Floare de maidan !NEW!

Capitolul 8

"Got me losin' all my cool

'Cause I'm burnin' up on you"

M-am obișnuit să șterg mese și să servesc oamenii. Munca la un restaurant modest de cartier, nu e chiar atât de obositoare, și mă bucur că plasarea lui e în afara ghetoului, într-o zonă liniștită, frecventată des de poliție. Măcar la lucru mă simt în siguranță.

Între prânz și cină reușesc să iau o pauză de povești cu Camila și chiar dacă eu nu fumez, ies mereu cu ea la țigară.

— Am făcut ceva bacșiș azi, îmi spune Camila încântată. Am o nevoie teribilă de bani pentru chirie.

Camila se așează pe jos jucându-se cu o piatră în praf, trasând niște linii întâmplătoare.

— Vincente nu prea mă mai ajută cu banii, spune ea trist. Cred că s-a băgat în ceva datorii nasoale.

— Și nu-i spui nimic? O întreb mirată.

— Nu pot să-i spun ceva. S-ar enerva și iar n-ar da pe acasă câteva zile.

— Nu pare o relație fericită...

— Sky, fericirea nu există. Iar tu, dacă aștepti prințul pe cal alb, cel mai sigur o să ajungi cu un rege beat sau cu multe pisici.

— Mai prefer câinii, îi spun amuzată. Poate chiar ar trebui să-mi iau unul acasă. M-ar anunța dacă e cineva prin zonă.

— Până ți-l otrăvește.

Replica ei mă îngrozește. Ideea cade instant.

— Încă te simți urmărită? Am observat că în ultima vreme nu te-ai mai plâns, spune trăgând un fum din țigară iar eu mă dau mai departe căci nu-mi place să miros a tutun, mai ales când ea fumează ca un turc stresat.

— Chiar am fost urmărită! Dar am aflat cine e tipul. Nu încerca să-mi facă rău, dimpotrivă, mă conducea acasă. Până într-o seară... când m-au atacat trei tipi și i-a făcut pe doi praf iar unul a scăpat.

Camila rămâne gură-cască de surprindere.

— Pe naiba! Despre cine vorbești? Ai aflat cum îl cheamă?

— Da. Jekyll.

Camila se arde cu țigara și o scapă din mână de surprindere. Înjură în surdină și o ia repede de pe jos.

— Vorbești serios? Mă întreabă încă holbându-se la mine de parcă am spus o blasfemie.

— Da. E un tip înalt, are douăzeci și unu de ani, se îmbracă în negru, poartă bandană pe față și are o motocicletă neagră. Stă la casa renovată de după parc, și tocmai mi-a făcut tatuajul ăsta, îi spun arătându-i spatele și lăsându-mi tricoul să cadă pe umăr.

Camila se uită la tatuaj dar glasul îi dispare. Pentru câteva secunde mă îngrijorez că și-a înghițit limba.

— Pe toți sfinții, spune ea șocată. Ai pus mâna tocmai pe Jekyll?

— Practic, el a pus mâna pe mine, îi spun referindu-mă la tatuaj.

Dar îmi aduc aminte cum m-a tras în brațele sale și m-am lăsat liniștită de căldura pieptului său.

— Sunteți împreună? Mă întreabă pufăind pe țigară.

— Nu, nici vorbă. Suntem amici... Cred.