F8

XVII

AVA

Fetele au venit în salon. Sunt îmbrăcate cu costume speciale. Au ochii in lacrimi si durerea e si mai mare numai cand le vad. Mi se rupe inima. Cred ca arat teribil...de nerecunoscut, dar nu vreau ca ele sa sufere. Doar eu pot sa plâng, dar nu o fac. Pentru ele, pentru mama. Nu vreau sa imi simtă durerea, o sa le doară mai tare daca stiu cu adevarat prin ce trec. Simt durere in tot corpul, dar ma prefac că nu există, e mai simplu sa trec peste. E mult mai usor.

-Hei, sunt bine. Dacă nu eram, ma trezeam?

-Ava, ne-ai facut sa murim fata. Știm că te doare, dar nu arăți. Nu trebuie sa te ascunzi, suntem destul de puternice sa facem fata situatiei. Împreună, suntem puternice. Trecem si peste asta, mai ales tu. Esti suportul nostru. Dar, trebuie sa iti spun ca singura persoana care a suferit cat pentru toti, e Sebastian. Nu a plecat de aici, de cand te-a adus, spune serioasa Emily.

Ma uit confuza la ea, dupa la fete.

-Si asta ce ar trebui sa insemne?

-Ava Rey, nu fi prostuta. Tu chiar nu vezi? Se topeste in fata ta... ii place de tine, si inca mult. Altfel, crezi ca ar fi stat aici cu tine? Refuz sa cred ca a mai facut asa ceva inainte, spune Elena.

-Bine... cred ca o sa ma limitez la un "multumesc"... doar nu i-am cerut eu sa faca asta, nu?

-Ava, sunt cea mai mica, dar pana si eu iti spun ca gandirea ta este gresita. Nu tine de faptul ca ai cerut tu sa stea sau nu, tine de faptul ca a stat, indiferent de situatie. Daca ai fi putin mai draguta... poti sa ii dai si un pup pe langa acel multumesc, spune Josie cu o ironie care se simte din afara salonului.

-Daca ma puteam ridica, iti aratam eu tie pup, vrajitoare mica ce esti.

Incepem toate sa radem, dar cu toate ca simt o durere oribila, ma simt bine.

-Bine, ultima parte a fost spusa cu ironie, dar prima nu. Am fost mai mult ca serioasa... se vede ca tine la tine. Se citeste in ochii lui. Tu acuma nu vezi, sau nu vrei sa o faci, dar cand Sebastian te vede, se lumineaza. Straluceste pur si simplu. Cine stie, poate o sa fii prima lui iubire, adauga Josie.

-Josie, spun certand-o. E seful meu. Nu poate exista nici un fel de sentiment legat de iubire.

-Si ce? adauga Elena. Sunt directori care s-au casatorit cu secretarele lor. Este ceva normal Ava. Cand iubirea iti bate la usa, nu este cale sa o eviti. Tu chiar nu simti nimic? Nu iti place nici macar un pic?

-Lasati-ma pe mine. Voi ce ati facut?

-Ha, te-am prins. Eviti subiectul, inseamna ca da. Si plus de asta, te-ai uitat in alta parte cand Elena te-a intrebat. Cred ca am stat destul. O sa terminam aceasta discutie cand te muta in salon normal. Ne vedem dupa, adauga Emily, pupandu-ma pe frunte. O sa fim afara.

Dupa ma pupa Elena si Josie si ies din salon. Am un deja-vu. Imi rasuna vocea unui barbat in cap. "O sa fiu afara. Nu plec fara tine." Simt cum buzele ma apasa pe frunte. Nu imi dau seama cine e... vocea se aude din departare. Pe langa vocea lui aud un ticait... Ma trezesc din gandurile mele cand medicul ma intreaba cum ma simt. Nici nu am auzit cand a intrat in salon. Imi mai face cateva intrebari, ma controleaza si imi spune ca diseara ma muta in salon normal. Raman din nou singura si nu fac decat sa ma gandesc la ceea ce au spus fetele despre Sebastian. Ma gandesc la ceea ce a simtit cat a stat aici. Oare era speriat? Ii era frica ca nu ma trezeam? "...singura persoana care a suferit cat pentru toti, e Sebastian" De ce ma gandesc la asta fara sa vreau? Cel mai rau, e ca imi place ca se preocupa pentru mine. Am simtit furnicaturi cand Emily mi-a spus ca nu a plecat din spital de cand m-a adus. Ar trebui sa pun stop acestor sentimente, daca nu vreau sa termin cu inima in bucati. El nu e tipul pentru care sa simti sentimente frumoase. Sebastian Malik e otrava pentru suflet si inima. Nu imi permit sa sfarsesc mai rau ca Julieta.