SEBASTIAN
Inca asteptam vesti de la medic. Au trecut mai bine de 2 ore de cand Ava a intrat in operatie, iar eu nu mai pot face fata asteptarii. Un lucru e sigur, stiu ca Ava o sa lupte, pentru ca e mai puternica decat cred eu si ceilalti. Ma gandesc la ce o sa-i zic cand o s-o vad, ma gandesc la cum sa o privesc, cum pot sa stau langa ea cand stiu ca ea nu are nevoie de mine... eu am nevoie de ea. Ava mi-a intrat sub piele inca din prima zi de cand am vazut-o. Nu stiu sigur ce simt, dar daca asta e iubire, atunci sunt cel mai norocos barbat din lume. Fetele sunt ingrijorate, iar baietii incearca sa le linisteasca. Mama Avei e terorizata, se vede in privirea ei, iar parintii mei s-au dus acasa sa imi aduca de schimb, pentru ca hainele mele sunt imbibate cu sangele Avei. O sa fac un dus aici la spital si nu o sa plec acasa pana ce Ava nu iese de aici. Cu toate ca nu o sa vrea sa stau cu ea, o sa stau oricum, nu conteaza daca pe holuri, sau in baie, sa stiu ca e in regula. Mai asteptam aproape jumatate de ora, iar usile de la sala in sfarsit se deschid. Doctorul intreaba care sunt membrii familiei, iar noi toti raspundem in cor "noi".
-Au aparut cateva complicatii in timpul operatiei, dar doamna Ava a luptat si a invins. Inca nu e in afara pericolului 100% si pentru acest motiv o sa ramana peste noapte la Terapie Intensiva, dupa o sa vedem cum evolueaza.
-Putem sa o vizitam, intreba cu glas tremurat mama Avei.
-Doar doua persoane pot intra, asistentele o sa va conduca. Nu mai mult de 5 minute, vrem ca pacienta sa nu fie supusa riscurilor.
-Va multumim pentru efortul depus si ca ati salvat viata fiicei mele, adauga doamna Jocelyn.
-Mi-am facut doar meseria, adauga medicul si pleaca.
Dupa cateva momente, iese o asistenta.
-Puteti vizita pacienta cam in jumatate de ora... trebuie sa o pregatim si sa o transferam in salon la Terapie Intensiva. O sa revin cand suntem gata, spune asistenta, intrand inapoi in sala de operatie.
Intre timp ajung parintii mei iar eu fac repede un dus si ma schimb, iar mama Avei intra in salon.
-Cine este urmatorul vizitator, intreaba asistenta.
-Sebastian, cred ca tu ar trebui sa te duci. spune doamna Jocelyn.
Ma uit la fete, dupa la baieti, dupa la parintii mei. Mi-e frica de ceea ce o sa vad, inca nu am curaj sa o privesc pe Ava.
-Jocelyn are dreptate Sebastian. Tu ai fost acolo cu ea, cred ca ar trebui sa fii si acuma. Nu o face sa te astepte, adauga Emily incercand sa zambeasca.
Ma uit la fete, iar ele dau din cap, fiind de acord cu doamna Jocelyn si Emily. Imi fac curaj si ma duc cu asistenta. Imi pune un fel de uniforma si masca, si intru in salon. Strang din dinti, inima sta in loc, si respiratia e greoaie, dar sunt aici doar pentru ea. Imi fac putere, si ma apropii de patul ei. O vad, plina de vanatai, de rani... e conectata la aparate si doarme profund. E inca sub influenta anesteziei. O ating usor pe mana, pare asa de fragila, incat cred ca se va face bucati la atingerea mea. O analizez si cand ma gandesc la cata durere o sa trebuiasca sa indure cand se trezeste, ma face sa vreau sa doarma pana cand nu se vindeca complet.
-Stiu ca a fost greu dar ai parcurs deja jumatate de drum. Mai ai inca jumatate. Rezista. Eu o sa fiu langa tine, sa iti dau mana cand ai nevoie. Tu doar rezista, ii spun Avei in soapta.
Ridic privirea cand simt ca Ava imi strange usor mana, dar inca doarme. Intra asistenta si imi spune ca e timpul sa ies. Pierd controlul si inainte sa ies o sarut pe Ava pe frunte, spunandu-i ca o sa fiu afara, ca nu plec fara ea. Sunt disperat, vreau doar sa se trezeasca, sa ii aud vocea, spunandu-mi ca e bine. Dintr-o data ma simt fara putere, slabit, dar nu pot renunta, nu pot ceda. Si ea lupta. O sa lupt si eu. Ma uit spre baieti si la fac semn ca trebuie sa vorbim.
-Cred ca fetele au nevoie de odihna. Incercati sa le convingeti sa mearga acasa. O sa vorbesc si eu cu mama si tata.
-Tu ce o sa faci Seb, intreaba serios Matt. Si tu ai nevoie de odihna.
-Eu o sa raman aici...nu pot pleca acasa. Nu vreau sa ma duc acasa. Nu o sa pot dormi oricum. Vreau sa raman cu Ava.
-Seb, nu am avut timp sa vorbim, dar vedem ca nu esti deloc bine. Nu o sa iti cer sa vorbesti acuma cu noi, dar daca ai nevoie suna la orice ora. Bine, intreaba Tyler.
-Stiu ca nu poti, dar incearca sa dormi putin si mananca ceva. Am inteles ca nu ai avut timp, spune Alec preocupat.
-Va multumesc baieti, dar sunt bine. Aveti grija de fete, altfel Ava ne omoara pe toti patru, fara exceptii.
Izbucnim in ras si facem o imbratisare de grup. Aveam mare nevoie.
-Am vorbit cu baietii, o sa le conduca pe fete. Puteti pleca si voi. Eu o sa raman in caz ca apar noutati, iar mama Avei sigur nu o sa vrea sa plece acasa. O sa raman cu ea. Ne vedem maine, le spun parintilor mei.
-Fiule, daca se intampla ceva sa suni imediat. Incearca sa dormi, dar inainte mananca ceva. Suntem preocupati de cum arati, spune tata serios.
-Asa o sa fac. Ah, si va rog sa imi aduceti niste haine maine.
Parintii mei se pregatesc de plecare, dar inainte mama se duce la mama Avei si o imbratiseaza spunandu-i daca are nevoie de ceva sa sune la orice ora. Adauga ca Ava o sa fie bine si ca o sa vina maine dimineata. Ma imbratiseaza si pe mine si pleaca. Vorbesc cu fetele si baietii si le spun ca daca ceva se intampla o sa ii sun imediat. Le imbratisez pe fete si le asigur ca Ava o sa fie bine.
-Ne vedem maine dimineata, iar voi asigurati-va ca fetele ajung in siguranta, spun serios.
-Ai grija, adauga Matt, uitandu-se serios la mine.
E deja seara si mai vorbesc cu mama Avei in timp ce mancam. Nu prea mi-a fost foamne desi nu am mancat nimic toata ziua, dar imi trebuie energie. Ma pierd in gandurile mele si adorm pe banca din holul Terapiei Intensive.
CITEȘTI
F8
RomanceAva Rey poate intra cu ușurință în categoria "femei puternice si periculoase". Ea este frumoasa, inteligentă și independenta. A muncit din greu sa aibă o viață mai bună, la doar 23 de ani are tot ce și-a dorit si singurele persoane în care are încre...
