul foarte precis al Camilei.

Individul se apropie cu motocicleta și mai tare de mine până ne mai desparte un singur pas. M-aș da mai în spate dar sunt blocată de mașinile parcate pe stradă. N-a fost o idee bună să mă opresc tocmai aici. 

Mă rezem cu spatele de tabla unei mașini și-l privesc terifiată. Individul își dă casca jos. Sub cască, părul brunet cade destul de strofocat pe frunte și-i acoperă fruntea și sprâncenele. Și chiar dacă bandana nu mă ajută să-l observ mai deloc, ochii care-i lucesc la singurul bec stradal, sub care am avut curajul să mă opresc, mă face să cred că e tânăr.

Scot spray-ul din buzunar întorcându-l amenințător spre el. N-am nici o îndoială că l-aș orbi pentru o scurtă perioadă de timp de la apropierea asta, dar el ridică o sprânceană deloc speriat. Cel mai probabil mă consideră amuzantă.

— Nu te urmăresc. Te conduc acasă, îmi spune pe un ton calm, cu o voce ușor răgușită.

O frază de emoție îmi stă blocată în glas iar în pieptul meu ceva reacționează la tonul său.

Ce a spus? Mă conduce?

Rămân fixată pe individul în negru dar nu mă las convinsă de explicația primită.

— L-am cunoscut pe bunicul tău, îmi spune văzând că încă îl ameninț cu sprayul de parcă un pistol sau un cuțit nu m-ar face mai repede.