Floare de maidan !NEW!

Capitolul 2

"You can't see what I see

Cause you feed off hurting me

I am, like, begging for you baby

Makes you wanna party, wanna wake up

Baby, it's violence"

După ce am trecut cu bine de cele două zile libere, la lucru, nu pot să nu-mi stresez colega care, neștiind povesta mea cu anxietatea, nu face decât să-și dea ochii peste cap.  Într-o oarecare măsură, simt că mi-ar putea fi prietenă, dar poate pentru că este singura persoană care m-a ajutat să mă acomodez la acest job.

— Vorbesc serios, Camila!

— Știu, îmi spune ea întorcându-și din nou ochii peste cap. Îmi spui în fiecare zi de cel puțin cinci ori.

— Da, dar de data asta l-am și văzut! Nu a fost doar în mintea mea. M-a urmărit până acasă! Știe unde locuiesc, îi spun cu glasul tremurând în timp ce ea aranjează paharele pe pultul barului.

Pentru o fată crescută într-un orășel sigur și liniștit, știu suficient de multe despre orașul violent și multiplele crime existente din Saint Louis, Missouri. Să nu mai spun că orașul are una dintre cele mai active și agresive culturi de bandă de culoare din America, ceea ce îl face să devină unul dintre cele mai violente orașe pe sol american.

Practic, zilnic e îmușcat cel puțin un om, doar în acest oraș. Acesta este motivul pentru care mama a fugit de acasă cu mine și nu m-a lăsat niciodată să-mi vizitez bunicul. L-am cunoscut, firește, dar doar când ne vizita el. Și poate l-aș fi văzut mai des înainte să se prăpădească, dacă mama mea nu era pe pat în chinuri în ultimii ani. Boala necruțătoare a luat-o prea devreme, m-a lasat cu datorii, cu un liceu cu greu absolvit și fără vreo șansă la facultate.

— Sky, sigur e un admirator, îmi spune Camila relaxată. Șă știi că viața în ghetou nu e chiar ca la televizor! Ești enervant de speriată. Mai vezi pe cineva reacționând ca tine?

— Crede-mă, mă urmărea, îi repet eu convinsă. Ar trebui să anunț poliția? Preventiv?

Camila se întoarce spre mine și mă privește necruțător.

— Dacă vrei să-ți aduni dușmani, atunci cheamă poliția în ghetou, și chiar eu o să te bat.

Trebuie să recunosc că sinceritatea ei mă sperie puțin deși părea cea mai dulce fată. Până acum.

Camila are douăzeci și unu de ani și o feminitate copilăroasă dar cand e calcată pe coadă, nu ezită să-și dezvelească colții. Are acel ceva. Dur.  Obraznic. Neînfricat. Dar totodată e frumoasă, cu un păr brunet împletit spic pe spate și mulți cercei în urechea dreaptă. Are forme foarte curbate și, chiar dacă după standardele unora pare plinuță, pentru gusturile celor de aici, este exact ce trebuie, bărbații întorcând des capul dupa ea în restaurant. Și nu pentru a cere nota. Chiar dacă mereu se alege cu bacșiș gras. Mult mai gras ca al meu.

— Vrei să spui că nu pot face nimic dacă sunt atacată?

— Sky, nu te va ataca nimeni! Banda locală nu-și atacă proprii locuitori. Mai degrabă ai face bine să fii drăguță cu ei. Lasă-i să te cunoască ca să intri sub protecția lor. Deși nu văd de ce ai avea nevoie tu de protecție.