Mă apropii de geam și pun mâna vreau să ating ramura unui copac, frunzele, vreau să le simt aproape de mine, în acel moment un liliac se așează pe acea ramură este urât nu pot spune că nu, dar și frumos în același timp se uită la noi mirat, ca mai apoi să-și plece capul, sunt ținută de talie, foarte aproape de Hasan, ceea ce face momentul și mai ciudat, ferm si posesiv din nou acel sentiment de iubire si protecție își face rapid loc în inima mea, dar imediat îl înlătur, nu îmi permit să am pe cineva lângă ...
-Se pare că te place, vocea groasă a lui Hasan ma scoate din visare ,liliacul începe să zboare pe lângă geam, vrând să intre înăuntru, poți să îl iei cu tine acasă dacă vrei, să ai grijă de el ca un animal de companie, cred că i-ar face placere, spune și își ia privirea de la gâtul meu pentru câteva secunde ca mai apoi să se uite la micul liliac care pare un pui .
-Hasan, nu pot să îl păstrez, nu am cu ce să il cresc și plus de asta nu am grijă nici de mine, de exemplu eu de azi de dimineață în afară de un măr, nu am mâncat nimic, spun și mă întorc către el care acum strânge din maxilar și mă lipește de geamul din spatele meu, liliacul lovește violent în geam vrând să intre și să oprească ceea ce se întâmplă.
-Hasan, te rog liniștește-te sunt bine, sunt întreagă, nu am nimic, mă sperii, ochii lui mov acum mă scanează din nou ca mai apoi să pufăie,înainte să poată să spună ceva ochii îi revin la normal în galben la fel și ai mei, iar cineva intra neinvitat în cameră.
Hasan începe să mârâie din nou cam prea tare.
-Iar ti-ai adus pe aici târfele frățioare ? Chiar nu te poți abtine până îți întâlnești sufletul pereche, ești atât de dobitoc ?
Se încordează și îl simt cum îmi caută privirea, dar nu îi dau voie să se uite în ochii mei, pentru că picioarele mele, acum au devenit mai intresante,ies din strânsoarea impusă de el și când dau cu ochii de cea care a vorbit, ochii se schimbă din nou, ai ei fiind verzi de smarald și ai mei din nou galbeni, se lasă în genuchi în fața mea, vrea să spună ceva, dar o iau înainte.
-Nu e nevoie să îmi spui nimic, nici tu nici el, am auzit și mi s-au întâmplat destule în ultima vreme,privirea mea rece îi țintuiesc pe amândoi în loc mă sperii de puterea pe care o simt asupra mea, nu mai aștept nici un cuvânt în plus că mă îmbrac rapid și vreau să plec, dar îmi amintesc de micul liliac.
-O să îl cheme Lucky, chiar daca nu o să aibă norocul să mă mai vadă pe aici , eu am avut norocul să îl întâlnesc.
Cobor pentru că aparent sunt la etaj și împing o ușa, care după calculele mele ar trebui să de-a în exterior, dar din nefericire dă intr-un laborator al groazei , sângele e pus în pungi sau cilindri mari de sticlă iar oamenii, daca îi mai pot numi așa, mai bine spus cadavrele se odihnesc fie în bazine fie agățate în cârlige, îmi vine rău simt cum din nou amețesc și ușor, ușor cad într-un abis negru, două brațe puternice mă prind înainte să fac contact cu solul și mă strânge la piept cu cea mai mare căldură de parcă sunt ceva neprețuit.
-Hasannn, șoapta mea se aude în camera ca mai apoi mâna să îmi fie prinsă de cel pe care l-am strigat, mă uit în ochii lui care sunt mov are maxilarul încleștat, e nervos, mă ridic rapid în vârful patului cu genuchii la piept, mă speie, nu știu ce le-a facut celorlalți dar eu sunt urmatoarea, în ciuda amețelii provocate de faptul că nu am mâncat de ieri, acum cred că e amiază, căci afară este un soare dogoritor pentru această perioadă, cam anormal cei drept, vreau să mă dau jos din pat, dar starea mea jalnică se accentuează și sunt pregătită să pup podeaua dacă nu ar fi el , mă pune pe marginea patului ca mai apoi să îmi pună în poală o tavă cu mâncare, comentariul meu, deloc drăguț, care sigur îmi grăbește moartea, nu întârzie să apară...
-Deci măcar să mor sătulă, sau așa faci tu, îi îngrași pe cei pe care vrei să faci teste ca mai apoi să ai pe ce anume să studiezi.
Asta au pățit toate târfele tale ? De aia sora ta s-a săturat de ele ?
-Eve...
-Nu îmi mai spune așa, nu ai nici un drept, nu mă cunoști, nici măcar iub..., nu mai contează, îmi dau seama de prostia pe care era să o spun așa că încep să mănânc ca să evit privirea lui cercetătoare, este din nou nervos, iar ca să nu țipe preferă să se plimbe prin cameră ca un leu în cușcă
