Am avut plăcerea să descopăr un volum sensibil de poezii, încărcat de emoție și suspine, o căutare neîncetată sinelui și descoperirea fatidică a efemerității, scris de Briana Negre (BluCyclamen).
Într-o lume secătuită de empatie, lipsită pe alocuri de sens și permanent în căutare de ceva, literatura capătă proprietățile unui panaceu pentru suflet. Lupta imbatabilă cu societatea ne cere din când în când câte o clipă de răgaz, un moment al nostru în care să uităm de metehnele timpurilor.
Volumul intitulat simbolic „Printre pliurile inimii", aduce în prim plan un amalgam de sentimente, unele dintre ele neîmpărtășite, altele cu scopul de a definitiva cumva o stare pregnantă a sinelui. De la întrebările retorice „Ce s-a-ntâmplat cu zidurile mele?", „Cu reticența mea rigidă?", la metafore revelatorii „Am să las vântul să bată", „Am să las timpul să treacă", eul lirici parcurge un drum inițiatic, către ceva ce spera să întâlnească pe drum: chintesența lucrurilor.
Pe lângă căutarea eternă a propriei identități, instanța poetică nu uită să viseze. Desprinderea intenționată de real nu poate decât să amelioreze starea de tulburare. Conștiința captivă într-un trup sortit degradării intensifică nevoia de evadare prin vis.
Spre final, apare manifestarea fizică a tuturor neputințelor: poezia exprimată prin cuvânt. Aceasta capătă o nouă însemnătate, ceva mult mai profund și mai sensibil decât banalul cotidian.
Dacă sunteți atrași de fragilitatea vieții, de misterele și spontaneitatea ființelor umane, de profunzimea vieții, lucrarea Brianei este exact lectura de care aveți nevoie. Sper că v-am făcut curioși și sper că îi veți acorda o șansă. Merită.
