F8

IX

AVA

Ma trezesc cu o durere de cap oribila. Simt ca mana mea inconjoara ceva si nu stau cu capul pe perna. Ridic capul si raman uimita. Ce face Sebastian Malik in patul meu? Sar din pat si acest gest il trezeste pe Sebastian.

-Ava, ce s-a intamplat?

-Pot sa te intreb acelasi lucru domnule.

-Nu iti amintesti chiar nimic, intreaba el cu un zambet malefic, uitandu-se la corpul meu.

Ma privesc si observ ca nu am aceleasi haine de ieri. Incerc sa imi amintesc, dar nu reusesc, totul e confuz in mintea mea. Ce s-a intamplat aseara? Ma uit la Sebastian si este destul de amuzat. Ca sa ii sterg zambetul ala de pe fata, decid sa fac ceea ce stiu cel mai bine. Nu mai stau pe ganduri si sar pe el, cu o asemenea brutalitate, incat cadem amandoi de pe pat, eu fiind deasupra lui. Macar nu mai are zambetul ala idiot pe fata.

-Daca nu imi spui ce am facut, ce ai facut aseara, jur ca nu o sa mai ai puterea sa te ridici de aici, spun eu serioasa.

Din pozitia mea, deasupra lui, cu o mana pe bratul lui, iar cu cealalta la gatul lui, de la o mica distanta pare ca facem altceva. El nu face altceva decat sa zambeasca, iar eu apas mai tare pe gatul lui. Se uita uimit la mine si spune cu o voce de abia il aud:

-Ava nu pot sa respir.

-Spune-mi totul acum, si o sa te las, spun eu serioasa, apasand mai tare.

-Bine, bine, iti spun, dar tot nu pot respira.

Las garda jos si iau mana de la gatul lui. Greseala mare...cu barbatii nu trebuie sa lasi niciodata garda jos. Se rasuceste, si ajunge deasupra mea. Incerc sa ma eliberez cumva, dar deodata nu mai am forta. Se lasa cu toata greutatea pe mine, iar mainile mi le tine deasupra capului, ceea ce te face sa obosesti foarte repede. Renunt iar asta ii da satisfactie, incat zambetul ala idiot apare iar pe fata lui.

-Acuma ca esti linistita, asculta-ma bine. Aseara ai vrut sa raman cu tine, iar eu nestiind sa refuz, ti-am facut aceasta favoare. M-ai imbratisat toata noaptea, si trebuie sa recunosc ca nu ma asteptam sa-mi cazi in brate asa de repede.

Incep sa rad, ma amuza foarte tare povestea lui. Nu reusesc sa ma opresc din ras, iar Sebastian se uita uimit la mine.

-Ma cunosc atat de bine, incat nici beata crita, nu as cere cuiva sa ramana cu mine, spun eu printre rasete.

-Ce te face sa crezi ca nu o sa vii singura la mine, cerandu-mi sa te tin in brate si sa raman toata noaptea cu tine, intreaba Sebastian apropiindu-se din ce in ce mai mult de fata mea.

-Ai dreptate... se poate intampla mai repede decat credem, spun eu cu o voce dulce, facandu-l sa se apropie mai mult de mine.

Aici vine partea mea preferata... sa nu ai incredere cand o femeie arata ca a renuntat. Atunci ar trebui sa iti faci griji si sa fii in garda, pentru ca o sa loveasca cand te astepti mai putin. Imi adun toate fortele, si cand e destul de aproape de mine, ii dau un cap in gura. Asta a fost intentia mea, dar nu am calculat prea bine directia, asa ca i-am spart nasul. Cade pe spate si cand ma ridic il vad cum isi acopera nasul cu mainile. Problema e ca e foarte vizibil sangele de pe mainile lui. Ma simt un pic vinovata, dar si-a cautat-o. Ma aplec si ma uit fix in ochii lui. Ii zambesc si spun:

-Nu te mai juca cu o femeie...ah, si nu mai spune asemenea prostii, daca ar fi fost altcineva, ar fi crezut.

Il intorc cu fata la podea, ii iau o mana, si o pun la spate, gestul facandu-l sa scoata un sunet de durere. Imi folosesc toata forta ca sa il ridic, in timp ca ii tineam mana la spate si il scot afara din camera. Trebuie ca recunosc ca am inceput ziua bine, si sper sa continue la fel de bine. Ma duc sa fac un dus, ma imbrac si cobor sa iau micul dejun.