Until

13 - Îmi ești aproape

La CORVIN

Ploua afară, dar eu nu eram atras de zgomotul ce se auzea. Nu aveam somn. Nici măcar nu știam ce fac mai precis, ori unde sunt. UITASEM CĂ ESTE CASA MEA. Eram cu băutură în față și cu telefonul în mană, așa că am sunat. Am urlat la șeful meu prin telefon și am zis că nu mai vreau să muncesc la ei. MI-AM DAT DEMISIA PRIN TELEFON, FĂRĂ SĂ-I PERMIT OMULUI SĂ SPUNĂ O VORBĂ ȘI AM ÎNCHIS DUPĂ ACEEA. MI-AM BLOCAT TELEFONUL. Aveam bani stransi pentru zile urate, aveam pană și o mostenire, dar nu urma să trăiesc din acestea. Nu îmi plăcea oricum să dau cu privirea mereu de ROMAN. Să mă trateze precum un inferior, să-și bată joc de mine, să-mi radă în nas, să o facă pe deșteptul. MAI BINE PLEC EU. Să caute alt prostănac pe care să-l dispere cu existența lui. 

-Ce ușurat mă simt. 

Mă întind pe canapea, mandru de fapta mea și cand să beau, aud un ciocănit la ușă. Cine să vină pe vremea aceasta,la mine? AȘA TARZIU? Cred că mi s-a părut. 

Dau să închid ochii, dar ciocăne de mai multe ori, ba chiar mă și face atent cu vocea : 

-EU SUNT CORVIN! ȘTIU CĂ EȘTI ACOLO. DĂ DRUMUL LA UȘĂ. 

ESTE GIULIA. Altă oră nu-și putea găsi ? Nu pot să nu răspund. Este prietena Celiei. În plus, eu nu am nimic de împărțit cu ea. 

Îi deschid ușa,după ce pitesc băutura și dau cu spray de cameră să ascund mirosul, iar GIULIA mă împinge din calea sa și se descalță cu o privire tulbure : 

-Credeam că voi îngheța! Tu nu vezi că omul are nevoie de ajutor? 

Se lasă moale pe canapea,unde am stat eu și o privesc nedumerit. Vreau să o întreb ce dorește, dar ridică mana în sus de parcă este stăpana casei : 

-Am vrut să te cert, dar nu e momentul. Am rămas pe drum. M-a prins furtuna. Tu erai aproape. Uite-mă la tine. 

-Îți dai seama că nu poți să stai. AICI. 

-De ce dragă? Tu mă crezi VERONA? 

-Nu, nu se poate să nu mai aud de ea?

-Nu tu ai primit-o în casă? Ori a făcut Verona cumva și a intrat peste tine. Tu ai băut cumva? Ai o privire de betiv. 

-Am băut. Îți pasă ce fac? 

-Nu. Nu îmi pasă. Dacă tot auzi ce spun și pricepi, trebuie să vorbim afaceri. 

-ȚI SE PARE CĂ AM STAREA NECESARĂ? 

-ROMAN NU ȚINE CONT DE STĂRILE TALE. ORI ȚINE, CĂ DE ACEEA ȚI LE-A FĂCUT PANĂ ACUM. TREBUIE SĂ PUI PICIORUL ÎN PRAG. 

-Nu acel nume. CE TOT ARE CU MINE? 

-Nu e musai nevoie de o explicatie. VREA SĂ TE VADĂ DISTRUS. 

-Și ce treabă ai tu cu asta? 

-MĂ IMPLIC. PENTRU PRIETENA MEA. CĂREIA II PASĂ DE TINE. ȘI CARE VREA SĂ TE APERE. 

-Asta e între mine și el. 

-Nu doar între voi doi. Te-ai gandit că Verona s-a aliat cu el? 

-VERONA ȘI ROMAN? 

Pufnesc fără să pot să-mi închipui așa ceva, ba chiar vreau să-mi caut băutura, însă Giulia vine în spatele meu și îmi trage una peste brat : 

-Nu poți să mai permiți asta. EȘTI BĂRBAT CORVIN. EU ȘTIU CĂ POȚI. TU NU EȘTI PLANGĂCIOSUL ACESTA. 

Nu mai am băutura în vedere, fiindcă mă blochez la auzul acelor vorbe și mă întorc spre GIULIA uluit :