Ai Încredere [vol. II]

14. Fata naivă

Flo

E prea multă lume. În ciuda faptului că i-am precizat clar tatei că anul acesta vreau să fie o petrecere restrânsă, a ales totuși să-mi ignore cererea. Dar, până la urmă, nici n-ar trebui să mă mir. E tata și asta explică totul. Mereu i-a plăcut să mă controleze, chiar dacă, de cele mai multe ori, nu-și dădea seama. Întotdeauna a numit-o protecție, forma lui de a ascunde, de fapt, purul adevăr. Dar știam și știu mai bine.

Oliver mă înghiontește cu cotul, probabil pentru a mă face să revin la realitate. Clipesc de câteva ori și îi arunc o privire pentru a-i mulțumi, iar el zâmbește și dă din cap, semn că mi-a înțeles mesajul. Știm amândoi că, în momentul de față, trebuie să păstrăm tăcerea pentru a nu atrage privirile critice ale invitaților. O singură mișcare greșită și riști să devii subiectul principal al tuturor discuțiilor din seara aceasta.

În timp ce traversez sala, având brațul drept înfășurat în jurul brațului lui Oliver, încerc s-o caut pe Pamela, cercetând cu priviri subtile mulțimea. După ce mă conving că Pamela nu e prezentă, îmi îndrept privirea înainte și încerc să adopt o atitudine cât mai relaxată, însă probabil nu-mi reușește deoarece în spatele meu se face auzită o voce, aparținând uneia dintre persoanele pe care nu le suport:

-- Ah, Florence, te rog frumos, măcar prefă-te că ești veselă! Lumea o să remarce încet-încet că nu ești deloc recunoscătoare pentru această petrecere pe care, dă-mi voie să-ți mărturisesc, nici n-o meriți. --

Simt cum fierbe sângele în mine și nu-mi dau seama dacă ar trebui s-o ignor și să-mi continui drumul, sau s-o înfrunt și să joc rolul de fetiță supusă și dispusă să înghită toate criticile de genul. Problema, însă, este că nu am deloc dispoziția necesară pentru a urma a doua variantă, dar știu că dacă aleg ignorul, voi fi catalogată drept "fată fără maniere și needucată". Nu că n-aș fi și obișnuită, de altfel.

Până să mă decid în legătură cu ce ar trebui să fac, Oliver e cel care se întoarce spre doamna Teressa, eliberându-mi brațul, și îi spune:

-- Doamnă Collins, ce plăcere să vă întâlnesc în seara aceasta excepțională de vineri! După cum puteți observa, eu și domnișoara Champwell ne îndreptăm spre ringul de dans pentru a le delecta privirile invitaților cu prea minunatul nostru număr de dans. --

Doamna Teressa doar aprobă scurt din cap, fără să-și dezlipească privirea de pe mine. E ca și cum felul în care mă privește vrea să sugereze că nu crede o iotă din ce tocmai i-a comunicat Oliver. Ceea ce e adevărat, oricum. Toți trei suntem conștienți de faptul că n-am dorit petrecerea asta și că abia aștept să trec peste. Asta, și plus faptul că nu plănuiam să mergem să dansăm. Doar ca să se știe, nu le am cu dansul. Asta chiar mă face să mă întreb la ce mă pricep, până la urmă, dar aleg să ignor chestia asta, momentan.

Îi zâmbesc doamnei Teressa și îl apuc pe Oliver de mână. Atât doamna Teressa, cât și Oliver să miră de gestul meu. Adevărul e că și eu m-am surprins singură, intenția mea fiind, inițial, să-i înconjor brațul dar, nu știu, parcă ceva din mine a considerat că e mai firesc să-l iau de mână. Din nefericire, doamna Teressa nu pare să fie de acord cu mine. Știu că nu numai ea, ci majoritatea oamenilor prezenți în sala de bal sunt de "modă veche", dacă aș putea spune așa. Totuși, nu cred că o simplă ținere de mână e nu știu ce.

-- Ei bine, mi-ar plăcea să mai stăm la discuții, dar chiar simt nevoia să exersez pașii de dans alături de partenerul meu, așa că ne scuzați. -- mă adresez doamnei Teressa.

Fără să-i mai aștept răspunsul, o iau din loc împreună cu Oliver, continuând să ne ținem de mâini. Dar, într-un mod total neașteptat, replica doamnei Teressa se face auzită de la o distanță considerabil de mare, făcându-mă să-mi stea inima în loc.