Ai Încredere [vol. II]

29. Povestea noastră

Flo

După ce-am mai stat puțin de vorbă cu Layla, a venit Zack să ne anunțe că a comandat fast food, așa că ne-am ridicat de pe pat și am coborât pentru a mânca. Să fiu sinceră, muream de foame, deci i-am fost recunoscătoare lui Zack.

În timp ce mâncam la masă împreună cu Layla și Zack, mi-am amintit de prima dată când am mâncat fast food. Eram la Darren acasă, Axel nu s-a trezit încă, iar eu am mers în bucătărie pentru a vedea ce pot mânca ca mic dejun. Când Darren mi-a spus că va comanda fast food, nici n-am știut ce e aia. Totuși, m-am lăsat convinsă de el și am gustat pentru prima oară acest tip de mâncare. Încă sunt sigură de ideea că, dacă ar ști ce consum, Pamela s-ar enerva foarte tare. Ce bine că nu va afla niciodată.

Și, chiar dacă am încercat să mă abțin, n-am putut să nu arunc câte o privire piezișă spre ceasul atârnat de peretele din bucătărie. Era ora 11 jumate’ atunci când am terminat de mâncat și m-am ridicat de la masă. Axel nu apăruse încă, iar eu am devenit din ce în ce mai îngrijorată. Speram că el și mama lui sunt bine și că n-au întâmpinat probleme.

M-am întors în dormitor, unde m-am schimbat într-o cămașă de noapte pe care am împrumutat-o de la Layla, iar apoi m-am băgat în pat. Mi-am luat telefonul și mi-am verificat mesageria; În mod evident, aveam 10 apeluri ratate și 6 mesaje de la tata, 3 apeluri și un mesaj vocal de la Pamela. Iritată, mi-am închis de tot mobilul și l-am pus pe noptieră, cu gândul de a nu-l mai deschide prea curând. Nu peste mult timp, am adormit.

Dar acum, sunt trează din cauza unei fine atingeri care îmi traversează întreaga șiră a spinării. Mă cutremur, neștiind ce e această senzație care îmi provoacă piele de găină. Și totuși, în ciuda protestelor mele, îmi provoacă și o oarecare plăcere. E plăcut să fiu atinsă... În felul ăsta.

Îmi întorc capul pe cealaltă parte a pernei și simt o respirație caldă care îmi gâdilă ceafa. Degetele care mi-au traversat până acum coloana se mută pe antebrațul drept, făcându-mi mici cercuri. Nu-mi deschid ochii, deși știu că ar trebui.

Sunt pe cale să-i deschid atunci când nu mai simt degetele acelea reci pe pielea mea, însă, chiar atunci, simt cum o pereche de buze face contact cu pielea mea, plasându-mi mici săruturi pe frunte, pleoape, obraji și pe linia maxilarului. Doamne, e atât de bine...

Sărutările coboară unde au fost degetele înainte, pe antebraț, iar apoi pe șira spinării. Până să-mi dau seama, mă simt străbătută de un aer rece, chiar dacă ne aflăm la începutul verii. Senzația asta mă duce cu gândul că, cel mai probabil, nu mai am plapuma pe mine.

Iar apoi îi simt din nou sărutările.

Nu mă mai pot abține, așa că deschid ochii. Și atunci îl văd. Pe el. Pe Axel. Axel, care nu s-a sinchisit să-și arate indiferența față de mine tot drumul până aici. Axel, care, fără să-mi adreseze nicio vorbă, a dispărut pentru tot restul serii și o bună parte a nopții, dacă stau să mă gândesc. Axel, a cărui prezență n-am sesizat-o până nu a început să mă mângâie. Acel Axel, care acum se află la picioarele mele, sărutându-mi coapsele.

Are părul „aranjat” ca de obicei, cu câteva șuvițe rebele atârnându-i pe frunte. Cât despre vestimentație, poartă aceleași haine, semn că nu s-a întors de mult timp. Oare a venit direct în camera mea de îndată ce a pătruns în apartament? Gândul ăsta mă umple de bucurie, dar decid să n-o împărtășesc cu Axel. Nu pentru că n-aș vrea, dar nu-i pot da speranțe până nu ne lămurim cu privire la situația noastră, ca să nu mai folosesc cuvântul „relație”.

Dar, în secunda în care Axel își ridică capul, ochii lui fixându-mă cu acea intensitate care îmi provoacă fluturi în stomac, uit tot ce am gândit. Tot ce contează acum, e momentul ăsta. Un moment pe care aș vrea să-l savurez cât de mult posibil. Însă știu că realitatea ne va lovi, pe mine și pe Axel, în curând. E ceva de care nu putem scăpa, și poate nici n-ar trebui.