Ai Încredere [vol. II]

27. Iubită

Flo

Am remarcat tensiunea dintre Axel și Zack încă de când cel din urmă ne-a deschis ușa apartamentului în care ne lasă să stăm pentru o perioadă, deși nu e al lui. Știam, încă de când mi-a povestit Axel despre fratele lui, că între ei doi există un oarecare dispreț reciproc, însă nu mi-am imaginat să fie chiar așa. De ce am impresia că, dacă n-am fi fost eu și Layla de față, cei doi s-ar fi luat la bătaie?

Să fie oare vina mea? Oare eu sunt motivul tensiunii ăsteia mult prea amplificate? În mod sigur, Axel pare deranjat de faptul că eu și Zack ne cunoaștem, deși, după părerea mea, nu văd de ce e așa o mare scofală pentru el. Nu e ca și cum aș fi știut că e fratele lui, atunci când am dat peste el pe holul universității. Și, oricum, de ce reprezintă asta o problemă?

Gândurile mă poartă înspre concluzia că Axel ar putea fi... Gelos. Dar asta e imposibil. Bine, nu imposibil, improbabil. Nu spun că n-ar mai simți nimic pentru mine. Nu m-ar fi luat cu el dacă n-ar mai fi simțit. Sau oare sunt suficient de naivă încât să confund iubirea cu posesia? Poate Axel iubește ideea de a mă poseda, de a ști că sunt al lui și a nimănui altuia. Nici nu știu. Și, în plus, nu e ca și cum comportamentul derutant al lui Axel m-ar putea ajuta să-mi pun gândurile și presupunerile în ordine. Dimpotrivă, mi le amestecă și mai tare, dacă acest lucru ar putea fi posibil.

Stau aici și mă gândesc la toate astea ca o toantă, în timp ce Axel a tras-o pe Layla deoparte, cât să nu le aud eu conversația. Am încercat să prind câteva pasaje, dar fără succes. Așa că, stau în acest... Living? Nici nu-mi pot da seama, sincer vorbind. În fine, stau în acest presupus living și încerc să mă hotărăsc ce ar fi mai bine să fac: Să rămân aici, nemișcată, până când Axel și Layla își termină discuția, sau să urc și eu după Zack, în speranța că îmi va arăta camera în care voi sta? Decid, totuși, să optez pentru prima variantă, iar asta numai din cauză că nu vreau ca furia lui Axel să devină și mai mare. Mă tot tem că va urma să facă o scenă în curând, așa că încerc s-o amân cât de mult pot cu putință, știind foarte bine că e inevitabilă.

Când, în sfârșit, își termină schimbul de replici, Axel vine înspre mine și îmi aruncă o singură privire până să realizez că, de fapt, trece pe lângă mine și iese pe ușă. Ce-a fost asta?! Nici măcar nu mi-a spus unde se duce! Pur și simplu a trecut pe lângă mine, având și tupeul de a mă privi în ochi fără să-mi ofere vreo explicație! Chiar am ajuns în stadiul ăla în care ne aruncăm priviri piezișe, iar în rest ne ignorăm?! Încep să cred că nu sunt singura care e confuză în legătură cu relația noastră, asta dacă pot numi ceea ce avem noi o relație. În momentul de față, nici măcar nu știu dacă există un noi.

Layla vine și ea înspre mine, cu gândul, probabil, de a-și urma fratele, însă rămân surprinsă când se oprește în fața mea, punându-și mâinile pe șolduri. Mă aștept să-mi arunce niște vorbe pline cu venin, exact cum a făcut atunci când l-am anunțat pe Axel că vin cu ei, dar, în loc de asta, îmi spune:

-- Hai să vedem unde vei sta. --

Fără să aștepte un răspuns din partea mea, se răsucește pe călcâie și se duce la scări. Din moment ce nu văd o altă variantă, o urmez, fără prea mare tragere de inimă. Ajunse la etaj, mă uit de jur împrejur, încercând să analizez toate camerele. Nu sunt foarte multe, dar sunt suficiente. Mă întreb unde a dispărut Zack. Stai puțin, de ce mă gândesc eu la el?

-- Din ce-am observat, asta e cea mai mare cameră dintre toate, perfectă pentru tine. -- mă informează Layla atunci când ajungem în fața ușii de la capătul holului.

O deschide, iar apoi îmi face loc să intru. Mă conformez, aruncând o scurtă privire pentru a-mi face o idee despre camera care îmi va servi drept locuință pentru următoarele câteva zile, apoi mă întorc spre Layla, care stă sprijinită de tocul ușii, uitându-se la mine cu o privire plictisită. Decid să-mi încerc norocul și o întreb: