Ai Încredere [vol. II]

23. Definiția iubirii

Flo

Îl găsesc pe Edgar în bucătărie, tocmai când intră pe ușă. Bănuiesc că s-a întors de unde l-a lăsat pe Axel, așa că e posibil să-l prind încă în locul ăla, dar asta numai dacă mă grăbesc. Știindu-l pe Axel, sunt sigură că își face bagajele pentru a se duce într-un loc unde tatăl meu să nu-l găsească. Dar așa nu-l va găsi nici mama lui care, după ceea ce mi-a povestit, îmi pot da seama că e disperată să-și convingă fiul că îl vrea doar alături de ea.

Trebuie să recunosc că, inițial, nu am crezut nimic din ce spunea, însă n-am putut ignora faptul că femeia asta e versiunea feminină, dar mai bătrână, a lui Axel. Mai mult, de ce ar minți cu privire la identitatea ei? Nu mi se pare că ar avea vreun motiv. Părea sinceră, așa că am ales s-o cred și s-o și ajut să-l convingă pe Axel. După opinia ei, eu am o influență mai mare asupra lui Axel.

Nu sunt sigură că mă va asculta pe mine, dar merită să încerc. Oricum, vreau să mă și asigur că e bine. Dar, în principiu, adevăratul motiv pentru care am fost de acord s-o ajut pe Isabel este că mi-a promis că-mi va dezvălui lucruri despre mama pe care, aparent, a cunoscut-o. Nu știu exact la ce fel de lucruri s-a referit, dar vreau să aflu.

Așa că iată-mă în bucătărie, încă cu rochia roșie pe mine și desculță pe gresia rece, pregătită să-i cer lui Edgar încă o favoarea pe care, judecând după expresia lui, o va respinge, cel mai probabil. Știu că nu-i convine să lucreze pe la spatele tatei, mai ales că tata i-a oferit slujba asta pentru ca Edgar să le asigure soției și fetelor lui un trai cât mai bun, fără să le lipsească ceva.

Sunt conștientă cât de egoistă pot fi în momentul ăsta, să vin să-i mai cer încă o favoare, când a făcut deja mult prea multe pentru mine, dar motivul pentru care apelez numai la el este că Edgar e singurul din casa asta care e dispus să mă ajute. Nu mă înțelegeți greșit, o iubesc pe Pamela, dar știu că n-ar face nimic fără știrea tatei, mai ales că nici ea, la rândul ei, nu-l place pe Axel.

-- Edgar... -- încep eu, fără prea mare curaj.

-- E în siguranță, însă nu pentru mult timp. -- mă informează el -- A cerut să-l duc la el acasă, dar mai mult ca sigur nu va rămâne acolo. --

-- Oh... Păi... Ți-a spus cumva unde se duce? --

Edgar clatină din cap, iar eu nu mă așteptam la alt răspuns. Mă uit la el și văd cât de obosit e, ceea ce se datorează, probabil, pe de o parte, din cauza vârstei, iar, pe de altă parte, din cauza stresului pe care i l-am provocat cu favorurile astea. Nu-i face bine să țină chestii ascunse de tata, abia acum realizez asta.

Decid să nu-l mai împovărez cu lucruri de genul, oricum a făcut suficient. Îi datorez multe, și nu doar din cauza situației cu Axel. M-a ajutat enorm încă înainte să apară el în peisaj, iar asta e ceva ce n-am să-mi permit să uit vreodată. Mă apropii de el și-l îmbrățișez, iar apoi îl sărut pe obraz.

-- Mulțumesc, Edgar. Pentru tot. -- îi spun, iar el zâmbește și mă mângâie pe cap.

-- Copilă, înțeleg mult prea bine definiția iubirii. E ceva de care e cam imposibil să scapi. Te acaparează total, te face să nu mai gândești rațional, te lași purtat de sentimentul mult prea plăcut al acestei „beții mirifice”, să spun așa. E foarte greu să te detașezi de persoana iubită, e și mai greu când încerci s-o uiți. --

Îmi prinde bărbia cu degetele de la mâna dreaptă și mă privește cu o înțelegere de care tatăl meu nu a dat niciodată dovadă, iar asta mă întristează. El nu mă va înțelege vreodată.

-- Ești tânără și încă imatură. N-o spun în sensul rău, vreau să pricepi asta. Prin imatură, mă refer la faptul că ești încă la început de drum, încă experimentezi lucruri noi care te vor ajuta să devii, peste câțiva ani, persoana care te va defini pe viață. Tot ce-ți cer este să fii atentă. Gândește înainte de a acționa, nu lua decizii pripite. Bine? --