Until

17 - Urlă inima din piept

Mă simt îngrozitor de ultima dată. Lorin a aflat adevărul, și-a ieșit din minți și chiar a vrut să-l bată pe ROMAN fără oprire,dacă nu interveneam eu. Nu știu ce a înțeles ROMAN, dar Lorin ne-a întors spatele după aceea, după ce i-am zărit lacrimile și a dispărut. Cu toate că ROMAN urla să rămană pe loc, nu a ascultat. 

Parcă nimic în viața mea nu este în ordine. Încep să regret că i-am oferit șansa lui Roman. Nu vreau să fiu cu ROMAN, trebuie să-l apăr pe Lorin de acesta. ROMAN o să fie uimit cand o să audă ce i-am pregătit. SĂ ALEAGĂ. ÎNTRE LORIN ȘI MINE. 

Probabil Lorin mă uraște în momentul de față.Nu am mai vorbit de atunci, mă gandesc la el, dar nu am idee dacă și eu sunt în mintea lui. 

Giulia m-a anunțat că l-a ajutat pe Corvin să devină soferul familiei sale. I-am zis că mă bucur și am fost confuză prima dată,însă cand mi-a zis în detaliu, am înțeles mai bine. 

Se pare că Giulia și cu el se au bine,se pare că sunt apropiati și eu era să ratez asta! Nu susțin că este ceva între cei doi și nu m-ar durea dacă aș afla că este cu adevărat. 

Aud un ciocănit la ușă,un zgomot ce mă face să revin la realitate și trag aer în piept tristă. Mă înfăsor cu pătura și deschid ușa de la intrare cu o privire supărată : 

-Tu ești,GIULIA?

Întreb eu persoana care mi-a stricat momentul și mă schimb la chip în clipa în care privirea îmi fuge de la hainele lui în sus, la ochi : 

-Vreau să vorbim. 

Tună Lorin distant și încerc să nu mă sprijin de ușă, nici eu nu sunt sigură ce ar trebui să fac: 

-Intră. 

Îl invit,dar Lorin nu se mișcă și nici nu pare dornic să mă asculte : 

-AFARĂ. AȘTEPT SĂ TE IMBRACI. NE VEDEM ÎN PARC. 

Îmi întoarce spatele și înainte să-l strig, dispare din fața ochilor mei, fără să mă întrebe cum îmi merge viața, ori dacă mă apasă ceva : 

-TU ÎL IUBESTI. NU LORIN PE TINE. 

Îmi aduc aminte singură și trantesc ușa furioasă. DE CE SĂ MĂ PREZINT ÎN PARC? DE CE SĂ-I ACCEPT ORDINUL? NU. EU NU IES DIN CASĂ. NU ARE DECAT SĂ APARĂ DIN NOU LA UȘĂ, NU O SĂ MAI DESCHID. 

Dar acele haine noi, pretențioase ale lui. Aerul acesta de care m-am izbit pentru prima oară. CE S-A ÎNTAMPLAT CU LORIN AL MEU? 

Zbor pătura cat colo și încep să mă aranjez pentru măreața discutie din parc. AM UN SENTIMENT CIUDAT. NU A SCHIMBAT LOCATIA? DE CE NU A ALES ALTĂ ZONĂ? DE CE FIX PARCUL? 

DE CE UNDE AM AMINTIRI CU ACESTA?!

***

Pășesc o jumătate de oră mai tarziu spre Lorin și cand se întoarce să mă țintească neprietenos cu privirea, mă opresc din mers înainte să mă împiedic : 

-Ai venit. 

-NU AM VRUT SĂ VIN. 

Sunt sinceră cu Lorin și după ce mă aude, îi apare un zambet forțat pe chip : 

-DAR EȘTI AICI. 

-Sunt.Am considerat că poate, ai ceva important de zis. 

-AI ȘTIUT, CELIA? AI ȘTIUT CĂ EL MI-A DISTRUS VIAȚA ȘI L-AI ACOPERIT? 

-Sigur că nu! Nu am fost niciodată sigură de adevăr. Nu am știut că este individul respectiv. Am avut o bănuială, dar nu am ales să o cred.