Until

34 - Nu pleca departe

Nu am răspuns cand am fost sunată de LORIN,de Giulia și de CORVIN. Am dat telefonul pe silentios.

 Întrebasem unde se află ROMAN și am fost informată de cineva. Au vrut să știe cine îi face o vizită, dar nu am scos o vorbă. Am izbucnit în plans doar și am speriat lumea. Au vrut să-mi facă un calmant, dar le-am cerut să mă lase cu ROMAN. Până și doctorul a fost impresionat de apariția mea, căci mi-a fost permis să intru la ROMAN, dar să am grijă. 

Am pășit. Abia am putut să închid ușa, parcă nu mai aveam vlagă în mine. M-am apropiat traumatizată de ROMAN. Mi-am trecut privirea de la părul lui blond, la chipul său, care era mai palid decat de obicei. DACĂ EU ERAM ÎNTR-O STARE JALNICĂ, ROMAN ARĂTA MAI CEVA DECAT MINE. 

În loc să mă asez pe scaun, m-am trantit langă pat și l-am prins de mană cu lacrimi în ochi : 

-ÎMI PARE ATAT DE RĂU. TE ROG, NU PLECA. NU PLECA DEPARTE DE MINE, ROMAN. 

Mă dau bătută și las tot ce am ținut în mine să iasă la suprafață. Îl cutremur un moment pe ROMAN, doar plang violent și îmi lipesc buzele de mana lui : 

-Mulțumesc,ROMAN. Dacă nu erai tu, nu eram în viață acum. 

Închid ochii și îi țin mana aproape de fața mea și de mine. 

Știu că mă port ciudat. ȘTIU CĂ NU TREBUIA SĂ-L EVIT PE LORIN. ȘTIU CĂ TREBUIA SĂ MĂ OFER LUI LORIN, MAI ALES CĂ M-A VRUT. DAR NU AM PUTUT. CUM SĂ FIU ÎN PAT CU LORIN ȘI ROMAN SĂ SUFERE AICI?! 

Îmi trec limba peste buze și mă gandesc la ceea ce mi-a zis, înainte ca IRIS să apară peste noi. PARCĂ A FOST MOMENTUL ÎN CARE L-AM CUNOSCUT PE ADEVĂRATUL ROMAN. NU ȘTIU, ACEA NOAPTE NU O VOI UITA NICIODATĂ. 

-Îmi pare rău, că nu am venit mai devreme, m-am simțit vinovată. ÎNCĂ MĂ LUPT CU MINE. 

Îi mărturisesc pe un ton înfrant și mă holbez în jos. Îmi șterg lacrimile de pe chip, îi las mana lui ROMAN cu grijă și trag aer în piept : 

-TREBUIE SĂ AFLI CEVA,ROMAN. 

Îmi adun curajul și înainte să apară doctorul să-mi spună că s-a terminat cu vizita, mă îndrept de spate și îl mangai cu mana pe chip, fără să-l deranjez : 

-Mi-ai zis acele vorbe și de curand,am aflat. 

Îi ating părul blond cu mana, vreau atat de mult să fiu privită de ochii lui verzi cand îi dau vestea. DAR NU DESCHIDE OCHII. ȘI NICI NU DĂ UN SEMN, OARE MĂ AUDE? 

În fine, tot îi voi spune dacă sunt langă el. 

-S-a întamplat ce doreai,ROMAN. Vom avea un copil. 

Zambesc liniștită, a aflat de la mine și îi conduc mana pană la sufletelul pe care îl port : 

-Este aici,ROMAN. Și vrea să fie crescut de amandoi părintii. TU EȘTI TATĂL LUI.

Nu știu cum îi voi zice lui LORIN. Am făcut testul recent. Nu eram pregătită pentru asta. 

Aud pași care se apropie și mă îndepărtez de ROMAN, după ce îi mai strang mana încă o dată : 

-Ai o familie,ROMAN. FAMILIA LUPESCU TE AȘTEAPTĂ. 

Mai șoptesc, după care dau nas în nas cu asistenta care venea să mă anunte ce stiam deja : 

-Imediat o să ies. 

-Puteti să mai veniti. Suntem siguri că de dumnevoastră avea nevoie.

-De unde pană unde? Sunt una singură și abia mi-am luat inima în dinti să apar.