Dragostea e o Poveste Veche

Capitolul 24

"Dragă jurnalule...

Tu te-ai gândit vreodată cum se simte fericirea?

Adică, ce prostii întreb și eu, ești doar un caiet cu copertă și foi de hârtie. Îmi pare sincer rău pentru tine că nu poți să simți tot ceea ce simt și eu.
Dar poate, prin gândurile și sentimentele pe care le voi împărtăși cu tine, îți vei putea face o idee despre cât de interesantă poate fi viața oamenilor.

Ah, oamenii. Creaturile superioare tuturor. Să știi că există mai multe tipuri de oameni pe pământ.

Unii dintre ei, cum ar fi cei ca mama mea, sunt blânzi și drăgăstoși și niciodată egoiști. Ei se pun mereu pe ultimul loc doar ca să își vadă persoanele dragi fericite. Și pentru asta merită toată iubirea din lume.

Dar mai există persoane așa ca tatăl meu. Persoane reci și lacome, care te privesc cu ochi răi doar dacă încerci să le respiri aerul. Nu contează, că le ești părinte, frate sau copil, nimeni nu se ridică la așteptările lor.
Persoanele ca astea merită un mare nimic. Sau și mai bine, o puternică palmă de la karmă să se trezească la realitate.

Îl urăsc din tot sufletul pentru indiferența cu care ne trata pe mine si pe mama cît am trăit la Londra. În seara în care am văzuto pe mama împachetând hainele în bagaje, am înțeles că viața noastră era pe cale să se schimbe.

Avem doar 8 ani, dar puteam să înțeleg destul de ușor problemele ce se năpusteau asupra familiei mele. Pff, nici măcar familie nu o puteam numi.

Mama îmi povestea că am fost ca o surpriză plăcută pentru ei , dar eu știu că minte. Nu mai am 5 ani să îi cred toate poveștile de adormit copii. Frate, am aproape 11 ani!
Știu că am fost o greșeală de care tata a vrut să scape imediat cum a auzit vestea cea mare.

Mereu am avut impresia că aș fi la mijloc. Toate certurile dintre părinții mei se încheiau cu tata reproșândui mamei, cât de proști sau cât de nesăbuiți au fost în seara în care s-au îmbătat și m-au creat pe mine.
Mama m-a iubit de la bun început și a avut mereu grijă de mine pentru că mă iubește cu adevărat. Dar tata m-a dispretuit dintotdeauna.

Câteodată stau și mă gândesc că nu sunt destul de bună pentru lumea asta. Am părul mult prea galben, și ochii mult prea mari. Picioare slăbănoage și mâinile ca două crenguțe. Unde mai pui că mai sunt și micuță de înălțime!

Și aici, dragă jurnalule, ajungem la al 3 tip de persoane. Persoanele acestea sunt cei mai buni oameni pe care îi poți avea în viața ta.
Eu știu asta, pentru că am întâlnit o asemenea persoană în ziua în care am ajuns în orășelul Harlow.

Nu aș putea să descriu în cuvinte sentimentele pe care le-am trăit în acea zi, pentru că erau așa multe și așa încurcate. Dar pentru tine, am să fac o încercare.

Cred că eram furioasă pe tatăl meu că nu dădea doi bani pe mine, nici măcar atunci cînd am plecat nu a fost în stare să îmi spună un amărât de "adio"

Și mai cred că eram ușurată că scăpasem de Londra. Copii din școala în care învățam eu, nu erau întotdeauna cei mai prietenoși.

Dar ce știu sigur era că eram speriată de ce o să urmeze în continuare. Dacă nu o să mă integrez? Dacă oamenii aceia o să mă trateze la fel de indiferent cum o făcea și tatăl meu? Dacă dacă dacă.

Dar toate aceste sentimente au dispărut în momentul în care l-am întâlnit pe El. Cine este acest misterios El, te întrebi tu?

Păi, el se numește Mihai O'Brien, și așa cum îmi place mie să cred, este sufletul meu pereche. Nu spun asta în sensul acela romantic, bleh. Mai degrabă cu sensul că ne potrivim și ne înțelegem perfect.