Am fost de acord să o însoțesc si la această petrecere ce este organizată de Zed.
Din nou o să trebuiască să pășesc în casa lui Zed si a lui Hades.
Și chiar dacă sunt șanse foarte mari să ne intersectam, sper să nu se întâmple deoarece nu aș știi cum să mă comport.
La liceu este mult mai simplu deoarece își face rar apariția la cantină iar la cursuri suntem focusați pe anumita materie.
Rar ni s-au mai intersectat privirile în timpul acestor cursuri dar cam atât.
Nu am lăsat loc nici măcar de bună ziua negăsindu-i rostul.
Cu toate acestea nu am mai gasit o pe Jessica spânzurată de gâtul lui ceea ce mi-a oferit o satisfacere prea mare ca să recunosc acest lucru și cu voce tare.
Mi-a oferit un sentiment de putere.
De parca m-am făcut înțeleasă doar prin acțiuni.
Că Hades imi aparține și este doar al meu.
Deoarece când pleca în timpul nopților, pleca învăluit în parfumul meu iar pielea lui tocmai ce avea amprenta buzelor mele.
Chiar dacă nu am discutat despre posibilii parteneri ce vin la pachet.
El mai mult ca sigur se aștepta ca eu să mă culc în continuare cu Noah, deoarece este încă iubitul meu, iar el, ei bine, cu Jessica.
Însă am cazut pe gânduri când am observat ca Jessica nu îi mai dă târcoale.
Dacă a renunțat la ea pentru a fi doar cu mine și mă refer doar la planul care cuprinde relații sexuale, atunci, mi s-ar părea corect din partea ca si eu sa renunț, la rândul meu, la Noah.
Doar oare sunt pregătită de acest pas?
As da nastere unor discuții cu părinții ce ar reusi doar să mă sece de energie, mi s-ar cere detalii si motivul de către fete și nu stiu care ar fi reacția lui Noah.
Cu toate că relația noastră a devenit destul de platonică.
Alături de Hades, sexul a luat un altfel de contur pentru mine și nu m-ai simțeam nevoia să fac acest lucru cu Noah chiar daca am avut destul de multe ocazii.
Ba chiar, atingerile lui au început să fie deranjante și fără să-mi dau seama le compar de fiecare dată cu cele ale lui Hades.
Săruturile sunt caste și ei bine, parca suntem mai mult prieteni decât iubiți.
Nu-mi este cunoscut sentimentul de vinovăție în situația în care practic îl înșel pe Noah cu Hades dar mă simt vinovată când mă gândesc la posibilitatea să mă culc cu alt băiat ce nu ar fi Hades.
M-as simți de parca l-aș înșela însă noi nu formăm un cuplu.
La naiba!
Nici prietenii nu cred că ne putem numi ca să ne luăm titlul clasic de prieteni cu beneficii.
Oftez și-mi frec fruntea cu două degete fiind deja obosită de aceste gânduri ce nu mi-au dat pace întreaga săptămână.
Mi-am promis mie ca aceasta este ultima petrecere la care particip deoarece este timpul să confrunt consecințele propriilor decizii .
Nu mă mai pot ascunde pentru mult timp și nu este corect față de Noah, față de mine și nici față de Hades.
Vremea s-a răcorit aflandu-ne deja la sfârșitul lunii septembrie, pregătindu-ne să întâmpinăm luna octombrie.
Îmbrac o pereche de pantaloni ce se strâng în talie și-mi conturează intr-un mod armonios posteriorul, devenind apoi largi până la glezne.
Sunt negrii iar în partea de sus optez pentru o maletă de aceeași nonculoare care însă imi lasă abdomenul dezvăluit, fiind una dintre maletele top.
Pe deasupra am ales un palton crem iar în picioare am încăltat o pereche de adidași albi, simpli, cu talpă joasă.
CITEȘTI
Extaz murdar
FantasíaO pereche de ochi întunecați, păr precum smoala și trup de zeu, așa arată cel mai mare păcat al meu. Un păcat atât de murdar ce nu mi a atins doar trupul ci și sufletul. "-Nu ți cere niciodată scuze pentru cum te simți.Nimeni nu poate controla cum...
