Extaz murdar

capitolul 44

Mă așez în șezut pe bucățile din lemn șubred și privesc suprafața cristalină a lacului.

Imi aprind o țigară și inspir fumul toxic în timp ce privesc în gol.

Însă, fără voia mea, imaginea cu noi doi în mijlocul lacului i-a contur în mintea mea.

Ii privesc spatele gol și cârlionții uzi.
Zăresc modul în care îmi dezmiarda sfârcul dar și degetele ce-mi frământă carnea.

Imi strâng mâna liberă în pumn urmând să tresar usor atunci când simt o palmă caldă pe umărul meu.

Imi ridic chipul și îl zăresc pe Zed privindu-mă îngrijorat.

-Ești bine ?

Încuviințez din cap chiar dacă nu este adevărat iar aceasta imi accepta răspunsul chiar dacă stie că mint.

În fond, ce inseamna a fi bine ?
Cu siguranță nu ceea ce simt eu in acest monument.

Se spune ca inima nu se poate frânge .

Atunci de ce sufletul meu continuă să se frângă, bucățile rupându-se și acestea la rândul lor.

Amintirile, mirosul său, glasul său, toate acestea reușesc să sfâșie o bucată din sufletul meu .

Iar sângele îmbibat în dor, mi se prelinge din suflet intr-o încercare eșuată de a mă încălzi.

Însă sufletul meu a înghețat de mult, răcoarea abandonului l-a cuprins în ghearele sale.

Mă ridic în picioare și-mi indrept țigara spre buze.

Ne privim câteva momentele in tăcere înainte de a i-o lua înainte spre mașina sa.

Simt cum degetele sale se împleticesc cu ale mele și mă întorc surprinsă spre acesta.

-Nu-mi face plăcere să te văd cum te pierzi pe zi ce trece îngeraș .
-Atunci pleaca și tu.
Rostesc aparent indiferentă însă în interiorul meu, imi este teama de un nou abandon.

Ultimele două luni din anul școlar au fost foarte grele.

Simțeam nevoia permanentă să plâng și de-abia reușeam să mă concentrez în timpul orelor.

Știam că nu ma puteam vindeca daca eu încă speram sa se întoarcă.

L-aș fi iertat la naiba !

Ar fi putut să mi ofere cea mai penibila scuză că eu tot l-aș fi iertat.

Așa că intr-o zi în care dorul pentru el era mai apăsător decât de obicei, cand si respiratul a devenit dureros, m-am dus la Zed acasă.

Am ciocănit stânjenită neștiind cum am să-l mai pot privi dupa fuga mea la ultima noastră întâlnire .

Iar atunci când îmi deschise ușa, mi-am ridicat privirea temătoare spre chipul său iar buzele mi se despărțeau și lipeau la loc, cuvintele nedorind să-și facă apariția.

M-aș fi așteptat să mă alunge însă s-a ferit din cadrul ușii, lăsându-mă să pătrund în casă.

L-am privit surprinsă iar el doar mi-a zâmbit călduros.

Ajunsă din nou în camera sa, junghiul din sufletul s-a intensificat însă eram pregătită să îndur întreaga durere pentru doar câteva minute sau secunde de fericire.

Am sustras din dressing-ul său un tricou simplu și l-am strâns între degete, ducându-l spre nas, inhalându-i parfumul.

Mi-am închid ploapele iar parfumul său m-a învăluit treptat de parcă ar fi fost brațele sale în loc.

Însă întreaga magie s-a scurs în momentul în care mi-am redeschis ochii și am intalnit doar privirea încărcată de mila a lui Zed ce se sprijinea de tocul ușii.

Nu-mi place acel gram de mila din privirea sa.

Nu-mi place ca oamenii să-mi ofere milă deoarece nu am nevoie de ea, nu m-ar ajuta cu nimic și nici nu m-ar consola.

Am mai pescuit un hanorac cu fermoar negru iar privirea imi rămase ațintită asupra chitării.

Niciodată nu l-am auzit cântând.

M-am apropiat  de chitară iar atunci când am  cuprind-o între degete aud ceva lovindu-se în interiorul ei.

L-am privit curioasă pe Zed însă și acesta era la rândul său, nedumerit.
Astfel m-am așezat pe saltea , Zed urmându-mi gestul.

Am privit cu mai mult interes chitara iar cand mi-am introdus degetele printre corzi am cuprins marginea unui caiet.

L-am sustras cu grija, ca nu cumva să rup vreo coardă iar apoi mi-am trecut degetele peste coperta sa neagră.

I-am oferit lui Zed o privire fugitivă înainte de a îl deschide.

Chiar dacă caietul cu spirală este unul micuț, pentru niste schițe, spațiul ingust nu a putut fura frumusețea desenului în creion ce mi se afișase.

Mi-am marit ușor ochii surprinsă atunci când am zărit o siluetă prea bine cunoscută.

Eu.

Părul meu cârliontat era liber, câteva șuvițe conturându-mi chipul iar degetele mele erau strânse în jurul marginii unui cearșaf pe care-l ridicasem la nivelul pieptului ca să-mi acopăr goliciunea.

Buzele imi erau ușor întredeschise iar sclipirea din privire m-a făcut să mă întreb dacă o am cu adevărat.

Hades m-a desenat de parcă pozam pentru el însă nu am aflat până acum despre pasiunea sa pentru desen.

Cu degetele tremurânde am reusit să dau pagina întâlnind un alt desen tot cu mine dar de această dată cu întreg trupul.

Eram îmbracă cu rochia pe care am purtat-o la ultima petrece organizată de părinții mei, doar ca era albă de această dată, nu roșie.

Iar în spatele meu, erau desenate niste frumoase aripi albe.

Mi-am trecut buricele degetului peste  una dintre acestea, fiind captivantă de atenția pe care le-a acordat-o.

Am închis cu repeziciune caietul și l-am strâns la piept simțind cum lacrimile îmi încețoșează privirea.

-Stim amândoi că nu am să o fac.

Glasul său bărbătesc mă sustrage din amintirea în care mă pierdusem.

-Atunci acceptă că aceasta sunt eu cea de acum.
-Ți-ai pierdut strălucirea îngeraș.
Rostește cu căldură în glas.
-Mi-am pierdut-o odată cu plecarea sa. Așa cum mi-am pierdut aripile .
Și știi oare Zed ce devine un înger ce își pierde aripile ?

Il intreb in timp ce-mi ridic privirea spre chipul său.

-Un demon.

Rostesc simplu înainte de a îmi continua drumul.

Odată cu strălucirea au dispărut și hainele deschise la culoare, abandonându-le în favoarea negrului.

Chiar dacă este mijlocul verii nu m-am sfiit să îmbrac un maieu negru și o pereche de pantaloni evazați de aceeași nonculoare.

Mi-am prins părul intr-un coc dezordonat în mijlocul capului , lăsând câteva șuvițe să-mi contureze chipul.

Am țigara între buze neaprinsă de câteva minute bune însă mintea imi călătorește printre amintiri mult prea dureroase acum.

M-am ascuns sub această mască a unei fete puternice și de neatins chiar dacă luna imi este singura martoră a nopților în care mă înecam în propriile lacrimi.

Privirea imi coboară asupra mormântului ce zace in dreptul meu.

Imi aprind intr-un final țigara si privirea imi călătorește de-a lungul numelui.

-Mi-aș fi dorit să fii aici.

Rostesc cuvintele precum o șoaptă știind că nu am să primesc vreun răspuns.