Dedicată lui aneive1 sper să iți placă
Mă uit din nou la specimenul din fața mea, nu îmi vine să cred, este ireal, este un pachet complet, emană putere, eleganța duritate, blândețe, iubire, pasiune absolut tot într-un singur corp ieșit parcă din reviste,dar ceea ce am vazut m-a speriat,de ce s-a întâmplat asta,ochii... Vreau să mă retrag și într-un final îmi dă drumul ca mai apoi să se uite la băiatul de pe jos și să se încordeze din nou,furia i se amplifică și pun pariu că dacă nu eram aici l-ar fi bătut pană l-ar fi omorât face un pas spre el, îi pun mâna pe braț "Te rog " spun în gând și mă uit în ochii lui care în mod surprinzător își schimbă culoarea .
-Are mare noroc tâmpitul ăsta, spune asta șuierând cu o vocea groasă ca mai să se întoarcă spre mine și să își bage nasul în parul meu moale, mă învăluie un parfum atat de bărbătesc de care de acum cred că am devenit dependentă, mă bucur că ești bine, spune după puțin timp,hai acasă.
-De unde ...?,dar nu apuc să spun nimic că mă ia în brațe în stil mireasă și aleargă cu mine afară din clădirea darăpânată și mă uit în spate multi morți și la fel de mulți oameni cu capetele plecate, " ce naiba se tot întâmplă", mă scoate din visare un bărbat bine facut, nu mai frumos decât cel care mă ține în brațe.
-Mai este unul, în camera în care a fost ea, aveti "grijă" de el.
Când cel care era în fața noastra pleacă capul și vrea să plece să execute ordinul sar ca arsă din brațele lui și mă uit cu o furie nemăsurabilă.
-Tu nu pleci nici unde,iar tu ai face bine să te ți de cuvânt, o promisiune nu se încalcă niciodată. Cel care trebuia să execute ordinul a rămas pe loc,așteptând parcă un alt îndemn. Bărbatul care până acum două minute mă ținea în brațe acum fumegă de nervi
-De ce vrei să îl ierți, îl placi de aceea l-ai scutit să nu îl omor chiar eu, altfel nu îl mângâiai, se apropie furtunos de mine și ridică, mâna, gata să mă lovească,dar mâna este prinsă de cineva extrem de rapid, deschid ochii și il vad pe cel de care tocmai vorbeam cum stă în fața mea gata să mă apere.
-Ohh, Doamne, fugi să nu îți facă rău, eu te-am iertat să nu cumva să uiți.
-Nimeni, nu are voie să te atingă, nici măcar el, îmi ridic privirea uimită, ca mai apoi să vad o fața de regret și o știe prea bine .Îmi pare rău pentru cum ne-am cunoscut,poate vom avea o altă ocazie să vorbim și să ne cunoaștem,doar încuviințez din cap, se întoarce și pleacă...
Mă uit la bărbatul magnific, care se scarpină la ceafă și se uită în jos,îmi evită privirea pentru că știa că era să mă rănească, nu știu cei cu mine, de ce îmi pasă, am ales să fiu indiferentă,așa că mă răsucesc pe călcâie și vreau să plec și chiar aș face-o asta dacă nu mă ia cineva in brațe și mă aduce extrem de repede acasa,își lasă mainile pe talia mea și încă mă îmbrățișează,doamne ce atingere are
